RO EN
السلة فارغة

ROCA Investments preia cel de-al doilea pachet de 30% din actiunile BICO Industries

ROCA Investments, parte din Impetum Group, anunta preluarea celui de-al doilea pachet de 30% din actiunile BICO Industries, un important producator autohton de plasa din fibra de sticla si armaturi din fibra de sticla si unul dintre cei mai importanti producatori la nivel european. Ca urmare a incheierii tranzactiei, participatia ROCA Investments in BICO creste la 60%, iar dezvoltarea companiei continua sub aceeasi formula a parteneriatului dintre fondatorul companiei Mihai Birliba si ROCA Investments.
„Prin aceasta tranzactie, ROCA isi consolideaza pozitia in BICO, una dintre cele mai importante companii din portofoliul sau si totodata intr-un domeniu pe care noi il consideram strategic. Scalarea companiei continua alaturi de dl. Mihai Birliba care va coordona in continuare activitatea executiva a companiei. Dorinta noastra este ca impreuna sa facem din aceasta companie unul dintre cei mai mari jucatori din industria de fibra de sticla la scara intregii Europe. In plus, BICO, alaturi de celelalte companii din domeniul materialelor de constructii din portofoliul ROCA, va fi integrata in holdingul dedicat acestui domeniu pentru a aduce o viziune holistica asupra sectorului si a crea sinergii intre companii”, a declarat Ionut Bindea (foto), Investment Manager ROCA Investments.
Cu o capacitate de productie instalata de peste 43 mil. m²/an, BICO Industries este un important producator national de plasa din fibra de sticla pentru termosisteme si unul dintre cei mai importanti producatori la nivel european. Odata cu investitia ROCA din august 2020, BICO si-a crescut capacitatea de productie si cifra de afaceri cu peste 30%, de la 52 milioane lei la 67,7 milioane lei si profitul net cu 81% de la 2,8 milioane lei la 5,1 milioane lei.
„Pe toata durata parteneriatului nostru , ROCA mi-a demonstrat ca este partenerul potrivit alaturi de care pot maximiza potentialul companiei pe are am fondat-o in urma cu 15 ani, atat la nivel comercial cat si operational. Am certitudinea ca experienta de peste 30 de ani in productie, dinamismul si dorinta echipei BICO de reusi suprapus peste viziunea strategica a echipei ROCA Investments ne vor ajuta sa scalam acest brand romanesc puternic si la nivelul intregului continent. Ca strategie de dezvoltare, ne propunem achizitia de tehnologii cu inalt nivel de performanta tehnica si cu nivel de control accentuat prin intermediul inteligentei artificiale. Urmarim de asemenea un plan de dezvoltare pe orizontala a businessului- cu expunere pe 5 ani - prin valorificarea la maximum a tuturor oportunitatilor oferite de piata materialelor de constructie.” a spus Mihai Birliba, fondator BICO Industries.
BICO Industries detine in acest moment doua capacitati de productie, una pe platforma industriala din Vaslui si una in Piatra Neamt. Ambele fabrici insumeaza o suprafata de teren de aproape 38.000 mp, peste 18.000 mp de cladiri industriale si un numar de 240 de angajati. Platforma din Vaslui este o fabrica importanta producatoare de plasa de armare din fibra de sticla pentru termosisteme la nivel national si din aceasta parte a Europei. La Piatra Neamt BICO detine o linie de productie pentru armaturi destinate membranelor de hidroizolatie.
Constructiile, sectorul-vedeta al economiei in pandemie, au conti¬nuat sa creasca, avansul ajungand la 5,5% in primele cinci luni din 2021 fata de aceeasi perioada a anului trecut, arata datele Institutului National de Statistica. Cu toate ca preturile materialelor de constructii au fost majorate cu 25%-30% ca urmare a crizei materiilor prime si scumpirii transporturilor de marfuri la nivel international, piata materialelor de constructii este estimata ca va creste cu 10% in 2021. O alta problema majora a pietei este lipsa fortei de munca, arata CONFIDEX.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter