RO EN
السلة فارغة

STRABAG: Portofoliu de contracte de 480 milioane de euro, la nivel national

Afacerile Strabag Romania au scazut cu 53% in primele noua luni ale anului in curs fata de aceeasi perioada din 2013, pana la 118 milioane de euro, diminuarea fiind cauzata, potrivit datelor grupului austriac, de raportarea la un volum foarte mare de lucrari pe care le avea in derulare la nivel national in aceeasi perioada a anului trecut. Totusi, perspectivele pentru perioada urmatoare sunt pozitive pentru Strabag Romania, avand in vedere majorarea cu 60% a valorii portofoliului de contracte inregistrate la finele lunii septemrie 2014, pana la 480,9 milioane de euro (fata de 301,33 milioane de euro la sfarsitul trimestrului al treilea din 2013). Avand in vedere scaderea dinamicii activitatii din primele noua luni ale acestui an, numarul de angajati din Romania ai companiei a scazut cu 16%, la finele perioadei de raportare societatea lucrand efectiv cu 1.294 de salariati. Cele mai importante lucrari contractate de Strabag la nivel national vizeaza constructia cladirii ce va adaposti cel mai mare echipament LASER din lume, de la Magurele, mai multe proiecte de extractie a petrolului si gazelor naturale contractate de OMV Petrom, executia suprastructurii Catedralei Mantuirii Neamului din Bucuresti, constructia autostrazii Comarnic - Brasov si a tronsonului de cale ferata Vintu de Jos - Simeria. Recent, antreprenorul a adjudecat si lucrarile de reabilitare a statiei de epurare din orasul Moinesti, in zona de nord si construirea altor doua obiective similare in sudul Moinestiului, respectiv in Buhusi. Beneficiarul investitiei in valoare de 17 milioane de euro este Compania Regionala de Apa Bacau SA, strabag urmand a realiza lucrarile propriu-zise in parteneriat cu societatea Constructii Erbasu SA. In 2013, Strabag Romania si-a mentinut pozitia de lider al pietei locale a constructiilor, cu o cifra de afaceri de 321,8 milioane de euro.
Noile lucrari contractate la nivel national au o contributie pozitiva la cresterea portofoliului grupului austriac, valoarea cumulata a comenzilor primite de companie ajungand la 15,4 miliarde euro la finele lunii septembrie a.c., in crestere cu 10% fata de nivelul din aceeasi perioada a anului trecut. In ceea ce priveste veniturile, Strabag a raportat o majorare cu 1% in primele noua luni din 2014, pana la 9,71 miliarde euro.
Pentru intregul an in curs, conducerea grupului austriac estimeaza o stabilizare a afacerilor la nivelul din 2013, avand in vedere prognozele de mentinere a dificultatilor economice de pe pietele din Europa Centrala si de Est. Perspective mai bune sunt pentru subsidiarele din Austria si Rusia. Totodata, este planificata cesiunea afacerilor din domeniul tratarii gazelor de ardere. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter