RO EN
السلة فارغة

STRACO GRUP: Scadere de aproape 30% a afacerilor din 2013

Dupa o crestere de 128% a afacerilor in 2012 fata de anul anterior si o pozitionare pe locul al doilea in clasamentul celor mai importanti antreprenori de constructii din Romania pe baza incasarilor din acea perioada, compania Straco Grup a raportat, pentru 2013, o scadere de 29,3% a rulajului. Astfel, business-ul companiei a scazut de la 195,8 milioane de euro (872,5 milioane de lei) in 2012, la 137,7 milioane de euro (616,5 milioane de lei) anul trecut, potrivit datelor disponibile la Ministerul Finantelor Publice. Conform aceleiasi surse, profitul net al firmei s-a situat la 875.874 de lei. Cele mai importante lucrari in care este implicata societatea vizeaza constructia de drumuri, majoritatea proiectelor fiind contractate in asociere cu alte firme. Astfel, in calitate de lider de asociere, Straco are in executie lucrarile de modernizare a DN 73, pe raza localitatilor Pitesti, Campulung si Brasov. Contractul este derulat in parteneriat cu societatile Piomar Development si Tractebel Engineering. Termenul de finalizare a proiectului, in valoare de 344 milioane de lei, este stabilit pentru primul trimestru din 2015. Totodata, Straco Grup participa la executia Soselei de Centura a Capitalei, avand in lucru cel de-al treilea sector rutier (cu lungimea de 12,5 km) in asociere cu SCTB SA, Genesis International SA, Mostobud, Altcom si Expert Proiect. Tot in asociere, de aceasta data cu Studio Corona Civil Engineering, Straco a adjudecat contractul de proiectare/executie a celui de-al doilea lot al autostrazii Orastie-Sibiu. Desi trebuia sa fie definitivate in aprilie 2013, lucrarile au inceput abia in luna iulie 2012, durata de executie fiind stabilita la 18 luni.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter