RO EN
السلة فارغة

Sustinerea angajatilor si noile solutii de afaceri au garantat rezilienta in pandemie

In pofida crizei provocate de pandemia de Covid-19, companiile detinute de familii au reusit sa isi pastreze rezilienta. Cele mai mari 500 de afaceri de familie din lume au obtinut venituri in valoare totala de 7.280 miliarde USD, avand 24,1 milioane de angajati in 45 de tari, conform raportului Global Family Business Index, realizat de EY si Universitatea din St. Gallen, care prezinta modul in care au reactionat companiile detinute de familii la recentele turbulente din economia globala.
"Marile afaceri de familie au demonstrat o rezistenta incredibila in aceasta perioada, acordand prioritate sustinerii angajatilor si orientandu-se catre noi solutii de business. Pentru a traversa aceasta perioada dificila, aleg sa-si diversifice consiliile de administratie, sa promoveze noua generatie in roluri de conducere si sa stabileasca noi standarde in abordarea aspectelor de mediu, sociale si de guvernanta", spune Raluca Popa, Partener Asociat, Asistenta fiscala si juridica, Strategic Growth Markets leader, EY Romania.
Desi afacerile de familie, in special cele din sectorul turismului si HoReCa, au resimtit efectele pandemiei provocate de Covid-19, multe dintre acestea au profitat de context pentru a se reorienta. O serie de organizatii si-au reprofilat capacitatile de productie pentru a crea articole esentiale, precum viziere si ventilatoare respiratorii, in timp ce altele au asigurat sprijin financiar altor companii, manifestandu-si angajamentul fata de inovatie si o constientizare profunda a responsabilitatii sociale. Au dat dovada de rezilienta in special afacerile de familie din sectorul produselor de larg consum, care au inregistrat, in medie, venituri in valoare de 15,39 miliarde USD. Per total, companiile detinute de familii, din acest sector, si-au pastrat statutul de mari angajatori, avand in medie 56.150 de angajati.

Europa - zona geografica propice
In pofida perioadei dificile din ultimul an, Europa continua sa fie o zona geografica propice pentru aceste organizatii. Germania este tara de origine pentru 16% dintre companiile din cadrul studiului, reflectand soliditatea economiei germane si traditia infiintarii de afaceri de familie in aceasta tara, in care 90% dintre companii sunt detinute de familii. O treime dintre afacerile de familie incluse in studiu isi au sediul pe continentul american, SUA inregistrand cel mai mare numar de astfel de companii (119, echivalentul a 24% dintre acestea). Aceste organizatii contribuie cu 2.480 miliarde USD la veniturile inregistrate in regiunea Americii de Nord si de Sud si au 6,4 milioane de angajati. Cateva dintre cele mai mari intreprinderi private detinute de familii la nivel global, din punctul de vedere al veniturilor, isi au sediul in SUA. 55 dintre companiile care provin din China continentala, Hong Kong, Taiwan, Japonia si Coreea de Sud genereaza 87% (835 miliarde USD) din veniturile totale din regiunea Asia-Pacific. Din Asia provin trei dintre cele mai mari 20 de companii, precum si cea mai veche afacere de familie inclusa in studiu, Takenaka Corporation din Japonia, cu o istorie de peste 400 de ani. 
In contextul in care tot mai multe organizatii isi asuma angajamente fata de diversitate si incluziune si fata de standardele de mediu, sociale si de guvernanta (ESG), afacerile de familie continua sa puna un accent tot mai mare pe aceste zone. Varsta medie a membrilor consiliilor de administratie ale companiilor analizate este de 61 de ani si 80% dintre acestea nu au membri ai consiliilor de administratie, care fac parte din familie, cu varsta mai mica de 40 de ani. Folosirea cunostintelor, ideilor, tehnologiilor si abilitatilor digitale ale noii generatii le-ar putea sustine dezvoltarea, intr-un mediu in care preferintele clientilor se afla in continua schimbare. In 2021, procentul companiilor cu femei in cadrul consiliilor de administratie a atins 31%. In acelasi timp, doar 5% (27) dintre companiile detinute de familiile incluse in studiu au directori generali femei, in mod similar cu procentul de 8% (41) inregistrat in cazul companiilor din clasamentul Fortune Global 500. 
Acordand mai multa atentie angajamentelor ESG, afacerile de familie se indreapta spre atingerea unor noi obiective. Cel putin 53% dintre companiile detinute de familii incluse in studiu raporteaza in conformitate cu indicatorii ESG oficiali. Jumatate dintre acestea (51%) sunt din regiunea EMEIA (Europa, Orientul Mijlociu, India si Africa), urmate de companiile din regiunea America de Nord si de Sud (30%) si de cele din Asia-Pacific (19%). Raportarea ESG reprezinta oportunitatea de a demonstra impactul pozitiv pe care companiile deja il genereaza si poate ajuta la atragerea de noi angajati, la castigarea de noi clienti si la cresterea veniturilor. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter