RO EN
السلة فارغة

ANALIZA: Recuperare lenta pe piata spaniola de constructii

Un studiu recent, aflat sub egida companiei britanice de consultanta Trimetric - Londra,  arata ca, dupa sase ani consecutivi de scadere, piata de constructii din Spania a inceput sa se recupereze in 2015, cu o crestere de +0,2% in termeni reali, tendinta care a continuat sa se manifeste si in 2016, in linie cu o imbunatatire a parametrilor economici si cu previziunile de sporire a PIB.
„Piata spaniola de constructii nu se va mai contracta pe termen mediu, in perioada 2017-2021, fiind sustinuta de focalizarea atentiei guvernului de la Madrid spre dezvoltarea infrastructurii de transport, in domeniul energetic, precum si spre constructia de locuinte accesibile. Totodata, planul national de dezvoltare rurala a Spaniei, ce se implementeaza pana in 2020, dispune de fonduri de 435 milioane de euro in vederea crearii unor sisteme eficiente de irigare si a altor obiective strategice in agricultura”, se arata in studiul citat.
Conform cercetarii, o alta premisa de majorare a volumului lucrarilor de constructii in Spania este constituita de planul guvernamental ce presupune investitii de 4,2 miliarde euro in dezvoltarea infrastructurii de transport, pentru constructia de unitati locative si alte lucrari specifice in intervalul anilor 2017-2020. Acest program este de natura sa stimuleze piata de constructii din Spania, pentru care se preconizeaza o rata de crestere compozita CAGR de +2,84% pana in 2021.
„In Spania, segmentul constructiilor rezidentiale va ramane cel mai important in cadrul pietei, cumuland astfel 38,4% din nivelul total al acesteia, care va fi consemnat in anul 2021. In cazul acestui sector, se estimeaza un indice CAGR de +4,92%, ca urmare a scaderii ratei dobanzii la creditele imobiliare/ipotecare, precum si a intensificarii procesului de urbanizare si de crestere demografica. Pentru a sustine dezvoltarea economica, prin programul strategic de infrastructura si transport, precum si prin cel de dezvoltare rurala, autoritatile centrale din Madrid urmaresc constructia unei retele de cai ferate de mare viteza in toata tara, cu o investitie de 1,3 miliarde euro, alocand alte 500 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii existente de cale ferata. Totodata, se are in vedere o imbunatatire a interconectivitatii regionale, prin lucrari de modernizare a retelei feroviare, care vor presupune cheltuieli de 4,1 miliarde euro pana in anul 2020. Respectand cerintele prin care ponderea energiei regenerabile va trebui sa se majoreze de la 17,5% din total (in 2016) la 20% in 2020, mai sunt preconizate diverse investitii specifice, cu impact relativ major asupra sectorului de constructii. Previziunile de majorare peste medie a unor ramuri economice care au o contributie insemnata la PIB (turism, comertul cu amanuntul si sectorul imobiliar) ar putea determina si o crestere a segmentului de constructii nerezidentiale, cu precadere in cazul cladirilor cu functiuni comerciale. Momentan, indicele ce reflecta majorarea afacerilor (in total economie) s-a apreciat in 2016 cu 2,4 puncte procentuale, iar indicatorul similar din comertul de retail, calculat la preturile de baza din 2010 (luate in considerare ca 100 de puncte), a crescut cu 3,9% in 2016, de la 93,4 puncte in 2015 la 101,2 puncte anul trecut”, se mai precizeaza in cadrul studiului. Informatii suplimentare, la www.timetric.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter