Poate coronavirusul sa justifice neexecutarea contractelor aflate in derulare?

Pe fondul raspandirii rapide a Covid-19, zilele trecute, Organizatia Mondiala a Sanatatii a declarat focarul drept pandemie, ridicand astfel nivelul de amenintare al bolii dincolo de gradul de Urgenta de Sanatate Publica de Interes International, pe care il anuntase la sfarsit de ianuarie. In ultima saptamana, noul coronavirus s-a raspandit puternic si pe teritoriul Romaniei, iar numarul total al rezultatelor pozitive inregistrate este in continua crestere.

 

Drept raspuns, autoritatile au pus la punct o serie de scenarii si planuri de actiune care implica adoptarea unor masuri (din ce in ce mai) restrictive. Acestea, desi absolut necesare pentru incetinirea raspandirii pandemiei, sunt, inevitabil, de natura sa aduca atingere drepturilor si libertatilor cetatenesti.

 

Masurile dispuse afecteaza direct anumite companii (e.g. operatori de transport aerian, organizatori de evenimente, institutii private de invatamant, magazine mici organizate in cadrul/ in apropierea institutiilor de invatamant sau firmele de curatenie care le gestioneaza), si pot, in unele cazuri, sa pericliteze posibilitatea acestora de a-si executa obligatiile contractuale asumate fata de partenerii contractuali (fie ca vorbim de furnizori, clienti, locatori, sau chiar angajati ai acestora).

 

Potrivit Codului Civil, contractul este „legea partilor”, executarea sa nefiind lasata la latitudinea partenerilor contractuali, ci obligatorie. Astfel, de principiu, orice neexecutare atrage raspunderea contractuala a partii in culpa. Pe cale de exceptie, legea permite debitorilor (cei datori sa execute obligatia din contract) sa beneficieze, in anumite conditii, de exonerarea de la executarea obligatiilor contractuale asumate.

 

Pandemia de coronavirus precum si masurile luate de autoritati in acest context vor duce, dupa caz, la intarzieri, dificultati si/sau costuri suplimentare semnificative sau chiar la imposibilitatea de executare a obligatiilor contractuale. Asemenea situatii pot constitui in anumite conditii justificari obiective pentru a suspenda executarea propriilor obligatii, protectia in fata unor pretentii de despagubiri sau pentru adaptarea sau chiar incetarea contractului.

 

Astfel, daca executarea contractului devine temporar sau definitiv imposibila, intra in scena conceptul de forta majora. De asemenea, daca, din cauza unor evenimente imprevizibile, executarea unui contract ar deveni excesiv de oneroasa pentru una dintre parti, aceasta se va putea prevala, in anumite conditii, de o alta exceptie de la principiul fortei obligatorii a contractelor, impreviziunea.

 

Desi piata locala nu este guvernata de contracte dintre cele mai sofisticate, in cea mai mare parte acestea cuprind o clauza privind forta majora la sectiunea finala, in categoria „Diverse”. Clauzele tipice reiau limbajul folosit de Codul civil, indicand drept cauze de forta majora acele evenimente externe, imprevizibile, absolut invincibile si inevitabile. Cu alte cuvinte, poate reprezenta forta majora acea situatie generata de circumstante dincolo de controlul partilor, care pot face executarea contractuala imposibila. Cazul fortuit, pe de alta parte, este acel eveniment relativ imprevizibil, inevitabil si invincibil pentru persoana chemata sa raspunda (unele situatii care nu reprezinta forta majora pot sa se califice insa in definitia cazului fortuit).

 

De regula, forta majora se refera la situatii precum evenimente meteorologice extreme, revolte, razboi, atacuri teroriste sau invazie, actiuni guvernamentale sau de reglementare, foamete, epidemii si/ sau impunerea unui embargou. Desi este mai putin obisnuit sa vedem clauze de forta majora care includ in mod expres o urgenta globala de sanatate, pandemie sau epidemie, apreciem ca in anumite conditii si astfel de evenimente - precum criza actuala a coronavirusului - se pot incadra in sfera de aplicare a unei clauze de forta majora. Forta majora presupune, asadar, o imprevizibilitate cu caracter obiectiv, chiar absolut.

 

In jurisprudenta s-a imbratisat insa, in mod traditional, o conceptie relativ restrictiva in calificarea faptelor de forta majora. Spre pilda, s-a stabilit ca nu reprezinta cauze de forta majora: grevele, atunci cand erau previzibile, neprimirea la timp a fondurilor bugetare repartizate de primarie, blocajul financiar (nefiind o imprejurare de fapt imprevizibila si de neinlaturat, care pune debitorul in imposibilitate absoluta de a-si indeplini obligatiile asumate), lipsa disponibilitatilor financiare, conditiile atmosferice constand in temperaturi scazute in Romania sau seceta prelungita (intrucat puteau fi prevazute), pieirea bunului obiect al unui contract de leasing (intrucat obligatia debitorului era de a plati o suma de bani, iar sumele de bani, ca bunuri de gen, nu pier prin caz fortuit sau de forta majora).

 

Recent, tendinta pare sa se schimbe insa, viziunea instantelor devenind mai toleranta in aprecierea fortei majore.

 

Conditiile curente in care se desfasoara activitatile de comert impun o abordare mai relaxata in aprecierea cauzelor care presupun scutirea de la executarea, chiar si temporara, a obligatiilor, tocmai pentru a garanta un nivel decent de stabilitate in raporturile contractuale.

Astfel, epidemia Covid-19 poate constitui caz de forta majora, daca trece testul conditiilor prevazute de lege: (i) evenimentul este cu certitudine unul extern de vointa partilor; (ii) imprevizibilitatea trebuie analizata in raport de cazul concret invocat, astfel, desi s-ar putea argumenta ca amenintarea Covid-19 a aparut deja din decembrie anul trecut, realitatea este ca piata locala abia incepe sa resimta efectele concrete ale pandemiei; (iii) conditia ca pandemia sa fie de neinlaturat este din nou de analizat de la caz la caz, urmand ca partile sa faca o analiza concreta a evenimentului generator si a legaturii de cauzalitate intre eveniment si obligatia care trebuia executata. Includem mai jos cateva exemple din cazuri reale.

In orice caz, este de precizat ca niciun eveniment exterior nu poate justifica o imposibilitate fortuita de executare daca priveste bunuri de gen, precum obligatia de a plati o suma de bani.

 

Impactul asupra contractelor cu angajatii. Codul muncii prevede expres posibilitatea angajatorilor de a invoca forta majora pentru a suspenda de drept contractele cu angajatii. De pilda, daca autoritatile vor decide inchiderea centrelor comerciale, retailerii se vor vedea nevoiti sa invoce forta majora in relatia cu angajatii, posibil si in relatie cu proprietarul centrului comercial.

 

In relatia cu angajatii, suspendarea determina incetarea prestarii muncii si neplata salariului. Separat, angajatorii au la dispozitie masura schimbarii temporare, in mod unilateral, a locului muncii precum si obligativitatea acordarii de zile libere acelor angajati cu copii, pe perioada inchiderii scolilor. Spre exemplu, un operator de transport aerian nu ar putea invoca forta majora in relatia cu personalul care asigura zborurile catre Italia, daca ii poate reloca pe acestia pe alte zboruri.

 

Din aceste motive, masura trebuie analizata temeinic inainte de fi implementata, asa cum recomanda si ministrul interimar al muncii joi, 12 martie. Angajatorii nu trebuie sa piarda din vedere ca o asemenea masura poate fi contestata in instanta si, in caz de succes, angajatii au dreptul sa fie despagubiti integral (si pentru alte prejudicii generate direct de o masura eventual nelegala), putand obtine si daune morale.

 

Impactul asupra contractelor cu furnizorii. Imposibilitatea absoluta de executare va trebui analizata de la caz la caz. Este foarte probabil ca un furnizor de produse autentice italienesti care trebuia sa calatoreasca in zonele afectate pentru a cumpara si a livra ulterior produsele promise, sa invoce restrictiile de calatorie drept cauza de forta majora, daca va dovedi ca nu putea achizitiona acele produse din alte zone/ pe alta cale.

 

De asemenea, un furnizor de masti de fata sau de dezinfectanti poate invoca cresterea neasteptata a comenzilor pentru a justifica intarzieri in livrare. In schimb, producatori de mobilier sau piese auto, nu ar trebui (inca) sa se poata prevala de acest caz (situatia se poate schimba daca autoritatile vor decide inchiderea fabricilor, similar masurilor luate in Wuhan, China).

 

Impactul asupra contractelor de credit. Companiile ar trebui sa isi revizuiasca clauzele contractelor de credit existente pentru a evalua capacitatea de a se conforma conditiilor asumate pe termen mediu si lung, avand in vedere perturbarile specifice din activitatea lor.

 

In masura in care executarea contractului ar deveni excesiv de oneroasa datorita unei schimbari exceptionale a imprejurarilor avute in vedere la momentul incheierii sale, schimbare care ar face vadit injusta obligarea debitorului la executarea obligatiei, debitorii pot invoca impreviziunea, iar instanta poate sa dispuna adaptarea contractului pentru a distribui in mod echitabil intre parti pierderile si beneficiile rezultate, sau chiar incetarea contractului (atentie: inter alia, debitorii trebuie sa fi incercat in avans, intr-un termen rezonabil si cu buna-credinta, negocierea adaptarii rezonabile si echitabile a contractului, asa ca aceste formalitati pot fi demarate deja in relatia cu bancile).

 

Impactul asupra contractelor de locatiune. Atata vreme cat folosinta bunului nu este afectata de cazul extern invocat, debitorul nu poate fi exonerat de plata chiriei. Spre exemplu, intr-o speta recenta, chiriasul a invocat imposibilitatea de executare a obligatiei de plata a chiriei (ce privea terenuri pentru pasunat montan) din cauza aparitiei unei epidemii („boala limbii albastre”) care l-a determinat sa instraineze efectivele de animale cu care pasuna respectivele terenuri.

 

Instantele au apreciat ca nu exista o imposibilitate fortuita de a folosi terenul inchiriat, care putea fi, de altfel, repopulat cu alte efective. In schimb, daca dintr-o masura ordonata de autoritati este interzis accesul in anumite cladiri de birouri (e.g. dezinfectie DSP ca urmare a depistarii unui/ unor cazuri pozitive), atunci se poate invoca forta majora pentru suspendarea executarii contractului de locatiune.

 

In cazul in care un eveniment (sau o serie de evenimente) declanseaza o clauza de forta majora, partea care invoca clauza poate suspenda, amana sau poate fi eliberata din indatoririle sale contractuale, fara a raspunde.

 

Pentru a opera, insa, nu este suficient ca partea sa invoce clauza respectiva. In primul rand, partea interesata va trebui sa verifice limbajul folosit in contract, in special in contractele in care clauza de forta majora a fost negociata si limitata.

 

Apoi, trebuie efectuata o analiza asupra indeplinirii conditiilor indicate mai sus (desi sunt unele opinii mai vechi potrivit carora simpla mentionare a evenimentelor in contract ar fi suficienta pentru a califica evenimentul drept forta majora). In plus, unele contracte impun o serie de conditii preliminare, ce implica notificarea partenerului contractual (nerespectarea in timp util a unei astfel de notificari poate atrage decaderea partii interesate din acest drept).

 

Pentru a beneficia de efectele fortei majore, este esential ca evenimentul calificat astfel sa se fi produs inainte ca obligatia, rezultand din contractul incheiat intre parti, sa fi devenit exigibila sau ca debitorul sa fi fost pus in intarziere cu privire la neexecutare (e.g. nu va fi scutita plata chiriilor restante).

 

Pe langa invocarea evenimentului de forta majora, multe instante solicita, de asemenea, demonstrarea faptului ca partea a incercat sa execute contractul indiferent de aparitia evenimentului, urmarind sa identifice o sursa alternativa de executare.

 

Atunci cand contractele prevad acest lucru, partea interesata va trebui sa solicite si eliberarea unui certificat de la Camera de Comert si Industrie, contra cost. Se pare ca in China au fost emise pana acum peste 3.000 de astfel de certificate. Acestea nu garanteaza calificarea evenimentului ca forta majora. Testul suprem va fi efectuat de instanta de judecata/ tribunalul arbitral, dupa caz.

 

De aceea, partile contractante trebuie sa ramana precaute inainte de a declara un eveniment de forta majora pe baza recentului focar de coronavirus. O astfel de declaratie, daca se dovedeste netemeinica, va genera obligatia partii care l-a declarat de a despagubi partenerul prejudiciat, cu suportarea cheltuielilor de judecata.

 

Istoria ne-a aratat ca in cele mai multe situatii de criza majora, starea de panica a creat mai multe pagube decat criza per se, intrucat teama de necunoscut are natura de a ne determina sa exageram in mod nejustificat, irational, efectele potentiale ale acelor situatii, astfel incat deciziile nu mai sunt dictate de ratiuni, ci de instinct si emotie.

 

Desi mijloacele puse la dispozitie de legiuitor sunt binevenite pentru a raspunde unor imposibilitati efective de executare a contractelor aflate in derulare, recomandarea noastra este ca implementarea oricarei masuri sa fie precedata de o analiza temeinica asupra impactului in relatia cu partenerii contractului (risc de prejudiciere a afacerilor in lant), si, mai ales, a riscului de a ajunge in instanta si de a pierde procesul privind calificarea evenimentului invocat drept caz de forta majora.