RO EN
السلة فارغة

IMPACT SA: Crestere a interesului beneficiarilor pentru servicii diversificate

Compania Impact Developer & Contractor - Voluntari a consemnat, in primul trimestrul a.c., un profit brut de 1,6 milioane de lei, de 3,5 ori mai mare decat cel inregistrat in acelasi interval din 2010 (situat la 0,46 milioane de lei). Totodata, societatea a contractat 45 de unitati locative din primele etape ale ansamblurilor aflate in curs de dezvoltare, valoarea totala a contractelor semnate fiind de peste 7 milioane de lei. „Acest fapt a fost posibil datorita diminuarii cheltuielilor de exploatare, care au fost cu circa 19% mai mici decat cele din aceeasi perioada din 2010. Totodata, la data de 30 aprilie a.c.,  creditele societatii au scazut sub nivelul de 25 milioane de euro, generand o  rata de indatorare de 28%, raportata la totalul activelor. Trebuie subliniat faptul ca primul trimestru din anul 2011 a fost caracterizat printr-o crestere a interesului pentru produsele diversificate oferite de companie, astfel incat veniturile au provenit atat din comercializarea unitatilor de locuit, cat si din inchirierea sau vanzarea loturilor de teren pentru edificarea imobilelor individuale. In acelasi interval au fost realizate studii de prefezabilitate pentru executia unor proiecte din zona de agrement, telecomunicatii/tehonlogia informatiei si din domeniul sanitar, pe terenurile detinute de companie in Capitala. Proiectele au fost prezentate investitorilor in cadrul mai multor evenimente specializate si discutii bilaterale”, a declarat Carmen Sandulescu, director executiv al firmei. Veniturile provenite din activitatea de exploatare s-au situat la aproximativ 5,5 milioane de lei, in scadere fata de perioada ianuarie-martie 2010, cand au insumat 5,8 milioane de lei. In 2010, societatea Impact Developer & Contractor a inregistrat venituri in valoare de 34 milioane de lei, in scadere cu 38% fata de anul precedent (in care s-a consemnat un declin de 64%, comparativ cu 2008). Totodata, profitul net a urmat aceeasi traiectorie, pierderea situandu-se la 17,54 milioane de lei. Informatii suplimentare, la www.impactsa.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter