RO EN
السلة فارغة

SKANSKA: Rulaj de peste 14 milioane de euro al afacerilor realizate la nivel national

Piata romaneasca a proprietatilor comerciale (cladiri de birouri si centre comerciale) va fi stabila in urmatoarele 12 luni, potrivit estimarilor grupului suedez Skanska, ce are in dezvoltare o cladire de birouri in Bucuresti, aflata in etapa finala a executiei. Concernul dezvolta, prin intermediul Skanska Construction Romania, cladirea de birouri Green Court Bucharest, ce va fi inaugurata in luna octombrie 2014, in urma unei investitii totale de 46 milioane de euro. La nivel national, compania a raportat, in 2013, o cifra de afaceri de aproape 62 milioane de lei (14 milioane de euro) si un profit net de 2,5 milioane de lei. La nivel de grup, Skanska a raportat, pentru primele sase luni ale anului in curs, venituri totale de 62,4 miliarde coroane suedeze (SEK), echivalentul a circa 6,7 miliarde euro, consemnand o scadere cu 1% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Divizia de constructii, ce detine ponderea cea mai mare din totalul afacerilor grupului, a anuntat incasari totale de 59,4 miliarde SEK (6,4 miliarde euro), cu 1% mai mult decat in intervalul ianuarie-iunie 2013. Valoarea portofoliului de comenzi de lucrari de constructii se situa, la finele lunii iunie 2014, la 70,4 miliarde SEK (7,6 miliarde euro), cu 16% superioara nivelului inregistrat cu un an in urma. Veniturile obtinute pe segmentul rezidential s-au plasat, in intervalul analizat, la 4,5 miliarde SEK (487 milioane de euro), in timp ce divizia de dezvoltare a proprietatilor comerciale a incasat 2,58 miliarde SEK (circa 280 milioane de euro). Printre cele mai noi lucrari contractate in acest an se afla constructia unui pasaj de tranzit subteran si a unui pod in SUA, a unor cladiri de birouri in Marea Britanie si Norvegia etc. Valoarea totala a proiectelor contractate in trimestrul al doilea s-a situat la 37,9 miliarde SEK (4,1 miliarde euro). Pentru informatii suplimentare, click aici!
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter