RO EN
السلة فارغة

ONE United Properties dezvolta peste 1.500 de locuinte si 150.000 mp de birouri

One United Properties are in dezvoltare patru proiecte marca One si alte doua sub brandul Neo, in Bucuresti si in Mamaia, ce vor avea, cumulat, peste 1.500 de locuinte, mai mult de 150.000 mp de spatii pentru birouri si investitii estimate la circa 300 de milioane de euro. Pe sectorul rezidential, dezvoltatorul a livrat deja proiecte precum One Floreasca Lake, Madrigalului Residence, One Herastrau Park, One Charles de Gaulle sau One Herastrau Plaza, un total de 376 de apartamente. In constructie se afla peste 500 de unitati, pentru alte circa 1.000 de locuinte lucrandu-se la conceptul de dezvoltare. Pe segmentul de birouri, One United Properties are un portofoliu de 35.000 mp, in care sunt incluse cladirile One Victoriei Center (fosta Bucharest Business Center) si One North Gate. One Victoriei Center a trecut recent printr-un proces de modernizare a receptiei, abordand un nou concept pentru acest spatiu, iar la One North Gate este in derulare un proces de modernizare a proprietatii. Pe langa acestea, compania are in plan dezvoltarea a 150.000 mp de spatii pentru birouri, cu un necesar investitional estimat la 220 de milioane de euro. 
Pe termen lung, One United are in plan dezvoltarea unui portofoliu de proiecte de calitate, construite dupa cele mai noi standarde in materie de inovatie in constructii.
Interviu cu Andrei Diaconescu, Co-fondator al One United Properties si manager cu o experienta profesionala de peste 10 ani pe piata de dezvoltare imobiliara.
 
- La ce proiecte lucrati in prezent? In ce stadiu se afla acestea?
- One Floreasca City este o dezvoltare mixta, la intersectia Bd. Mircea Eliade cu Calea Floreasca, cu o componenta rezidentiala - One Mircea Eliade, cu 240 de apartamente exclusiviste, si una office - turnul de birouri One Tower, cu o suprafata inchiriabila bruta (GLA) de 24.000 mp. In toamna anului 2019 au fost incheiate lucrarile la structura, urmand ca cele patru cladiri sa fie livrate in ultimul trimestru al acestui an. 
Am inceput lucrarile si la One Herastrau Towers, ce se incadreaza in noua generatie de proiecte imobiliare multifunctionale si de regenerare urbana, proiect pe care il ridicam pe locul unei cladiri abandonate. Ansamblul este mixt si va include o zona rezidentiala, una office si una comerciala. Cele trei zone vor fi delimitate astfel: baza cladirii, cu functiuni comerciale si birouri de 5.055 mp, ce asaza constructia in peisajul urban, si cele doua turnuri destinate celor 139 de unitati locative, plus doua niveluri de parcare. Din 139 de locuinte ale componentei rezidentiale, in acest moment doar 39 mai sunt disponibile. La finalul anului 2018 am primit autorizatia de construire si, potrivit constructorului, cladirea va fi finalizata in 24 de luni. 
Tot in zona rezidentiala, prin brandul Neo, avem in dezvoltare ansamblurile Neo Timpuri Noi si Neo Mamaia. Situat pe un teren intravilan de 3.835 mp, in sectorul 3 al Capitalei, Neo Timpuri Noi - imobil cu functiune mixta, comert si locuire (S+P+8E) va avea 108 unitati locative (65 apartamente de doua camere, 31 cu trei camere si 12 cu patru camere), spatii comerciale si parcare subterana si exterioara supraetajata. Acest complex va beneficia de un design contemporan elegant, cu finisaje de inalta calitate, la care se adauga avantajele cladirilor verzi. Neo Mamaia este primul proiect premium pe care il dezvoltam pe litoral, in zona Mamaia Nord. Proiectul are in plan aproximativ 47 de apartamente si un lobby spectaculos semnat Lemon Interior Design. Neo Mamaia este cel mai exclusivist proiect imobiliar din nordul statiunii Mamaia si este situat la marginea plajei. Mai mult de jumatate dintre apartamente au fost vandute, o buna parte dintre cumparatori fiind deja printre clientii grupului One United Properties. 
La One Cotroceni Park, de asemenea proiect mixt, am inceput lucrarile de demolare si am primit autorizatia de construire pentru un business park cu o suprafata de 80.000 mp, un concept inovator pentru companiile in cautarea unei solutii de eficientizare a sediului. Proiectul este unic pe piata de birouri bucuresteana, cu beneficii precum: localizarea in interiorul inelului central al orasului si acces direct la statia de metrou Academia Militara, suprafete generoase per etaj, terase rooftop gardens, zona de retail de dimensiunea unui mall, spatii verzi, zone pentru activitati sportive in aer liber si o vedere panoramica asupra vecinatatilor - Palatul Cotroceni, Gradina Botanica sau Palatul Parlamentului. Termenul de livrare este in trimestrul patru al anului 2021. Intreg proiectul va cuprinde noua blocuri cu circa 800 de apartamente si birouri cu o suprafata inchiriabila de aproximativ 80.000 mp, spatiile de la parterul cladirilor fiind alocate intr-o proportie semnificativa zonei de retail. Lucrarile de constructie la componenta rezidentiala vor demara in 2020. 
One Verdi Park prevede constructia a doua turnuri unul de birouri si unul rezidential, intr-o zona consacrata, pe Bd. Barbu Vacarescu. Cele doua turnuri vor fi conectate de un spatiu comercial la parter. Pentru acest proiect, dezvoltatorul a primit autorizatia de constructie si a dat startul lucrarilor in toamna anului trecut, livrarea fiind estimata pentru ultimul trimestru al anului 2021. Turnul rezidential de la One Verdi Park, impreuna cu cel mai mare turn de la One Mircea Eliade, vor reprezenta cele mai inalte blocuri de locuinte exclusiviste din Bucuresti.
 
- Cum a evoluat activitatea companiei in ultimii ani si ce perspective aveti pe piata locala?
- Am putea spune ca pentru noi ultimii ani au reprezentat cea mai buna perioada, cand am finalizat proiecte importante precum One Charles de Gaulle (8.000 mp), One Herastrau Plaza (32.000 mp), One Herastrau Park (28.000 mp), One Floreasca Lake (15.000 mp) si am pus pe picioare, alaturi de Ionut Dumitrescu, divizia de birouri One Office, care are astazi un portofoliu existent de 35.000 mp (business park-ul One North Gate si cladirea One Victoriei Center) si birouri in dezvoltare si constructie de 150.000 mp (One Tower, parte din One Floreasca City, One Cotroceni Park si One Verdi Park). Tot in aceasta perioada am dezvoltat, alaturi de Octavian Avramoiu si Catalin Scripcaru, brandul Neo, dedicat proiectelor rezidentiale tip boutique, de dimensiune mica, situate in locatii foarte bune, dedicate clientilor cu venituri mari si foarte mari.
 
- Cum credeti ca se va dezvolta piata imobiliara si de investitii in perioada urmatoare? Care sunt provocarile din domeniu?
- Observam apetitul investitorilor pentru proiecte de calitate, situate in zone bune ale Capitalei, ce au sanse mari sa devina produse investitionale de succes pe termen lung. Randamentele ridicate pe care piata imobiliara locala le are fata de alte tari din regiune, coroborate cu nivelul crescut al calitatii proiectelor dezvoltate dupa anii de recesiune, reprezinta un bun motiv pentru atragerea de noi investitori pe piata romaneasca. Totusi, in continuare, lipsa de predictibilitate legislativa complica procesul de analiza investitionala, fie ca vorbim de investitori locali care aleg sa isi plaseze capitalul in domeniul imobiliar sau de investitorii institutionali pe care ne dorim sa ii atragem in industria autohtona de imobiliare. Totodata, cresterea costurilor de constructie si lipsa fortei de munca in acest domeniu ne afecteaza direct. 
 
- Ce obiective aveti pe piata locala, pe termen lung?
- Ne dorim sa fim recunoscuti pentru dezvoltarea unui portofoliu calitativ de cladiri, construite dupa ultimele standarde in materie de inovatie in constructii, sustenabile, cu un impact minim asupra mediului inconjurator. Totodata, ne dorim sa schimbam viziunea asupra dezvoltarilor clasice imobiliare, aducand plus valoare orasului prin livrarea de proiecte cu functionalitate mixta. Toate cladirile pe care le dezvoltam detin certificari superioare de sustenabilitate si eficienta energetica, compania noastra fiind, de altfel, premiata la numeroase gale si evenimente relevante din domeniu.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter