RO EN
السلة فارغة

EY: Managerii sustin impunerea de standarde globale pentru raportarea de mediu

Marile companii isi intaresc sustinerea pentru adoptarea unor standarde obligatorii si uniforme la nivel global privind raportarea de mediu, dar multe dintre ele mai au pasi importanti de facut in imbunatatirea propriilor demersuri, potrivit editiei 2021 a studiului EY Global Corporate Reporting Survey.
Raportul sondeaza opiniile a peste 1.000 de directori financiari din companii care acopera 14 sectoare si 26 de tari. Conform datelor, 76% dintre directorii financiari din cadrul celor mai importante companii din lume sustin necesitatea unor standarde uniforme la nivel global pentru raportarea ESG, iar 74% dintre acestia considera ca aceste standarde ar trebui sa fie obligatorii.
De asemenea, raportul analizeaza modul in care companiile trebuie sa se adapteze la marile provocari, precum pandemia de Covid-19 si schimbarile tehnologice, pentru a oferi raportari de o calitate mai buna. In acelasi timp, examineaza rolul pe care functiile financiare il pot juca in concretizarea acestui deziderat.
 
Accelerarea ritmului schimbarii in raportarile companiilor
Concluziile acestui raport au fost formulate dupa anuntul facut cu ocazia COP26, privind infiintarea noului Consiliu pentru Standarde Internationale de Durabilitate (ISSB), care va elabora un set de cerinte de baza, aplicabile la nivel global, pentru standardele de raportare privind sustenabilitatea, care sa vina in intampinarea nevoilor investitorilor din intreaga lume.
Potrivit studiului, aproape trei sferturi (74%) dintre directorii financiari considera ca ritmul de trecere la o raportare nefinanciara de calitate superioara se intensifica si multi dintre acestia indica pandemia provocata de Covid-19 ca un factor cheie pentru aceasta accelerare. In acelasi timp, 70% dintre respondenti sunt de acord ca raportarea ESG reprezinta o parte importanta din atributiilor lor, un procent in crestere fata de 63% anul trecut.
Totusi, studiul evidentiaza si o serie de probleme cu care companiile se confrunta in demersul de a oferi raportari ESG utile. 39% dintre respondenti au declarat ca exista o discrepanta intre raportarea ESG si principalele rapoarte financiare, 38% au indicat o lipsa a concertarii pe aspectele importante si acelasi procentaj a observat ca nu exista informatii privind valoarea adaugata pe termen lung. Pentru o treime dintre respondenti (33%), lipsa informatiilor in timp real este un obstacol, iar 32% au mentionat absenta oricaror rapoarte anticipative.
Principalul obstacol in calea elaborarii de rapoarte ESG utile este insa „obtinerea unor directii clare din partea investitorilor cu privire la ce isi doresc de la raportarea ESG”. Totodata, studiul releva o discordanta intre opinia companiilor privind utilitatea raportarilor lor si perspectiva investitorilor, care utilizeaza informatiile obtinute de la companii pentru a lua decizii legate de portofoliile lor. 
De exemplu, 52% dintre investitorii sondati in cadrul unui studiu recent EY sunt ingrijorati de lipsa de atentie acordata aspectelor importante, iar 51% de nivelul de informatii disponibile privind valoarea pe termen lung.

Investitorii doresc mai mult impunerea de standarde globale
In acelasi timp, investitorii par ca isi doresc mai mult decat corporatiile existenta unor standarde globale obligatorii (89% comparativ cu 74%), potrivit aceluiasi studiu.
"Relatiile cu investitorii din Romania (prin raportare in cea mai mare parte) sunt inca puternic neautomatizate si nu intotdeauna in conformitate cu standardele Europei de Vest, cu exceptia cazului in care sunt sustinute de grup pentru companiile inbound. Raportarea pare astfel o lista de verificare a conformitatii, de cele mai multe ori lipsita de perspectiva, fara a se valorifica oportunitatea de comunicare pe care o genereaza acest document. Efectuarea unei analize a asteptarilor partilor interesate, fie ei actionari, potentiali investitori, clienti, angajati, este o necesitate. Raportarea financiara si ESG ar trebui sa vina sa sprijine o strategie, o viziune a afacerii in viitor, un set de valori demonstrate de date exacte", a declarat Guillaume Macczak (foto), Partener Asociat, Consultanta, CFO & GBS Services, EY Romania.
La randul sau, Massimo Bettanin, Partener Schimbari Climatice si Sustenabilitate, EY Romania a precizat ca "in Romania, exista inca un numar limitat de companii care aleg sa-si faca publice performantele nefinanciare, ceea ce duce la un decalaj in ceea ce priveste comparabilitatea si transparenta, care nu ajuta investitorii si alte parti cheie interesate sa ia decizii pe deplin informate. In plus, chiar si in cazul companiilor care aleg sa faca publice datele si performantele ESG, observam o tendinta de a raporta numai informatii pozitive, de foarte multe ori fara o verificare independenta a tertilor, ridicand intrebari legitime cu privire la corectitudinea informatiilor furnizate".
Studiul „Global Corporate Reporting” evidentiaza, de asemenea, o nevoie urgenta ca departamentele financiare ale companiilor sa surmonteze obstacolele majore pentru ameliorarea raportarii. Rugati sa indice principalele probleme pentru generarea de date si declaratii ESG utile si eficace, 31% dintre respondenti au mentionat lipsa de sisteme fiabile pentru agregarea si analiza informatiilor ESG.
 
Exista o nevoie clara de a solutiona problemele legate de resurse umane si abilitati
17% dintre liderii intervievati au declarat ca principala problema cu care se confrunta este faptul ca profesionistii din domeniul financiar par sa nu fie dispusi sa se adapteze la modificarea nevoilor, in timp ce 16% au indicat un deficit de competente in legatura cu datele, iar 12% si-au manifestat ingrijorarea in legatura cu lipsa de tehnologii care sa rezolve problemele actuale si viitoare.
Pentru a-si satisface nevoile in materie de informatii, companiile acorda acum prioritate investitiilor in analiza datelor, planificand cheltuieli in mai multe domenii esentiale, precum analiza de date avansata si predictiva (39%), instrumente bazate pe tehnologia cloud (38%), inteligenta artificiala (36%), robotica/automatizare (29%) si tehnologia blockchain (25%).
"Desi avem un sector IT foarte puternic si un mediu de inovare, utilizarea datelor se afla inca intr-un stadiu foarte incipient in Romania, iar increderea se bazeaza in continuare in cea mai mare parte pe analiza manuala. O strategie de date clara, pe termen lung, in cadrul companiei ar fi benefica raportarii corporative (financiare si, in curand, ESG). Liderii financiari trebuie sa fructifice oportunitatea creata de pandemie de a contribui la definirea strategiei companiilor, investind inteligent in tehnologii si dezvoltand exemple practice pentru a sprijini afacerea. Acesti ultimi doi ani au demonstrat cat de agila si receptiva a fost echipa lor si ar trebui sa valorifice acest lucru pentru a crea incredere in intreaga companie", a mai spus Guillaume Macczak.
***
Studiul "Cum se transforma datele in cunostinte de esenta?" a sondat peste 1.000 de directori si controlori financiari ai unor mari organizatii, scopul cercetarii fiind sa inteleaga provocarile cu care se confrunta acestia in procesul de raportare. Studiul a fost realizat de Longitude in numele EY Global Financial Accounting Advisory Services (FAAS). Mai bine de jumatate dintre respondenti (51%) provin din comunitatea directorilor executivi financiari (CFO), iar mai mult de o treime dintre respondenti (34%) este reprezentata de controlori financiari. Restul de 15% dintre respondenti sunt directori financiari sau lideri ai functiei de trezorerie. Majoritatea organizatiilor respondentilor (57%) au venituri de peste 5 miliarde de dolari anual, iar 9% au venituri mai mari de 20 miliarde de dolari pe an. Respondentii provin din regiunile America de Nord si de Sud, Asia-Pacific si Europa, Orientul Mijlociu, India si Africa (EMEIA). Au fost reprezentate 14 sectoare de prim rang, 54% dintre companiile respondentilor fiind publice sau listate la bursa si 46% nelistate. Studiul a fost completat de interviuri in profunzime cu directorii financiari si conducatorii unor organizatii cu obligatii de raportare, precum si cu specialisti EY in domeniu.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter