RO EN
السلة فارغة

IPTANA: Dosarul insolventei, depus la Tribunalul Bucuresti

La data de 23 iunie 2017, completul 13CC al sectiei a VII-a Civile din cadrul Tribunalului Bucuresti (caruia i-a fost repartizat manual dosarul nr. 21477/3/2017, conform dispozitiilor art. 142, alin. 3 din ROIJ) a admis, la cererea debitorului, insolventa cunoscutei societati de proiectare IPTANA SA. Pentru moment, in dosar apare si Banca Transilvania SA, in calitate de creditor, motiv pentru care, prin incheierea de sedinta, judecatorul sindic a dispus si „calificarea cererii creditorilor ca si declaratii de creanta”, respectiv indreptarea din oficiu a unei erori materiale din aceeasi incheiere de sedinta, in sensul in care „se conexeaza dosarul nr. 41951/3/2016 la dosarul nr. 21477/3/2017”, cu admiterea cererii debitorului si cu deschiderea procedurii generale impotriva acestuia. In 15 zile de la notificare, conform termenului-limita legal, creditorii IPTANA pot formula si depune, la Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII-a Civila, cereri de opozitie la sentinta de deschidere a procedurii, acestea urmand a fi solutionate in maximum zece zile de la data expirarii termenului de depunere. Totodata, pana la 4 august 2017, vor fi inregistrate cererile de admitere a creantelor asupra averii debitorului, iar administratorul judiciar provizoriu desemnat de instanta (Casa de Insolventa Transilvania Filiala Bucuresti SPR) va intocmi, afisa si comunica tabelul preliminar de creante pana cel tarziu la 18 august a.c., pentru ca, la 1 septembrie 2017, tabelul creantelor sa poata fi definitivat. Potrivit incheierii de sedinta (care este executorie, insa poate fi atacata cu apel in termen de sapte zile de la comunicare, prin publicarea hotararii in Buletinul Procedurilor de Insolventa, cerere de apel ce va fi depusa tot la Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII-a Civila), prima sedinta a adunarii generale a creditorilor a fost programata pentru 24 august 2017. Urmatorul termen administrativ de control, pentru analiza stadiului continuarii procedurii, a fost fixat de judecatorul sindic la 27 octombrie 2017.
***
IPTANA SA, coordonata actualmente de administratorul special (directorul general) Cornel Martincu, reprezinta o bine-cunoscuta companie de proiectare, cu o experienta de 64 de ani in domeniu, care n-ar mai avea nevoie de nicio prezentare, intrucat continua activitatea fostului Institut de Proiectari pentru Transporturi Auto, Navale si Aeriene, implicat in elaborarea proiectelor pentru majoritatea drumurilor nationale din tara noastra si a tuturor autostrazilor aflate in exploatare in acest moment. Totodata, ca proiectant specializat, IPTANA are realizari deosebite in domeniul proiectarii canalelor navigabile ale Dunarii si a unor porturi maritime sau fluviale, cum ar fi Portul Constanta, Canalul Dunare-Marea Neagra etc. Si in sectorul infrastructurii aeroportuare, specialistii IPTANA au realizat planurile tuturor aeroporturilor din Romania, cu un punct central de referinta - si anume Aeroportul International Henri Coanda - Bucuresti-Otopeni.
Datele oficiale, disponibile la Ministerul Finantelor Publice, releva pentru agentul economic IPTANA SA, cu sediul social stabilit la adresa B-dul Dinicu Golescu nr. 36, sector 1, Bucuresti, inregistrat la ONRC la data de 15 aprilie 1991, ca in 2015 (ultimul an in care a inregistrat profit), cifra de afaceri neta a fost de peste 11,96 milioane de lei, realizata cu 141 de angajati, in conditiile in care la capitolul de creante firma de proiectare a raportat suma de 6,9 milioane de lei, iar datoriile totale nu au depasit cu mult suma de 31 milioane de lei. Insa, anul 2016 a fost unul al dezechilibrelor, deoarece, in conditiile in care a lucrat cu 126 de salariati, IPTANA SA a consemnat un rulaj net de 10,31 milioane de lei, insa in contextul unei pierderi nete de 3,25 milioane de lei. Mai mult, la un capital total de 3,44 milioane de lei, avand creante stabilite la 5,42 milioane de lei si active imobilizate in valoare de 21,99 milioane de lei, respectiv suma de 604.493 in casa si conturile bancare, societatea ce se afla actualmente in dificultate de plata a cumulat datorii de peste 35,12 milioane de lei.
Infiintat in anul 1953, sub denumirea de Institutul de Proiectari Hidrotehnice si Drumuri (IPHD), Institutul de Proiectari pentru Transporturi Auto, Navale si Aeriene IPTANA SA s-a transformat, inca din 1991, dintr-o companie de stat in una privata, iar in 1999 procesul de privatizare s-a incheiat, prin metoda preluarii societatii de salariati. Informatii suplimentare, la www.just.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter