RO EN
السلة فارغة

CIS: Plan cu 100 de masuri urgente pentru starea economiei, propus Guvernului

Confederatia Patronala Concordia (CPC) și Consiliul Investitorilor Straini (CIS), organizatii care reunesc companii greu incercate de noul context generat de pandemia de coronavirus și de decretarea starii de urgenta, propun Guvernului un set cu mai mult de 100 de masuri urgente, pe care le considera necesare pentru ca mediul de afaceri sa depașeasca momentul critic in care se afla și sa-și protejeze clientii și angajatii.
 
Printre cele mai importante masuri se afla:
  • Amanarea termenului de plata pentru CAS, CASS și CAM pentru o perioada de trei luni, cu o bonificatie de 5% pentru companiile care decid sa o plateasca. Este de departe cea mai mare cheltuiala a companiilor, aproximativ 10 miliarde de lei lunar. Bonificatia este importanta deoarece companiile care au lichiditati trebuie incurajate sa vireze aceste sume. Poate fi luata in considerare o etapizare a amanarii acestor plati pe masura ce diferite sectoare devin afectate. Amanarea platii contributiilor sociale va permite sectoarelor afectate sa disponibilizeze cat mai putini angajati.
  • Scheme rapide de imprumut garantate de stat, pentru a oferi sprijin companiilor mici și mijlocii pentru care amanarea platii taxelor nu este suficienta. De asemenea, Guvernul poate lua in considerare transformarea temporara a programului Start-Up Nation intr-o schema de sprijin pentru IMM-uri.
  • Guvernul trebuie sa acceseze rapid liniile de finantare deschise de Banca Mondiala și Fondul Monetar International.
  • Masuri punctuale atat pentru sectorul de retail, cat și pentru cel de transport pentru a asigura aprovizionarea continua cu hrana și medicamente, gaz, electricitate și combustibil a cetatenilor, șoferilor care vin din zone afectate. Deoarece tot mai multe tari iși inchid granitele sau restrictioneaza accesul, este necesar ca Ministerul de Externe sa fie in contact permanent cu tarile vecine și cu tarile prin care trec rutele de aprovizionare cele mai importante ale Romaniei, pentru a mentine deschise coridoare speciale prin care sa intre marfuri in Romania.
  • Este necesara o procedura medicala speciala in vama, pentru a evita intrarea in carantina de 14 zile a șoferilor care vin din zone afectate. Acest fenomen poate duce repede la epuizarea efectivului de șoferi, disponibil la nivelul transportatorilor din Romania, de care este atata nevoie pentru a asigura necesarul de importuri pentru satisfacerea nevoilor populatiei si agentilor economici.
  • Necesitatea flexibilizarii urgente (dar temporare) a Codului Muncii pentru a facilita munca de acasa sau de la distanta.
  • Extinderea sau adaptarea programelor garantate de stat, astfel incat bancile sa poata acorda credite pentru capital de lucru clientilor care sunt in mod obișnuit stabili din punct de vedere financiar, fiind insa afectati temporar de implicatiile situatiei aparitiei noului coronavirus.
  • Sectorul de turism este foarte expus riscului de faliment și are nevoie rapida de interventia autoritatilor.
  • Intelegem nevoia prioritara a autoritatilor publice de a inmagazina cantitati mari de echipamente de protectie și dezinfectie, insa exista o nevoie acuta ca o parte semnificativa sa fie lasata sa circule pe piata astfel incat și companiile sa le poata procura pentru a asigura sanatatea și securitatea angajatilor.
 
"Cu fiecare om care sta acasa, cu fiecare blocaj care apare la nivelul companiilor pandemia se poate transforma dintr-o urgenta globala de sanatate umana și intr-o criza economica. Prima noastra grija a fost sa protejam oamenii. Așa ca am luat masuri in ceea ce privește siguranta lor, atat din proprie initiativa, cat și ca raspuns la solicitarile autoritatilor. Avem nevoie de masuri urgente, care sa ajute economia Romaniei sa ramana functionala, chiar daca viteza ei incetinește: bunurile trebuie sa circule, magazinele și farmaciile trebuie sa fie aprovizionate și este vital sa nu fie intrerupte sursele de energie. (...) Autoritatile și mediul de afaceri trebuie sa aiba o abordare in trei dimensiuni: pastrarea echilibrelor socio-economice al celor fiscal-bugetare, actiuni concrete pe cele mai afectate și importante sectoare și etapizarea acestora intr-o matrice de risc, astfel incat ele sa fie prioritizate in functie de modul in care evolueaza situatia din economie", precizeaza reprezentantii CPC și CIS.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter