RO EN
السلة فارغة

HIDROCONSTRUCTIA: Cota de piata de 2,24% in 2010

Datorita rezultatelor financiare din 2010, societatea Hidroconstructia (Bucuresti) a inregistrat o cota de piata de 2,24% din totalul activitatii autohtone din domeniul constructiilor, sustin oficialii companiei. Anul trecut, firma a consemnat venituri de peste un miliard de lei, din care aproximativ 87% (respectiv 914 milioane de lei) au fost realizate din activitatea de constructii-montaj, iar diferenta - de 135 milioane de lei - reprezinta incasarile aferente operatiunilor comerciale, prestari de servicii pentru terti, provizioane sau investitii proprii. Toate sucursalele Hidroconstructia si-au desfasurat, in 2010, activitatile in conditii de profitabilitate, astfel incat firma a inregistrat un profit net de 49,6 milioane de lei, cu 12 milioane de lei mai mare decat in 2009. Acesta va fi repartizat sucursalelor societatii pentru activitati de dezvoltare (29 milioane de lei) si pentru contracararea efectelor negative create de nesiguranta incasarii creantelor in conformitate cu conditiile contractuale pentru lucrarile aflate in executie in 2011, din cauza lipsei de fonduri de la bugetul de stat. Activitatea de exploatare (productie) a generat in anul precedent un profit brut de 0,08 milioane de lei, fapt ce a determinat o majorare la 6,51% a marjei specifice. Totodata, in 2010 compania a efectuat investitii in valoare de 51 milioane de lei, fondurile fiind destinate achizitiei/modernizarii echipamentelor /utilajelor - in special pentru realizarea obiectivelor de investitii din domeniul edilitar/de infrastructura/protectia mediului, ce reprezinta 40% din volumul veniturilor firmei provenite din activitatea de constructii - si realizarii unor noi imobile sau achizitiei de terenuri. „Pentru anul in curs, Hidroconstructia are in vedere cresterea volumului veniturilor aferente executiei lucrarilor de constructii, prin participarea la licitatii si adjudecarea de contracte ferme pentru obiective cu finantare asigurata. De asemenea, se vizeaza abordarea, in continuare, a  lucrarilor edilitare/ de infrastructura/de protectie a mediului, in scopul majorarii cifrei de afaceri si mentinerii pozitiei de lider de piata. Anul trecut, societatea a adjudecat 28 de proiecte, cu o valoare totala de 1,45 miliarde euro, asigurand astfel, continuitatea activitatii si realizarea unor venituri satisfacatoare, inclusiv pentru 2011”, a declarat  Emil Timofti - presedinte al Hidroconstructia. Compania are ca obiect principal de activitate executia lucrarilor de constructii hidroenergetice si hidrotehnice, precum si de constructii civile / industriale / edilitare, de infrastructura sau din sectorul protectiei mediului. In prezent, toate actiunile firmei si intregul capital social (in valoare de 133, 7 milioane de lei) sunt detinute de persoane fizice reunite in Asociatia Actionarilor Hidrocon. Anul trecut, Hidroconstructia si-a desfasurat activitatea prin cele 11 sucursale locale, prezente in majoritatea zonelor din tara. Informatii suplimentare, la www.hidroconstructia.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter