RO EN
السلة فارغة

Optiuni in legislatia europeana a achizitiilor publice pentru depasirea crizei in spitale

Conform declaratiilor din data de 15 martie 2020 date de presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de astazi ar urma sa fie lansate achizitii publice comune cu statele membre pentru truse de testare si ventilatoare respiratorii.

Posibilitatea apelarii la un astfel de mecanism e disponibila inca din 10 aprilie 2014, cand Comisia Europeana a aprobat Acordul de achizitie comuna - Joint Procurement Agreement (JPA). Romania a semnat acordul la data de 23 septembrie 2014, ultimele tari semnatare fiind Suedia (28 februarie 2020) si Polonia (6 martie 2020).
In urma acestui acord, institutiile UE, impreuna cu statele membre care au aderat la acesta, pot demara o procedura comuna de achizitii publice in vederea achizitionarii de medicamente si echipament pentru limitarea amenintarile transfrontaliere grave pentru sanatatea cetatenilor europeni.

Posibilitatea organizarii de achizitii publice comune e prevazuta si de Directiva 2014/24/EU privind achizitiile publice (art. 38-39)
  • Beneficiile achizitiilor comune
Apelarea la aceasta procedura de achizitie comuna ar aduce statelor membre o serie de beneficii, cum ar fi: costuri administrative reduse, securitatea aprovizionarii, punerea in comun a experientei specialistilor in achizitii publice, precum si preturi de achizitie mai mici intrucat statele membre, intrucat acestea ar cumpara cantitati mult mai mari de truse de testare si ventilatoare respiratorii.
  • Desfasurarea procedurii de achizitie comuna. Infiintarea unui Comitet de conducere
Fiecare stat membru semnatar al JPA va desemna un reprezentant, care sa fie membru in comitetul de conducere. Fiecare membru al comitetului poate propune declansarea procedurii de achizitie comuna, fiind necesar ca cel putin 5 state membre, incluzand Comisia sa voteze favorabil. Comitetul de conducere va fi condus de un reprezentant al Comisiei Europene care va actiona ca Presedinte al comitetului.

Comitetul de conducere va avea mai multe atributii, printre care cele mai importante fiind:
- stabilirea tipurilor de contramasurilor medicale ce vor fi achizitionate;
- stabilirea in concret a procedurilor, a documentatiei de atribuire, precum si a modalitatilor amiabile de solutionare a disputelor intre doua sau mai multe state membre, parte la Acord;
- Comisia va acorda, dupa consultarea celorlalte state membre semnatare, un termen rezonabil pentru ca acestea sa isi manifeste interesul sa participe la procedura de achizitie;
- Fiecare stat membru care si-a manifestat interesul de a participa la procedura trebuie sa detalieze in termen pus la dispozitie de Comisie nevoile sale de contramasuri medicale.
  • Criteriile de alocare a contramasurilor medicale
Cantitatile alocate intre partile contractante participante va fi supuse spre aprobare Comitetului, in conformitate cu articolul 7 din Acord (votul unei majoritati calificate, ce este definita ca reprezentand 55% din membrii prezenti si reprezentand statele membre semnatare care cuprind cel putin 65% din totalul cantitatilor de contramasuri medicale acoperite de achizitiile comune).

In principiu, statele membre vor primi cantitatea totala a contramasurilor medicale pe care le-au rezervat sau comandat, rata de livrare depinzand si de capacitatea de productie a co-contractantului castigator al procedurii de achizitie. Un stat membru poate, din motive intemeiate si justificate (e.g. problemele intampinate la livrare sau din cauza unor nevoi urgente, sa solicita derogare de la criteriile de alocare pentru o perioada determinata de timp). Derogarea este permisa numai dupa aprobarea Comitetului de conducere.
Statele membre semnatare al acordului pot realiza si urmatoarele operatiuni cu contramasurile medicale: relocarea cantitatilor rezervate (printr-un acord incheiat intre doua state membre semnatare), redirectionarea comenzilor, revanzarea unora dintre aceste produse, precum si donarea unora dintre produse.

In ceea ce priveste revanzarea produselor, aceasta operatiune trebuie sa respecte principiile generale impuse de legislatia achizitiilor publice, precum si normele concurentiale, dar si prevederile contractuale pe care cumparatorul initial si le-a asumat.
 
Concluzie
Astfel, cum se arata in Decizia Parlamentului European si a Consiliului Uniunii Europene nr. 1082/2013/UE, consideram ca astfel de masuri vor conduce la sprijinirea cooperarii si a coordonarii intre statele membre in vederea combaterii amenintarii transfrontaliere grave pentru sanatate generate de virusul COVID-19.
 
*** Un articol semnat de Adrian Cristea (senior associate), Carmen Calabache (associate) - Filip & Company
 
Surse

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter