RO EN
السلة فارغة

VECTRA SERVICE: Masuri de supraveghere in procedura insolventei

La cel mai recent termen cu privire la insolventa antreprenorului de constructii Vectra Service, magistratii completului CI5, din cadrul sectiei a II-a civile, de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Brasov au dispus continuarea unor masuri de supraveghere, analiza noii declaratii de creanta, desemnarea evaluatorului si solutionarea anumitor contestatii. Urmatorul termen, la care s-ar putea decide reorganizarea societatii debitoare, a fost stabilit la 22 octombrie 2014, iar pana in acel moment ca parti in dosar figureaza circa 204 creditori care au depus declaratii de creanta in valoare de 256,1 milioane de lei, din care au fost acceptate la plata sume de 234,9 milioane de lei. Cel mai important dintre acestia este constituit de BCR, institutie care urmareste recuperarea unei sume de 89,4 milioane de lei, in timp ce administratorul unic al companiei, omul de afaceri Marcel Butuza, figureaza la randul sau cu o creanta de 20,2 milioane de lei. Potrivit tabelului preliminar al creantelor, creditorii garantati ar putea recupera sume cu un nivel admis de 143,9 milioane de lei, iar statului i se datoreaza peste 17 milioane de lei. Insolventa – solicitata de Vectra Service – a fost admisa de judecatorul sindic in noiembrie 2013 printr-o hotarare intermediara in care s-au stabilit si administratorii judiciari provizorii (Centu SPRL si Casa de Insolventa Transilvania SPRL – Filiala Brasov). Potrivit unui raport ce a identificat cauzele aparitiei situatiei de imposibilitate a achitarii datoriilor, in momentul intrarii in insolventa antreprenorul de constructii avea in desfasurare 19 contracte, din care unele finalizate si neincasate, iar altele nefacturate. De exemplu, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) are de achitat catre Vectra Service un contract de 97,5 milioane de lei, ce a vizat realizarea lucrarilor la tronsonul al treilea din cadrul soselei de centura a municipiului Brasov, care face legatura intre DN 1 si DN 13. Antreprenorul mai este cunoscut, pe plan local si/sau national, pentru faptul ca s-a implicat in executia pistei viitorului aeroport Brasov – Ghimbav, precum si in constructia bazinului olimpic de inot din municipiul resedinta de judet. Potrivit datelor oficiale, Vectra Service a incheiat anul 2013 cu 887 de salariati si o cifra de afaceri neta de afaceri de 153,6 milioane de lei, in conditiile unei pierderi de -9,7 milioane de lei, declarand in schimb datorii de 160,2 milioane de lei. Informatii suplimentare, la www.just.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter