RO EN
السلة فارغة

TERMENE: Expirarea sediului obliga autoritatile sa declare compania ca fiind inactiva

Cum (re)actionezi atunci cand afli ca partenerul tau de afaceri are sediul social expirat? Primul lucru, ii atragi atentia si, eventual, ii recomanzi un avocat.
Fiti cu ochii in patru si sa verificati intotdeauna - atat la inceputul unei relatii de colaboare, cat si pe parcursul ei - daca societatea cu care tranzactionati este activa din punct de vedere fiscal, daca are un sediu valabil si daca v-a comunicat un cod unic de inregistrare corect. In popor se spune sa ”sufli si-n iaurt” … In termeni juridici se cheama conduita diligenta care poate sa preintampine o serie de probleme si chiar costuri considerabile. Pasivitatea si neatentia se platesc.
Asadar, in momentul cand emiti o factura, potrivit art. 319 alin. (2) din Codul Fiscal, esti obligat sa treci datele de identificare ale Beneficiarului si Prestatorului, inclusiv adresele sediilor principale. Vei fi, deci, nevoit sa verifici si sa confrunti informatiile pe care le ai cu cele existente in baza de date publica administrata de Registrul Comertului. Apropo, poti face asta foarte rapid pe platforma Termene.ro pe pagina de Verificari firme. In cazul in care colaboratorul tau figureaza cu sediul expirat, e necesar sa il atentionezi ca trebuie sa faca procedurile de actualizare. Altfel, societatea risca sa fie supusa procedurii de radiere si dizolvare, initiata de Oficiul Registrului Comertului, conform legii nr. 31/1990. Interesant e ca procedura va fi declansata chiar daca firma respectiva are activitate si efectueaza tranzactii specifice activitatii sale curente. Practic, compania va fi sanctionata pentru pasivitatea sa. Tribunalul in raza careia isi desfasoara activitatea va dispune radierea societatii, lichidarea si dizolvarea ei din evidentele publice. In momentul in care hotararea judecatoreasca ramane definitiva, procedura de lichidare si dizolvare este ireversibila, iar societatea in cauza nu mai poate fi reactivata.
Implicatiile sunt importante si din punct de vedere fiscal. Potrivit art. 92 din Codul de procedura fiscala, atunci cand sediul unei companii este expirat (indiferent daca s-a dispus sau nu radierea), organul fiscal are dreptul sa declare persoana juridica inactiva fiscal. In acest caz, desi societatea ta nu se afla in culpa, daca platesti o factura catre o firma inactiva fiscal, nu vei mai beneficia de dreptul de deducere al TVA, respectiv de dreptul de deducere a cheltuielilor achizitiilor respective.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter