RO EN
السلة فارغة

ATENOR: Proiectul UP-site Bucuresti se deruleaza conform graficului planificat

Potrivit informatiilor furnizate de dezvoltatorul imobiliar de origine belgiana Atenor, la data de 14 mai 2019, proiectul UP-site Bucuresti, prin care compania face primii pasi pe piata rezidentiala din Romania, se afla in grafic.
„In decembrie 2018, Atenor a achizitionat un teren, cu o suprafata de 7.150 mp, situat in cartierul Floreasca/ Barbu Vacarescu, mai precis intre lacul Floreasca (reamenajat recent) si statia de metrou Aurel Vlaicu, la numai 200 de metri distanta de unul dintre cele mai cunoscute centre comerciale din Bucuresti (Promenada Mall). Dezvoltarea UP-site Bucuresti, un proiect rezidential cu doua turnuri ce inglobeaza aproximativ 250 de apartamente, structurate pe 14 etaje, respectiv 24 de niveluri si cu 400 de locuri de parcare, va incepe in urmatoarele cateva luni”, se arata in comunicatul Atenor - Belgia.
Oficialii dezvoltatorului reamintesc, in acest context, ca Atenor are in prezent, in portofoliul sau, trei proiecte de birouri in Bucuresti, cu o suprafata totala de 137.700 mp: Hermes Business Campus (75.000 mp), Dacia One (15.800 mp) si @Expo (54.000 mp). Atenor lucreaza cu o echipa locala de inalta calitate in Bucuresti, care va gestiona si noua dezvoltare imobiliara - UP-site Bucharest, beneficiind de expertiza grupului, de peste 25 de ani, de pe pietele proprietatilor imobiliare din Belgia si Luxemburg.
„Pentru Hermes Business Campus, se poarta discutii pentru vanzarea catre compania NGY, care detine trei cladiri, pe o piata a investitiilor imobiliare in care numarul de vanzatori si cumparatori creste continuu. Intre timp, intrucat complexul Hermes Business Campus este inchiriat aproape in totalitate, Atenor incaseaza venituri din chirii de aproximativ 10 milioane de euro pe an. La Dacia One, procedura de planificare urbana, ce reprezinta un demers complex (deoarece acopera o zona istorica restrictionata si o arie noua, ceva mai densa), progreseaza satisfacator. Toate autorizatiile ar trebui obtinute in al treilea trimestru din 2019, ceea ce va permite startul efectiv al lucrarilor de constructii. In cazul @Expo, autorizatia de construire pentru birourile cu o suprafata de peste 54.000 mp ar urma sa fie emisa in primul semestru din 2019, ceea ce ne va permite sa initiem prima etapa a lucrarilor de constructie. Deja, am primit cateva scrisori de exprimare a interesului, din partea unor companii importante, de a inchiria o buna parte din zona de birouri a acestui proiect”, se mai arata in comunicatul Atenor – Belgia.
De asemenea, pentru a-si consolida capitalul permanent, managerii Atenor au lansat la finele lunii aprilie a.c. o subscriptie publica, prin emiterea de obligatiuni cu maturitate la patru ani si la sase ani, pentru un total de 60 de milioane de euro. Operatiunea a reprezentat un succes, deoarece a fost cu mult suprasubscrisa de investitorii de retail si de cei calificati. Astfel, s-a asigurat nu numai consolidarea capitalului permanent de lucru, ceea ce garanteaza activitatea de dezvoltare, ci si extinderea maturitatii creditelor contractate pana in anii 2023 si 2025. Pentru a vizualiza comunicatul Atenor, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter