RO EN
السلة فارغة

IASICON: Proiect de reabilitare si extindere a cladirii Tribunalului Bihor

In curand, societatea Iasicon (din Iasi) va demara lucrarile de reabilitare si extindere din cadrul Tribunalului Bihor. Investitia are o valoare de aproximativ 108 milioane de lei, iar platile efective se vor efectua esalonat, intr-un interval de trei ani, prin Acordul de Imprumut privind implementarea programului „Reforma in Sistemul Judiciar”, aprobat de autoritatile centrale in anul 2006. Astfel, se au in vedere executia lucrarilor de reabilitare a imobilului existent S+P+2E (in care isi desfasoara activitatea judecatoriile din Oradea, Alesd, Marghita, Beius si Salonta), precum si edificarea/extinderea cu doua corpuri noi de cladire (cu o suprafata desfasurata de 3.400 mp), ce vor gazdui salile de judecata. In ceea ce priveste imobilul existent in Parcul Traian nr. 10, acesta va fi reabilitat, consolidat si recompartimentat, deoarece se afla intr-un stadiu avansat de degradare atat la exterior, cat si in ceea ce priveste structura de rezistenta. Conform graficului, lucrarile vor fi realizate timp de 36 de luni, obiectivul urmand a fi inaugurat la inceputul anului 2015. In prezent, Iasicon este implicata - in asociere cu firmele Acomin si Leitner SpA  - in lucrarile de amenajare a bazei de agrement si turism Ciric (judetul Iasi). Proiectul are o valoare de 42 de milioane de lei, termenul de finalizare a acestora fiind stabilit pentru primavara anului 2013. Din punct de vedere al stadiului de executie, pana in prezent s-a efectuat aproximativ 50% din total. Informatii suplimentare, la www.iasicon.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter