RO EN
السلة فارغة

STRABAG vizeaza extinderea in domeniul infrastructurii din Romania

Strabag Romania a incheiat anul 2016 cu venituri totale de 253,71 milioane de euro, in crestere cu 5,4% fata de nivelul anului anterior, conform datelor companiei. Printre principalele obiective pentru 2017 si in perspectiva ale grupului se afla extinderea activitatii in domeniul lucrarilor de infrastructura din tara noastra.
"Vrem sa ne extindem afacerile in domeniul infrastructurii de transport din Romania, in special datorita ritmului scazut de contractare a proiectelor, in contextul unui volum relativ ridicat de anunturi de licitatii pentru proiecte majore de investitii din acest sector", se arata in raportul anual al grupului austriac.
La finele anului trecut, portofoliul de contracte din Romania al companiei a ajuns la 271 milioane de euro, fiind cu 31% sub nivelul din decembrie 2015 si avand o cota de circa 2% din valoarea totala a comenzilor grupului austriac.
"In pofida oportunitatilor izolate de crestere de pe pietele din Europa Centrala si de Est, ne asteptam la un an 2017 mult mai dinamic in zona, nu numai in ceea ce priveste perspectivele fiecarei tari in parte, dar si din punct de vedere al pozitiei noastre pe aceste piete. Ne-am consolidat pozitia pe cele mai multe piete din regiune si suntem, in prezent, lideri ai sectoarelor de constructii din Germania, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria si Romania", se mai arata in documentul citat.
Conducerea grupului austriac evalueaza piata constructiilor din tara noastra la 16,1 miliarde euro (in 2016), context in care Strabag Romania inregistreaza o cota de 1,5% pe piata locala.
La finele anului trecut, grupul avea un numar total de 1.323 de angajati la nivel national.
Grupul este activ in tara noastra prin subsidiarele Strabag Bucuresti, Antrepriza de Reparatii si Lucrari ARL Cluj SA, Bitunova Romania, BRVZ Servicii & Administrare Bucuresti, Mineral Rom - Brasov, TPA Societate pentru Asigurarea Calitatii si Inovatii - Bucuresti, si Züblin Romania. De asemenea, grupul austriac detine si o participatie de 35,52% din actiunile Societatii Companiilor Hoteliere Grand, proprietarul hotelului Marriott din Bucuresti.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter