RO EN
السلة فارغة

IG: Veniturile incasate de firme sunt cu 7% mai mici decat cheltuielile monetare

Sustenabilitatea profiturilor pe termen lung implica urmatoarele conditii:
- Veniturile sunt mai mari decat cheltuielile (compania sa inregistreze profit), si veniturile incasate acopera cheltuielile monetare (sau platibile, adica care trebuie platite). In acest context, indicatorul CCR (Cash Coverage Ratio) este supraunitar, deci compania are capacitatea sa-si onoreze toate cheltuielile la scadenta, dar trebuie sa materializeze aceasta capacitate si in fapte (sa le si plateasca efectiv);
- Compania replica profitul pozitiv coroborat cu lichiditatea similara si in anul urmator, chiar daca va avea de infruntat socuri negative externe (neincasarea creantelor sau scaderea veniturilor).
Astfel, calitatea inferioara a profitului poate fi identificata foarte usor prin:
- CCR < 1, deci veniturile incasate NU acopera cheltuielile monetare. Cauzele sunt urmatoarele:
- Veniturile sunt mai mici decat cheltuielile, deci compania respectiva inregistreaza pierderi;
- Veniturile sunt mai mari decat cheltuielile, dar se incaseaza foarte lent. Atunci, compania are o problema in ceea ce priveste eficienta colectarii creantelor, care poate proveni din: modalitatea de selectie si analiza a clientilor, care determina concentrarea expunerii comerciale intr-o zona cu risc major; un sistem ineficient de monitorizare a evolutiei clientilor, care nu permite o reactie rapida in contextul unor evenimente negative; o comunicare ineficienta intre departamentul comercial si financiar; alinierea necorespunzatoare a obiectivelor comerciale si a riscurilor aferente (de obicei, exista o relatie pozitiva intre cele doua);
- CCR este supraunitar, dar este foarte fragil in contextul unor scenarii de stres. Astfel, in urma aplicarii unor socuri de crestere (neincasare) a creantelor sau scadere a veniturilor, indicatorul CCR devine subunitar.
- Pentru a evalua calitatea profitului firmelor active in Romania, am calculat capitalul de lucru si gradul monetar al profitului acestora pentru toate exercitiile financiare din ultimul deceniu.
- Consideram ca fiind sustenabile companiile din sectoarele care se incadreaza in cadranul I, respectiv inregistreaza simultan un capital de lucru pozitiv (lichiditatea curenta este supraunitara) care chiar lucreaza (indicatorul CCR inregistreaza valori supraunitare, in sensul ca veniturile incasate depasesc cheltuielile monetare). Doar cinci din totalul celor 23 de industrii (conform nomenclatorului oficial CAEN) sunt incadrate in acesta situatie (acestea fiind marcate cu simbolul J in ultima coloana din dreapta tabelului 1), respectiv: alte activitati prestate in principal companiilor, asanarea si indepartarea gunoaielor, comert cu ridicata si distributie, IT, transporturi! La extrema cealalta se afla companiile care se incadreaza in cadranul IV, respectiv inregisteaza un capital de lucru negativ (lichiditatea curenta este subunitara) in conditiile in care veniturile incasate sunt inferioare cheltuielilor monetare.
- 12 din cele 23 de sectoare sunt incadrate in aceasta situatie (acestea fiind marcate cu simbolul L in ultima coloana din dreapta tabelului 1). In mod paradoxal, toate aceste sectoare inregistreaza o profitabilitate medie pozitiva. Astfel, din punct de vedere contabil, totalul veniturilor este mai mare decat totalul cheltuielilor, dar nivelul veniturilor incasate este inferior comparativ cu cel al cheltuielilor monetare! Astfel, companiile active in Romania inregistrau la finalul anului 2017 o profitabilitate neta de 3,3%, nivel similar cu cel raportat pentru anul 2007, dar veniturile incasate sunt cu 7% mai mici decat cheltuielile monetare (CCR = 0,93).
Restul sectoarelor se incadreaza la mijloc, raportand un capital de lucru pozitiv cuplat cu CCR subunitar, fie un capital de lucru negativ cuplat cu CCR supraunitar.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter