RO EN
السلة فارغة

PwC: Autoritatile contesta permanent nivelul de remunerare la serviciile intragrup

Prestarea de servicii intragrup este una dintre cele mai frecvente tranzactii derulate intre persoane afiliate. In prezent, marea majoritate a companiilor multinationale, in special subsidiarele marilor grupuri, achizitioneaza o gama variata de servicii intragrup, in scopuri de eficientizare sau centralizare a activitatilor proprii (ex.: administrare, suport IT, management strategic, financiar sau comercial, resurse umane, servicii juridice etc.).
Dat fiind ca prestarea de servicii este o tranzactie foarte des intalnita, practica autoritatilor fiscale, in trecut, a fost preponderent aceea de a contesta nivelul de remunerare al acestor servicii. Paradigma s-a schimbat mult in contextul BEPS, care a promovat intens, inclusiv in cazul serviciilor, un nou principiu, bazat pe substanta acestora si valoarea adaugata obtinuta de beneficiarul acestora.
Serviciile intragrup sunt frecvent contestate de autoritatile fiscale, intrucat, atunci cand sunt evaluate incorect, acestea reprezinta o tinta usoara pentru ajustarea preturilor de transfer. In mod justificat, societatile multinationale sunt, in principal, preocupate de stabilirea unei marje de profitabilitate conforme principiului valorii de piata, ignorand insa, de cele mai multe ori, alte doua aspecte extrem de importante, respectiv baza de cost si valoarea adaugata obtinuta local de beneficiarul acestora, din prestarea efectiva a serviciilor respective.
 
Cum se pot asigura companiile ca nivelul de remunerare a serviciilor intragrup este evaluat corect?
Liniile directoare privind preturile de transfer pentru companii multinationale si administratii fiscale, emise de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica recomanda ca, atunci cand se stabilesc preturile pentru serviciile intragrup, sa fie urmati urmatorii pasi de analiza:
Clarificarea aspectelor aferente beneficiului obtinut: aceasta etapa presupune stabilirea valorii adaugate rezultate din prestarea serviciului respectiv, pentru beneficiarul acestora, pentru a clarifica daca astfel de servicii implica sau nu remunerare, respectiv daca o entitate independenta este dispusa sa plateasca pentru obtinerea unor astfel de servicii;
Stabilirea nivelului adecvat de remunerare si a bazei de cost: acest fapt implica identificarea corecta a costurilor (directe si indirecte) alocabile serviciului respectiv, inclusiv realizarea unei evidente a acestora, segregate, la nivelul tranzactiei analizate, cu clarificarea categoriilor de costuri si mai ales justificarea cheilor de alocare folosite in cazul costurilor indirecte;
Prestarea efectiva: beneficiul obtinut din prestarea serviciilor, respectiv realitatea prestarii efective a acestora, la nivelul beneficiarului local, nu pot fi demonstrate decat prin existenta unei documentatii suport sau a oricarei alte forme de evidente.
 
Simplu sau complicat?
Analiza anterior mentionata pare simpla la o prima vedere. In practica, demonstrarea, in context de inspectie fiscala, a corectitudinii si acuratetei bazei de cost, justificarea cheilor de alocare, respectiv a beneficiului obtinut la nivelul entitatii locale din prestarea serviciilor respective este o adevarata provocare. Stabilirea nivelului de remunerare nu poate fi disociata de stabilirea adecvata si justificabila a bazei de cost a serviciului respectiv. Daca prestatorul serviciilor este o entitate rezidenta fiscal in Romania, acest exercitiu poate fi realizat relativ usor, dat fiind faptul ca societatea in cauza detine documente suport, poate justifica chei de alocare si are informatii, pe care le poate segrega, despre categoriile de costuri incluse in baza de cost etc. Lucrurile se complica atunci cand prestatorul serviciilor nu este rezident fiscal roman iar societatea beneficiara este pusa in ipostaza de a justifica, in context de control, o baza de cost care apartine entitatii afiliate nerezidente. In marea majoritate a cazurilor, rezidentul fiscal roman are informatii precare din perspectiva modului de formare, la nivel de tranzactie, a bazei de cost a prestatorului nerezident sau cu privire la cheile de alocare utilizate pentru segregare la nivelul fiecarei entitati afiliate (in situatiile in care un membru al grupului presteaza aceeasi tipologie de servicii catre mai multe entitati afiliate).
De cele mai multe prestatorul pune la dispozitia beneficiarului serviciului o prezentare a centrelor/categoriilor de costuri, respectiv a cheilor de alocare utilizate, insa aceasta se poate dovedi insuficienta din perspectiva asteptarilor inspectorilor ANAF, iar finalitatea, poate fi neluarea in considerare a acestor informatii/documente in formularea constatarilor incluse.
In situatiile in care informatiile/documentele furnizate trec testul beneficiului si al realitatii prestarii, discutia cu inspectorii fiscali se poate muta in zona nivelului de remunerare.
In aceasta etapa a discutiilor, autoritatile fiscale, apeleaza tot mai des la o analiza diferentiata a serviciilor suport intragrup in functie de natura fiecarui serviciu in parte, incercand sa stabileasca, in functie de concluziile proprii privind valoarea adaugata adusa beneficiarului prestarii, daca nivelul de remunerare este sau nu unul adecvat, in cazul fiecarei tipologii de serviciu. Spre exemplu, in cazul prestarilor de servicii de promovare se analizeaza daca entitatea beneficiara contribuie sau nu la procesul decizional strategic de creare al acestora sau doar este un simplu beneficiar al unei strategii de marketing elaborata strategic la nivelul prestatorului, implicarea entitatii beneficiare limitandu-se exclusiv la implementarea acesteia. In mod evident nivelul de remunerare al unei entitati este mai mare daca isi asuma riscurile generate de elaborarea strategica a unei strategii de marketing fata de situatia implementarii acesteia, cand nu isi asuma riscul de piata al unui eventual esec de marketing.
Autoritatile fiscale romane au justificat astfel de segregari prin necesitatea de a analiza diferentiat activitatile/serviciile prestate intre companii multinationale din perspectiva valorii adaugate aduse beneficiarului acestora, incercand astfel sa clarifice care este nivelul de remunerare adecvat si mai ales daca nu cumva acesta ar trebui sa fie mai mare la nivelul fiecarui serviciu in parte.
Evident, analiza specifica realizata ca parte a dosarului preturilor de transfer, respectiv modul de a alocare a riscurilor si activitatilor intre cele doua parti participante la tranzactie, este esentiala in a convinge autoritatea fiscala ca nivelul de remunerare practicat este unul adecvat si conform principiului valorii de piata.
 
Ce e de facut?
Recomandarea noastra este de a nu trata simplist analiza prestarilor de servicii intragrup, fara a realiza o analiza prealabila, atat din perspectiva bazei de cost cat si a nivelului de remunerare adecvat. In lipsa unei abordari lipsite de precautie, consecintele fiscale pot fi considerabile, variind de la negarea dreptului de deducere pana la stabilirea unui alt nivel de remunerare, cu ajustari realizate la valoarea mediana a intervalului de comparare.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter