RO EN
السلة فارغة

CONCAS SA isi redreseaza activitatea fata de primul trimestru din 2012

Potrivit celui mai recent raport dat publicitatii, societatea Concas SA (din Buzau) a incasat, in pimul semestru a.c., 26,44 milioane de lei din executia lucrarilor de constructii-montaj. Astfel, datorita adjudecarii unor noi contracte, cifra de afaceri a societatii s-a majorat fata de intervalul de referinta al anului precedent, cand au fost realizate lucrari in valoare de 22,28 milioane de lei. De asemenea, societatea si-a sporit semnificativ rentabilitatea, profitul consemnat in aceasta perioada fiind de peste patru ori mai mare decat cel din primul semestru din 2011. Cu toate acestea, veniturile din exploatare raportate releva o usoara scadere, pe fondul diminuarii productiei in curs de executie. „Comparativ cu aceeasi perioada din 2011, in prezent este mai evidenta tendinta restrangerii pietei de constructii, precum si inasprirea conditiilor de participare la licitatii, cu o evidenta majorare a timpului si costurilor generate de procedurile premergatoare desfasurarii propriu-zise. Totodata, instabilitatea mediului politic autohton, schimbarile din conducerea institutiilor de resort si fluctuatia cursului de schimb intre moneda nationala si cea europeana  constituie factori ce afecteaza luarea deciziilor in domeniul economico-financiar. La nivelul companiei noastre aceste aspecte se reflecta prin instabilitatea indicatorilor economici, amanarea decontarii lucrarilor, incetinirea sau sistarea contractelor aflate in derulare, avand efecte negative asupra profitabilitatii si nivelului de lichiditate. In conditiile actuale, conducerea firmei are  in vedere reducerea sau sistarea investitiilor, fiind posibila chiar diminuarea numarului de angajati”, a declarat Ionel Gagu, director general al Concas SA. Pe fondul contractiei volumului productiei vandute si al reducerii veniturilor provenite din comercializarea marfurilor, societatea a incheiat anul fiscal anterior cu o cifra de afaceri de 66,1 milioane de lei, in scadere cu 28,8% fata de valoarea inregistrata in 2010 (de 85,7 milioane de lei). De asemenea, in primele trei luni a.c. compania a realizat o cifra de afaceri de 7,95 milioane de lei, in scadere fata de cea consemnata in intervalul de referinta al anului anterior, cand au fost raportate incasari de 8,98 milioane de lei. Informatii suplimentare, la www.concas.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter