RO EN
السلة فارغة

MDRT: Probleme in cadrul unui proiect de 47 milioane de lei, finantat prin POR

In curand, reprezentantii Episcopiei Romano-Catolice Timisoara vor stabili societatea de constructii ce executa o lucrare in valoare de 47 milioane de lei, finantat din fonduri nerambursabile, prin Programul Operational Regional. Obiectivul de investitii, ce prevede renovarea bisericii si manastirii Maria Radna (amplasata in Piata Avram Iancu, din Lipova - judetul Arad), are o durata de implementare de 40 de luni. Din valoarea totala a proiectului, cea mai mare parte a fondurilor va fi asigurata de Uniunea Europeana (34,4 milioane de lei), o contributie importanta urmand sa aiba si Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului. "Contractul de finantare pentru obiectivul denumit «Dezvoltarea turismului cultural in Regiunea Vest prin renovarea si includerea in circuitul turistic a Bisericii si Manastirii Maria-Radna» a fost semnat la finele lunii martie 2012, ulterior fiind organizata o licitatie pentru atribuirea lucrarilor de executie. Documentatiile primite au apartinut mai multor societati de constructii atat de pe plan intern, cat si din afara granitelor tarii, insa cele trei oferte considerate admisibile apartin unor firme autohtone, dintre care, in foarte scurt timp, va fi desemnat castigatorul", au declarat reprezentantii institutiei. In pofida faptului ca deschiderea ofertelor a avut loc la inceputul lunii august a.c., comisia de evaluare din cadrul Episcopiei Romano-Catolice Timisoara nu a stabilit inca societatea castigatoare, desemnarea antreprenorului general urmand a avea loc imediat dupa clarificarea tuturor documentelor primite. Pana in prezent, mai multe companii de constructii, printre care Grup Corint SA si consortiul format din Saif-Tim SA, Viva Construct si Dinu Instal - carora Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor le-a admis cererile ca fiind fondate - au acuzat autoritatea contractanta, prin actiuni oficiale, de practici neloiale si ilegale. La aceasta licitatie au participat si companiile Romconstruct Grup si Castrum Tim, care au solicitat reprezentantilor Episcopiei Romano-Catolice Timisoara sa respinga - fara a mai deschide documentatiile - ofertele cu valabilitate a garantiei de participare neconforma cu caietul de sarcini al investitiei. Prin implementarea acestui proiect se bizeaza valorificarea substantei istorice a Ansamblului Maria Radna (ce cuprinde patru monumente istorice ce vor intra in circuitul turistic din anul 2015) si imbunatatirea infrastructurii de orientare, acces si primire a turistilor in judetul Arad si in localitatea Lipova, incurajand investitiile conexe in zona. „Ca urmare a acestor actiuni, avem in vedere dublarea, pana in 2015, a numarului de turisti din zona Lipova si localitatile din proximitate. Totodata, modernizarea infrastructurii va permite ca in zona sa se desfasoare activitati turistice pe tot parcursul anului, fata de sase luni in prezent”, a declarat Cristian Petrescu, ministrul MDRT. Informatii suplimentare, la www.ro.mariaradna.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter