RO EN
السلة فارغة

EURO CONSTRUCT: Extindere a activitatii in domeniul infrastructurii

Compania Euro Construct, parte a grupului Euroholding (din Timisoara), isi va concentra activitatea pe contractarea de lucrari in domeniul infrastructurii, in special a celor ce presupun utilizarea de elemente prefabricate. "Romania are nevoie de proiecte complexe de infrastructura si dispune de resursele financiare necesare, precum cele 9 miliarde euro din fonduri structurale disponibile pana in 2013. Din pacate, la nivel national exista o slaba capacitate de absorbtie a acestor finantari, in 2010 cheltuindu-se numai 7% din suma totala, pondere care a sporit la 18% in primul semestru al anului in curs. Suntem increzatori in perspectivele de dezvoltare ale acestei tari si ceea ce producem in Romania ramane pe piata, respectiv circa 25% din sumele facturate la nivel de grup, adica aproximativ 400 milioane de euro", a declarat Luca Serena, director general al grupului Euroholding si presedinte al Confindustria Romania. Recent, Euro Construct a castigat, in consortiu cu societatile Dafora SA, Astaldi, Swietelsky si Alstom, contractul de executie a tronsonului de cale ferata ce face legatura dintre frontiera de vest a tarii si localitatile Curtici si Arad (km 614), in valoare de 248,2 milioane de euro. Un alt proiect, contractat in luna decembrie 2011, vizeaza reabilitarea tronsonului de cale ferata Vintu de Jos - Simeria, in valoare de 317 milioane de euro. Lucrarile vor fi executate in asociere cu Swietelsky, Alstom, Strabag, Arcada si Transferoviar Grup. De asemenea, compania este implicata - impreuna cu grupul german Max Bögl - in reabilitarea unei sectiuni rutiere dintre Bariera Calarasilor si Palatul Telefoanelor (peste un milion de euro), proiect contractat in cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbana (PIDU) al municipiului Braila. In consortiu cu Uti Instal Construct, Euro Construct a adjudecat un alt contract ce prevedere executia lucrarilor de consolidare a imobilului din Calea Mosilor nr. 96 - Bucuresti, iar in asociere cu Astaldi (Italia), va implementa un proiect de 18 milioane de euro, pentru realizarea unui pasaj pietonal in zona Pietei Romane, din Capitala. Societatea a participat si la executia tronsonului de autostrada Arad - Timisoara, obiectiv inaugurat recent. Anul trecut, Euro Construct a realizat o cifra de afaceri de 17,5 milioane de euro, pentru anul in curs fiind estimata o crestere a acesteia, ca urmare a noilor contracte obtinute. Informatii suplimentare, la www.euroholding.com.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter