RO EN
السلة فارغة

CONSTRUCTII NAPOCA raporteaza pierderi pe fondul scumpirii materialelor

Societatea de Constructii Napoca SA (Constructii Napoca) a raportat recent, in cadrul documentelor financiare aferente primelor sase luni ale anului 2021, o crestere a cheltuielilor din exploatare, o scadere a cifrei de afaceri si pierderi, pe fondul scumpirii materialelor de constructii, in conditiile unei pierderi brute de -1,44 milioane de lei (fata de un profit brut de 1,33 milioane de lei in primul semestru din 2020), ceea ce ar putea marca reinceperea unei perioade in care firma s-a aflat in dificultate. Astfel, pentru exercitiul financiar de referinta, compania s-a evidentiat prin venituri operationale de circa 40,87 milioane de lei, in timp ce pierderea neta a ajuns la -2,44 milioane de lei, in contextul in care, la 30 iunie 2020, acesti indicatori au fost de 42,49 milioane de lei si 1,35 milioane de lei. De asemenea, pentru primele sase luni a.c., in raportul prezentat la BVB si semnat de Gabriela Sabau, presedintele Consiliului de Administratie, se mai arata pe scurt ca, pe piata interna, volumul vanzarilor la 30 iunie 2021 este in suma de 5.530.989 lei, iar pe piata externa, societatea nu are vanzari, dar isi consolideaza activitatea, participand permanent la licitatii de achizitii publice de lucrari, urmarind incheierea de noi contracte de lucrari, in functie de capacitatea existenta. In acelasi timp, cifra de afaceri este in valoare de 32.045.403 lei, in scadere fata de anul anterior, cand cifra de afaceri a fost de 44.863.267 lei.
***
Societatea de Constructii Napoca SA (Constructii Napoca) reprezinta un operator important al sectorului de constructii din Romania, activand in formula actuala din anul 1991, dupa divizarea Trustului de Constructii Cluj, de la care a preluat valorile mobiliare, 60 de ani de experienta, un patrimoniu considerabil si o echipa de specialisti. Compania este cunoscuta printr-o serie de lucrari de referinta, cum ar fi: constructia pistei de 2.100 de metri lungime a Aeroportului International Cluj-Napoca, lucrari de infrastructura, reabilitare, modernizare si extindere la Aeroporturile din Targu Mures, Satu Mare si Tulcea, realizarea unor elemente de infrastructura la baza aeriana NATO din Fetesti, diverse hale industriale, sedii administrative, blocuri de locuinte si ansambluri de case pentru MApN, asezaminte religioase, monumente de arta si lucrari de drumuri si poduri. Desi s+a aflat la un moment dat in concordat preventiv, a finalizat cu succes aceasta procedura si a contractat noi lucrari, iar in prezent a achizitionat utilaje in valoare de 364.740 lei si continua lucrarile pentru investitia in curs, de pe Taietura Turcului – Cluj-Napoca, jud. Cluj.
Dupa definitivarea listarii – in aprilie 2016 – la Bursa de Valori Bucuresti, Societatea de Constructii Napoca SA, care, prin fostul sau administrator, Stefan Florea Dimitriu si prin fostul sau actionar majoritar, Ioan Bene (condamnat ulterior la inchisoare cu executare si care „se afla pentru executia pedepsei in Italia, conform legilor din aceasta tara, in libertate supravegheata”), s-a aflat in intervalul 2014-2015, in atentia DNA, a raportat scaderi ale cifrei de afaceri in ultimii ani, urmate de cresteri, mai ales dupa iesirea din concordatul preventiv. Dupa cele mai recente raportari, Constructii Napoca este controlata tot de familia Bene, prin IT Transilvania Invest (ce detine 67,38% din actiuni), fiind condusa de un Consiliu de Administratie format din Gabriela Sabau - presedinte, Alexandra Bene si Ioana Alexandrescu - membri ai CA. Cel mai recent dosar penal aflat pe rolul instantelor din Romania, in care este implicat Ioan Bene, in calitate de inculpat, pentru dare de mita, are termen pe 19 noiembrie 2021, pentru „efectuarea demersurilor in vederea identificarii locului de detentie in care se afla inculpatul”. Informatii suplimentare, la www.sccnapoca.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter