RO EN
السلة فارغة

DNA: Continua sarabanda trimiterilor in judecata

Directia Nationala Anticoruptie - DNA a comunicat, la inceputul lunii ianuarie 2018, ca Biroul de Informare si Relatii Publice a intocmit o sinteza (partea I) a cauzelor finalizate de procurorii anticoruptie in luna decembrie 2017, altele decat cele deja mediatizate pana in prezent. Astfel, sunt prezentate 11 dosare distincte, pentru care cercetarea penala s-a incheiat, in general, cu solutii de trimitere in judecata, astfel:
 
1. „Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatilor:
GARDEAN ADRIAN, administrator de fapt al S.C. Termogaz Company S.A, pentru savarsirea infractiunii de dare de mita,
GARDEAN MIRON-DOREL, la data faptei, actionar majoritar si administrator al S.C. Termogaz Company S.A, pentru savarsirea infractiunii de dare de mita.
Prezentul dosar a fost disjuns din cauza mediatizata prin comunicatul nr 748/VIII/3 din data de 21 aprilie 2015 (Trimitere dosar coruptie finantare gala de box si altele) in care s-a efectuat urmarire penala cu privire la infractiunile corelative de luare de mita.
In rechizitoriul intocmit in prezentul dosar, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
In cursul anului 2010, inculpatii Gardean Adrian si Gardean Miron Dorel au promis si transmis foloase materiale ministrului Dezvoltarii Regionale si Turismului de la acea data, Udrea Elena Gabriela, pentru a asigura finantarea la timp a unor contracte de lucrari incheiate de S.C. Termogaz Company S.A. cu mai multe unitati administrativ teritoriale in cadrul programului „Schi pentru Romania”.
Transmiterea foloaselor s-a realizat in mod indirect, prin intermediul lui Lungu Stefan, consilierul personal al ministrului, in baza unei intelegeri incheiate in cursul anului 2010 de catre Gardean Adrian si Lungu Stefan, la care a achiesat ulterior si Gardean Miron Dorel.
Ca urmare acestei intelegeri, la datele de 24 august 2010 si 20 decembrie 2010, cei doi inculpati au dispus transferul unor foloase in valoare totala de 695.367,06 lei, prin intermediul unor plati, catre o societate controlata de Lungu Stefan, care a fost interpusa in raporturile dintre Termogaz Company si furnizorii obisnuiti ai acesteia.
Suma platita cu titlul de foloase necuvenite reprezinta 10% din valoarea platilor efectuate de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului catre unitatile administrativ teritoriale Cavnic si Borsec, in contul lucrarilor realizate de S.C. Termogaz Company S.A.
Fata de Lupulescu Miron s-a dispus clasarea pentru savarsirea a doua infractiuni de dare de mita.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara”.
 
2. „In cauza mediatizata prin comunicatele nr. 734/VIII/3 din 30 mai 2016 si nr. 398/VIII/3 din 1 aprilie 2016, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au dispus trimiterea in judecata a inculpatului SCHWARTZENBERG EMILIAN (cu dubla cetatenie, domiciliat in Israel), arestat in lipsa, pentru savarsirea infractiunii de complicitate la dare de mita.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
Inculpatul Schwartzenberg Emilian, in cursul anului 2011, l-a ajutat pe Morgenstern Avraham, administrator unic al societatii Shapir Structures S.R.L., sa ii dea suma totala de 175.000 de euro lui Mazare Radu Stefan, primarul municipiului Constanta de la acea vreme, pentru ca acesta sa faca demersuri astfel incat societatea Shapir Structures S.R.L sa castige, in conditii avantajoase, o licitatie avand ca obiect contractul de construire a Campusului social „Henri Coanda” in valoare de 40.964.030 lei fara TVA (circa 10 milioane de euro) din municipiul Constanta.
Ajutorul acordat de Schwartzenberg Emilian a constat, pe de o parte, in faptul ca a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a societatii offshore Melici Management Inc (societate al carei beneficiar real era) si, pe de alta parte, a facilitat relatia dintre Mazare Radu Stefan si Morgenstern Avraham, fiind prieten cu cei doi.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucuresti, cu propunere de a se mentine masurile dispuse in cauza.
Prezenta cauza reprezinta o disjungere din dosarul in care, la data de 31 martie 2016, s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatilor Mazare Radu Stefan, Mazare Alexandru si Morgenstern Avraham (detalii in comunicat 398/VIII/3 din 1 aprilie 2016)”.
 
3. „Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul teritorial Ploiesti au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatilor:
MORARESCU COSTEL, in prezent si la data faptelor primar al comunei Filipestii de Padure, jud. Prahova si presedinte onorific al Asociatiei „Fotbal Club Filipestii de Padure”, pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata (56 acte materiale, corespunzatoare ordinelor de plata semnate);
SURUGIU VASILE - GEORGEL, in prezent si la data faptelor viceprimar si consilier local al comunei Filipestii de Padure, judetul Prahova si presedinte al Asociatiei „Fotbal Club Filipestii de Padure”, pentru savarsirea infractiunii de complicitate la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata (14 acte materiale, corespunzatoare numarului de hotarari de consiliu local initiate si votate).
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
In perioada 25 ianuarie 2006 - 30 martie 2012, inculpatul Morarescu Costel, in calitate de primar al comunei Filipestii de Padure, jud. Prahova si de ordonator principal de credite, cu incalcarea legii, a dispus acordarea nelegala de finantari nerambursabile de la bugetul local (in valoare de 2.204.986 lei), Asociatiei „Fotbal Club Filipestii de Padure” (structura sportiva de drept privat), prin semnarea a 56 de ordine de plata, fara existenta unui angajament legal. Fapta a determinat crearea unui avantaj patrimonial in beneficiul Asociatiei „Fotbal Club Filipestii de Padure”, reprezentand suma platita si a unui prejudiciu bugetului local al comunei Filipestii de Padure, de aceeasi valoare.
In activitatea infractionala, inculpatul Morarescu Costel a fost sprijinit de inculpatul Surugiu Vasile Georgel, viceprimar, respectiv consilier local al comunei Filipestii de Padure, judet Prahova, dar si presedinte al Asociatiei „Fotbal Club Filipestii de Padure”. Astfel, acesta si-a incalcat atributiile de ales local si, cu intentie, a initiat si a votat 14 hotarari de consiliu local in baza carora au fost stabilite sumele de bani virate asociatiei, fara incheierea unor contracte de finantare nerambursabila, cu incalcarea unor dispozitii din Legea nr. 69/2000 a educatiei fizice si sportului si Legea nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati non-profit de interes general din bugetul public. In acest mod a fost inlesnita efectuarea unor plati nelegale de catre inculpatul Morarescu Costel, ordonator principal de credite, catre Asociatia „Fotbal Club Filipestii de Padure”, in suma totala de 2.204.986 lei.
In cauza s-a dispus sechestru asigurator asupra tuturor sumelor existente in conturi bancare detinute de inculpatii Morarescu Costel si Surugiu Vasile Georgel, precum si sechestru asupra unor imobile detinute de acesta din urma.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunerea de a se mentine masurile asiguratorii dispuse”.
 
4. „Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a coruptiei au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatilor:
CIOBANU EDUARD PAUL, la data faptelor angajat al unei societati comerciale si membru al comisiei de evaluare/licitatie, pentru savarsirea infractiunilor de:
- luare de mita,
- trafic de influenta,
BADEA IONEL, la data faptelor ofiter de politie in cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru savarsirea infractiunilor de:
- complicitate la luare de mita,
- complicitate la trafic de influenta,
POPPA RAZVAN VIOREL, pentru savarsirea infractiunilor de:
- complicitate la luare de mita,
- complicitate la trafic de influenta.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
In perioada aprilie-iunie 2013, in contextul organizarii de catre o societate comerciala a unei licitatii privind atribuirea unui contract de transport persoane (transport salariati la locul de munca si retur), inculpatul Ciobanu Eduard Paul, in calitatea sa de membru al comisiei de evaluare/licitatie, a intrat in posesia datelor si informatiilor referitoare la firmele ofertante si, intrezarind posibilitatea obtinerii unui castig, le-a facut cunoscuta intentia sa si celorlalti doi inculpati, aspect cu care acestia au fost de acord.
Ulterior, ca urmare a intelegerii anterioare, inculpatul Poppa Razvan Viorel a luat legatura cu administratorul uneia din firmele participante (martor in cauza) si i-a comunicat faptul ca, pentru a castiga licitatia respectiva, trebuie sa ii remita o suma de bani inculpatului Ciobanu Eduard Paul, respectiv un procent de 10% din valoarea contractului (946.700 euro).
Pentru a disimula provenienta ilicita a banilor ce urmau sa fie primiti in conditiile de mai sus, inculpatul Poppa Razvan Viorel i-a sugerat omului de afaceri sa incheie un contract de consultanta fictiv cu una din firmele pe care inculpatul le controla (chiar i-a pus la dispozitie o forma a acestui document).
Omul de afaceri nu a dat curs propunerii formulate de cei trei inculpati, iar licitatia respectiva a fost castigata de alta societate comerciala care a avut un punctaj final mai bun decat firma martorului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucuresti”.
 
5. „Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Timisoara au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatilor:
SAS IONUT-BOGDAN si LIBOTEAN ALINA PATRICEA, cu privire la comiterea infractiunii de santaj,
BLAGA EMIL, la data faptei avocat in cadrul Baroului Maramures, cu privire la comiterea infractiunii complicitate la santaj.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
In intervalul 21 decembrie 2016 - 16 martie 2017, inculpatii Sas Ionut Bogdan si Libotean Alina Patricea, beneficiind de ajutorul celui de-al treilea inculpat, au exercitat acte de violenta fizica asupra unei persoane (parte vatamata) si au amenintat-o cu divulgarea unei imprejurari care i-ar fi afectat imaginea in fata familiei si la locul de munca.
Inculpatii au procedat in aceasta maniera cu scopul de a constrange persoana respectiva la plata unei sume de 20.000 de euro, lucru pe care aceasta l-a si facut in data de 16 martie 2017, cand s-a procedat la constatarea infractiunii flagrante.
In acelasi context, inculpatul Blaga Emil, in calitatea mentionata mai sus, desi a cunoscut ca inculpatii au obtinut consimtamantul partii vatamate prin violente si amenintari, a procedat la intocmirea unei conventii din care rezulta ca, in schimbul celor 20.000 euro, nu se vor mai exercita amenintari asupra persoanei respective.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curtii de Apel Timisoara”.
 
6. „Prin dosarul mediatizat prin nr. 930/VIII/3 din 03 octombrie 2017, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul teritorial Ploiesti au dispus trimiterea in judecata, sub control judiciar, a inculpatului
DUMITRU NICORAS, in sarcina caruia s-a retinut savarsirea infractiunii de trafic de influenta.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
In perioada mai - iunie 2011, inculpatul Dumitru Nicoras a primit, printr-un intermediar, de la o persoana cercetata in stare de arest preventiv pentru savarsirea unei infractiuni de proxenetism (martor in cauza), suma de 45.000 de euro.
In schimbul acestor bani, inculpatul a lasat sa se creada ca are influenta, prin intermediul unui magistrat, asupra judecatorilor desemnati cu solutionarea dosarului, in sensul pronuntarii unor solutii favorabile fata de persoana aflata in arest, respectiv pentru punerea in libertate sub control judiciar si obtinerea unei condamnari mai usoare.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunere de a se mentine masura preventiva dispusa in cauza”.
 
7. „Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Constanta au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatei
DANCIU OANA cu privire la savarsirea infractiunii de trafic de influenta, in forma continuata.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
In perioada aprilie - august 2017, inculpata Danciu Oana, in mai multe randuri si la diferite intervale de timp, a pretins si a primit de la o persoana (martor in cauza) mai multe sume de bani totalizand circa 70.000 lei (echivalentul a aproximativ 15.000 euro).
In schimbul acestor bani, inculpata a afirmat ca are influenta asupra unor persoane din cadrul Santierului Naval Constanta, Universitatii Maritime Constanta, Autoritatii Navale Romane si Centrului Roman pentru Pregatirea si Perfectionarea Personalului din Transporturi Navale, pe care le poate determina sa creeze anumite facilitati martorului: angajarea pe postul de operator dana, promovarea unor examene, obtinerea unui brevet de marinar etc.
In cauza s-a dispus masura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce apartine inculpatei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanta cu propunere de a se mentine masura asiguratorie dispusa in cauza.
Mentionam ca, anterior, inculpata a mai fost trimisa in judecata de procurorii anticoruptie pentru savarsirea unei fapte similare (comunicat nr. 776/VIII/3 din 8 august 2017)”.
 
8. „Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatului FALCA FLORIN, la data faptei administrator al unor societati comerciale, pentru savarsirea infractiunii de complicitate la evaziune fiscala in forma continuata.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
In perioada 01 noiembrie 2008 - 30 noiembrie 2010, inculpatul Falca Florin in calitate de administrator al unor societati comerciale, la diferite intervale de timp, cu intentie directa, a ajutat o alta persoana sa sustraga de la plata catre bugetul de stat suma de 5.215.354,55 lei, reprezentand TVA dedusa in mod nelegal.
Concret, inculpatul a emis un numar de 533 facturi fiscale fictive, in numele societatilor pe care le reprezenta, catre firmele controlate de persoana respectiva.
Scopul urmarit prin aceste demersuri a fost sustragerea de la indeplinirea obligatiilor fiscale aferente activitatilor economice derulate (comert cu cereale), prin deducerea in mod ilegal a TVA.
Intregul mecanism ilicit de fraudare a bugetului de stat a constat in interpunerea pe lantul de achizitii de cereale a mai multor societati comerciale, de tip fantoma, asezate pe mai multe paliere, pentru a se crea aparenta ca marfurile ar fi fost achizitionate de la persoane juridice, in baza unor facturi fiscale purtatoare de TVA. In realitate marfa era achizitionata de la persoane fizice sau fara documente justificative.
Agentia Nationala de Administrare Fiscala s-a constituit parte civila in cadrul procesului penal cu suma de 5.242.413 lei.
In cauza s-a dispus masura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile si imobile, prezente si viitoare, ce apartin inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Arges, cu propunere de a se mentine masura asiguratorie dispusa in cauza.
Amintim ca, anterior, inculpatul a mai fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie pentru savarsirea unei fapte similare (comunicat nr. 334/VIII/3 din 05 aprilie 2017)”.
 
9. „Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatilor
MUNTEAN RAUL DAN si GUGURA VLAD IONUT pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala in forma continuata.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
In perioada mai 2012 - februarie 2013, inculpatii Muntean Raul Dan si Gugura Vlad Ionut, in calitate de reprezentanti ai unei societati comerciale, au desfasurat operatiuni comerciale constand in achizitia, din spatiul intracomunitar, a unui numar total de 599 autovehicule (ulterior revandute pe teritoriul national) omitand, in totalitate, evidentierea in actele contabile sau in alte documente legale a acestor operatiuni.
Prin aceste demersuri, inculpatii au produs un prejudiciu in valoare de 5.675.776,56 lei, echivalent a 1.273.738 euro, reprezentand TVA colectata si nevarsata la bugetul de stat.
Ministerul Finantelor Publice s-a constituit parte civila in cauza, solicitand obligarea inculpatilor la plata sumei de 7.019.666 lei (TVA in suma de 5.833.305 lei la care se adauga dobanzi/majorari in suma de 363.375 lei si penalitati in suma de 822.986 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj”.
 
10. „Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Brasov au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatului RUSU DRAGOS pentru comiterea infractiunilor de:
- marturie mincinoasa,
- favorizarea faptuitorului.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
In ziua de 31 octombrie 2016, inculpatul Rusu Dragos a fost audiat in calitate de martor de catre magistratii din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie in dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 120/VIII/3 din 22 ianuarie 2015, privind retrocedarea frauduloasa a 43.227 ha teren forestier din judetul Bacau, ocazie cu care, sub prestare de juramant, a dat declaratii neconforme adevarului prin care a contrazis aspectele invederate in faza de urmarire penala.
Prin afirmatiile facute in fata instantei de judecata, inculpatul a urmarit impiedicarea tragerii la raspundere penala a persoanelor trimise anterior in judecata.
Dosarul a fost trimis spre judecare Inaltei Curti de Casatie si Justitie”.
 
11. „Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatului
GUSTER FLORIN, administrator al SC IULIA FLORES S.R.L, pentru savarsirea infractiunii trafic de influenta si evaziune fiscala
si a urmatoarelor societati comerciale, persoane juridice cu sediul in mun. Bucuresti si judetul Ilfov:
S.C. IULIA FLORES S.R.L.
S.C. SIMVAL TEHNIC COM S.R.L.
S.C. ALIX TOP SOLUTIONS S.R.L.
S.C. KING BIZ CPS S.R.L.
S.C. INTERCOM BUSINESS DEVELOPMENT S.R.L.
S.C. REX CONSULT S.R.L.
S.C. EXCLUSIV HOME TEXTIL S.R.L.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
In perioada ianuarie 2011 - iunie 2016, inculpata S.C. IULIA FLORES S.R.L., reprezentata de inculpatul Guster Florin, in calitate de administrator, a evidentiat in actele contabile sau in alte documente legale, operatiuni fictive de achizitii de marfuri de pe piata interna, in vederea diminuarii obligatiilor fiscale aferente operatiunilor derulate, fiind cauzat un prejudiciu bugetului de stat in suma 18.933.807,47 lei (peste 4 milioane euro).
In fapt, prin circuite fictive de documente justificative in care au fost introduse celelalte sase societati comerciale inculpate, inculpata IULIA FLORES S.R.L., administrata de Guster Florin, a inregistrat in evidenta contabila achizitii de marfuri (echipamente si furnituri de fierarie pentru instalatii sanitare si de incalzire) de pe piata interna (inregistrand astfel TVA deductibil) si, in acest fel, a crescut gradual pretul acestora prin comparatie cu marfurile provenite din import (operatiuni pentru care se achita TVA si taxe vamale). Avand in vedere ca, in inregistrarile contabile figurau cheltuieli mai mari pe care inculpata IULIA FLORES S.R.L le-ar fi facut, a rezultat ca, in final, firma ar fi datorat bugetului de stat obligatii fiscale mult mai mici decat cele reale.
Inculpata S.C. IULIA FLORES S.R.L. a inregistrat in evidentele contabile facturi de achizitie emise de societatile mentionate mai sus, pentru aceleasi produse, pe care le-a importat din China si Turcia, de multe ori in aceleasi cantitati, dar la preturi mult mai mari.
Daca pentru marfurile achizitionate din Turcia si China, S.C. IULIA FLORES S.R.L. detine o evidenta a acestora, chiar pe numar de container, exista facturi proforme si packing listing-uri cu marfurile livrate de furnizorii straini, in cazul marfurilor inregistrate ca fiind achizitionate de la cele sase firme nu s-au regasit intre documentele contabile nicio comanda, niciun contract, desi valoarea acestora este mult mai mare decat valoarea marfurilor din import.
In realitate, cele sase firme - S.C. SIMVAL TEHNIC COM S.R.L., ALIX TOP SOLUTIONS S.R.L., S.C. KING BIZ CPS S.R.L., S.C. EXCLUSIV HOME TEXTIL S.R.L., S.C. INTERCOM BUSINESS DEVELOPMENT S.R.L. si S.C. REX CONSULT S.R.L. - au fost infiintate din dispozitia inculpatului Guster Florin pentru a fi folosite in circuite fictive de tranzactionare, in vederea diminuarii obligatiilor fiscale ale societatii S.C. IULIA FLORES S.R.L.
Prejudiciul adus bugetului consolidat al statului, de catre IULIA FLORES S.R.L., in perioada ianuarie 2011 - iunie 2016 este de 18.933.807 lei. Acesta este compus din 12.963.914 lei reprezentand TVA dedus in mod nejustificat si 5.969.893 lei, reprezentand impozit pe profit neplatit.
In perioada martie - august 2015, inculpatul Guster Florin a pretins, iar la data de 6 august 2015 a primit de la o persoana din anturajul sau de afaceri, suma de 10.000 euro pentru a interveni pe langa un lucrator de politie judiciara in vederea solutionarii favorabile a unui dosar penal in care erau implicati amandoi.
In cauza s-a instituit sechestru asigurator asupra sumelor de bani si asupra bunurilor imobile apartinand inculpatului Guster Florin.
Agentia Nationala de Administrare Fiscala a transmis faptul ca se constituie parte civila in cauza.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucuresti, cu propunere de a se mentine masurile preventive si asiguratorii dispuse in cauza".
In legatura cu toate cele 11 dosare penale mentionate mai sus, procurorii DNA precizeaza ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta, spre judecare, situatie care nu poate in niciun fel sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.
Constructia unei ferme agricole - motiv de frauda a fondurilor europene
In afara de cele 11 dosare prezentate anterior, in zilele de 3 si 4 ianuarie a.c., procurorii DNA au mai finalizat alte patru dosare cu solutia trimiterii in judecata a inculpatilor respectivi. Astfel, la 4 ianuarie a.c., „procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au dispus trimiterea in judecata a 18 persoane fizice si a doua societati comerciale in legatura cu infractiuni de obtinere nelegala de fonduri europene (pentru construirea unor ferme de porci), in suma de peste 1,5 milioane euro (1.557.115 euro), respectiv evaziune fiscala, aceasta din urma cauzand un prejudiciu estimat la peste 800.000 lei.
Concret, au fost trimisi in judecata, in stare de libertate, urmatorii inculpati:
BALANICI LIVIU, administrator firma, reprezentant in fapt al societatii PANDORA IMPEX SRL, pentru savarsirea infractiunii de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinte deosebit de grave,
BALANICI CRISTINA, asociat in cadrul societatii PANDORA IMPEX SRL, VIZITIU SERGIU-CONSTANTIN, reprezentant al societatii URBIS DESIGN SRL, RABEI MONICA-MARIA, reprezentant al societatii URBIS DESIGN SRL, toti trei pentru savarsirea infractiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinte deosebit de grave,
IONESCU IOAN-CRISTINEL si PANZARU COSTEL, reprezentanti ai unor firme, pentru savarsirea de catre fiecare a infractiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinte deosebit de grave si evaziune fiscala in forma continuata,
MARICIUC OVIDIU, PEPINE MIRCEA, SIRGHI IRINA, reprezentanti ai unor firme, pentru savarsirea de catre fiecare a unei infractiuni de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinte deosebit de grave,
RADU GEORGE-CIPRIAN, manager de proiect, TUGUI VASILICA, economist, PADURARU ION, presedinte al unei cooperative agricole, NICOLAU GABRIEL (acesta din urma in lipsa), pentru savarsirea a cate 2 (doua) infractiuni de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinte deosebit de grave,
SANDU MIHAELA, pentru savarsirea a 2 (doua) infractiuni de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinte deosebit de grave si a unei infractiuni de complicitate la evaziune fiscala in forma continuata,
STANESCU DANUT, STANESCU FERDINAND, STANESCU DRAGOS si MUNTEANU GAGARIN, pentru savarsirea de catre fiecare a unei infractiuni de complicitate la evaziune fiscala,
PANDORA IMPEX SRL si URBIS DESIGN SRL, persoane juridice, fiecare pentru savarsirea infractiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinte deosebit de grave,
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut, in sinteza, urmatoarea stare de fapt:
1.La data de 29 aprilie 2011, societatea PANDORA IMPEX SRL, reprezentata de inculpata Balanici Cristina, a solicitat, iar la data de 1 februarie 2012 a incheiat un contract de finantare nerambursabila, din fonduri europene, pentru implementarea unui proiect de construire a unei ferme de crestere a porcilor, in localitatea Andrieseni din judetul Iasi. In sprijinul cererii de finantare au fost depuse mai multe documente/declaratii ce nu reflecta realitatea, inexacte.
Prin contractul respectiv, Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit se angaja sa acorde firmei PANDORA IMPEX SRL o finantare nerambursabila de maxim 3.392.362 lei, echivalentul a maxim 779.316 euro.
In perioada 19 aprilie - 7 mai 2013, societatea PANDORA IMPEX SRL a simulat o procedura de selectie de oferte pentru alegerea unei firme careia urma sa ii atribuie contractul de executie a fermei de crestere a porcilor. In cadrul acestei proceduri, formal au fost depuse 3 (trei) oferte. Aceste oferte au intocmite, cu stiinta reprezentantului de fapt al PANDORA IMPEX SRL, inculpatul Balanici Liviu, intr-o maniera frauduloasa, astfel incat sa fie declarata castigatoare firma al carei reprezentant legal, inculpatul Ionescu Ioan Cristinel, se afla in relatii de prietenie cu inculpatul Balanici Liviu.
In virtutea contractului de executie lucrari, firma castigatoare se angaja fata de PANDORA IMPEX SRL sa execute lucrari pentru proiectul cu titlul „Construire ferma zootehnica crestere porci intr-o localitatea Andrieseni din judetul Iasi”, in schimbului sumei de 5.312.187 lei, fara TVA.
Anterior, intr-o maniera frauduloasa similara, in perioada 27 iunie - 10 iulie 2012, PANDORA IMPEX SRL simulase o „selectie” de oferte prin care atribuise unei alte firme contractul de consultanta pentru managementul investitiei, in valoare de 187.000 lei, fara TVA.
Cererile de plata s-au bazat pe aceste documente, precum si pe alte acte inscrisuri neconforme realitatii, inexacte. 
Dupa depunerea cererilor de plata, Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale a decontat in beneficiul societatii PANDORA IMPEX SRL, in conditiile descrise mai sus, cheltuieli in suma totala de 3.383.047,75 lei, in 4 transe.
Cat priveste societatea castigatoare a „procedurii de selectie de oferte” organizata in vederea atribuirii contractului de executie lucrari, in speta societatea GLM CONSTRUCTII SRL, a reiesit ca, in anii 2013 si 2014, aceasta, prin intermediul administratorului sau, inculpatul Ionescu Ioan Cristinel, in mod repetat, a declarat achizitii fictive de bunuri si/sau servicii in cuantum total de 3.381.535 lei de la societati cu un comportament fiscal inadecvat (de tip „fantoma”), fiind astfel cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului in suma de 654.497 lei, reprezentand TVA.
2.La aceeasi data, 29 aprilie 2011, societatea URBIS DESIGN SRL, reprezentata de inculpatul Vizitiu Sergiu Constantin, a solicitat, iar la data de 10 februarie 2012 a incheiat un contract de finantare nerambursabila, din fonduri europene, pentru implementarea unui proiect avand acelasi obiect, si anume construirea unei ferme de crestere a porcilor in localitatea Andrieseni din judetul Iasi (pe un teren invecinat cu cel pe care si PANDORA IMPEX SRL intentiona sa isi construiasca ferma de porci). In sprijinul cererii de finantare au fost depuse mai multe documente/declaratii ce nu reflecta realitatea, inexacte.
Prin contractul respectiv, Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit se angaja sa acorde societatii URBIS DESIGN SRL o finantare nerambursabila de maxim 3.385.759 lei, echivalentul a maxim 777.799 euro.
In mod similar, ca si in primul caz, in perioada 13 aprilie - 26 aprilie 2013, societatea URBIS DESIGN SRL a simulat o procedura de selectie de oferte pentru alegerea unei firme careia urma sa ii atribuie contractul de executie a fermei de crestere a porcilor. In cadrul acestei proceduri, formal au fost depuse 3 (trei) oferte. Aceste oferte au intocmite, cu stiinta reprezentantului de drept al URBIS DESIGN SRL, inculpata Rabei Maria Monica, intr-o maniera frauduloasa, astfel incat fie declarata castigatoare o anumita firma.
In virtutea contractului, firma „selectata“ se angaja fata de societatea URBIS DESIGN SRL sa execute lucrari pentru proiectul de construire a fermei de porci, in schimbul sumei de 5.239.805,18 lei, fara TVA.
Anterior, intr-o maniera frauduloasa similara, in perioada 27 iunie - 10 iulie 2012, societatea URBIS DESIGN SRL simulase o alta „selectie de oferte” prin care atribuise unei alte firme contractul de consultanta pentru managementul investitiei, in valoare de 187.000 lei, fara TVA. De remarcat ca firma „selectata” pentru consultanta de URBIS DESIGN SRL este aceeasi cu cea aleasa de PANDORA IMPEX SRL, iar contractul de consultanta are exact aceeasi valoare.
Cererile de plata s-au bazat pe aceste documente care justificau o corectitudine doar aparenta, precum si pe alte acte neconforme realitatii, inexacte. 
Dupa depunerea cererilor de plata, Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale a decontat in beneficiul societatii URBIS DESIGN SRL, in conditiile descrise mai sus, cheltuieli in suma totala de 3.345.105,58 lei, in 5 transe.
Cat priveste societatea castigatoare a „procedurii de selectie de oferte” organizata pentru atribuirea contractului de executie lucrari, societatea REAL TRADE SRL, a reiesit ca, in perioada iulie 2013 - iunie 2014, aceasta, in mod repetat, a declarat, prin intermediul administratorului, inculpatul PANZARU COSTEL, achizitii fictive de bunuri si/sau servicii in cuantum total de 794.468 lei de la o societate cu un comportament fiscal inadecvat (de tip „fantoma”), fiind cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 153.768 lei, reprezentand TVA.
Raportat la infractiunile impotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene retinute in cauza, Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (fosta Agentie de Plati Pentru Dezvoltare Rurala Si Pescuit) s-a constituit parte civila in cadrul procesului penal astfel:
-cu suma de 3.383.047,74 lei pentru contractul de finantare avand ca beneficiar PANDORA IMPEX SRL;
-cu suma de 3.345.105,58 lei pentru contractul de finantare avand ca beneficiar URBIS DESIGN SRL.
In ceea ce priveste infractiunile de evaziune fiscala retinute in cauza, Agentia Nationala de Administrare Fiscala s-a constituit parte civila in cadrul procesului penal cu suma de 808.265,75 lei.
In cauza a fost instituit sechestru asigurator asupra unor bunuri imobile apartinand inculpatelor PANDORA IMPEX SRL si URBIS DESIGN SRL.
Dosarul s-a constituit pe baza sesizarilor depuse de Departamentul pentru Lupta Antifrauda (D.L.A.F.) si de Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (A.F.I.R.).
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iasi, cu propunere de a se mentine masurile asiguratorii dispuse in cauza”.
Actual prim-procuror, implicat anterior intr-o reconstituire ilegala a dreptului de proprietate
Intr-o alta cauza, tot la 4 ianuarie 2018, „procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatilor:
FRATICA DRAGOMIR FLORIN, la data faptelor primar al comunei Bradu, judetul Arges, pentru savarsirea infractiunii de participatie improprie sub forma instigarii la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
GEORGESCU LENUTA, pentru savarsirea complicitatii la infractiunea de instigare sub forma participatiei improprii la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
GEORGESCU JEAN, pentru savarsirea complicitatii la infractiunea de instigare sub forma participatiei improprii la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
MANOLACHE MARIA DANIELA, la data faptelor consilier juridic la Primaria Bradu, judetul Arges, in prezent prim-procuror (suspendat) la Parchetul de pe langa Judecatoria Urziceni, delegat in cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, pentru savarsirea infractiunii de participatie improprie sub forma instigarii la abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
In anul 2009, fratii Georgescu Lenuta si Georgescu Jean au depus o cerere inregistrata la Primaria Bradu, judetul Arges, prin care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate in baza legilor fondului funciar pentru o suprafata de 16 ha, despre care afirmau ca reprezinta o diferenta la care erau indreptatiti.
Prin adresa nr. 11354/27.10.2009, inculpatul Fratica Dragomir Florin, la acea vreme primar al comunei Bradu, le-a comunicat, atestand in fals, ca au de primit mai mult decat cerusera, respectiv 19,13 ha de teren. Acesta a precizat insa ca reconstituirea dreptului de proprietate nu se mai poate realiza pe cale administrativa din cauza ca termenul de depunere a cererilor a expirat , chiar din culpa Comisiei locale de fond funciar Bradu si a lasat sa se inteleaga ca singura posibilitate ramanea deschiderea unui proces in instanta.
Inculpatii Georgescu Lenuta si Georgescu Jean au acceptat sa deschida un proces in care sa pretinda cele 19,13 ha teren, asa cum le comunicase inculpatul Fratica Dragomir Florin, desi cunosteau ca nu mai aveau dreptul sa li se reconstituie teren in baza legilor fondului funciar. Argumentele folosite in cererea de chemare in judecata au fost preluate din adresa nr. 11354/27.10.2009 comunicata de primar.
In timpul procesului, inculpatul Fratica Dragomir Florin s-a asigurat ca apararea facuta in fata instantei sa nu zadarniceasca obiectivul atribuirii acestor terenuri.
Prin apararea pe care a facut-o si prin pozitia procesuala de sustinere a pretentiilor reclamantilor, inculpatul Fratica Dragomir Florin a determinat formarea convingerii instantei in sensul recunoasterii pretentiilor deduse judecatii.
Inculpata Manolache Maria Daniela, in calitate de consilier juridic ce a reprezentat la proces parata Comisia locala de fond funciar Bradu, a redactat acte (intampinare, documente depuse in sustinerea intampinarii, concluzii scrise) care sprijineau de fapt pozitia reclamantilor, desi aceasta avea cunostinta ca pretentiile lor sunt neadevarate. In acest fel, a determinat instanta sa recunoasca pretentiile solicitate de catre reclamantii Georgescu Lenuta si Georgescu Jean si chiar sa recunoasca pretentii mai mari decat ar fi putut reflecta actele pe care acestia le depusesera in sustinerea cererii de chemare in judecata.
Dupa comunicarea sentintei astfel obtinute, desi cunostea ca este netemeinica, Fratica Dragomir Florin nu a formulat o cale de atac, astfel, sentinta ramanand definitiva.
Dupa obtinerea hotararii, inculpatul Fratica Dragomir Florin a facut demersuri pentru a se acorda despagubiri intr-un cuantum cat mai mare decat cele echivalente valorii reale a terenului, atestand in fals, intre altele, in dosarul de despagubire, ca terenul in cauza ar fi fost situat in intravilanul comunei Bradu.
Demersurile descrise au generat un folos patrimonial pentru coinculpatii Georgescu Lenuta si Georgescu Jean constand in recunoasterea, de catre instanta de judecata, in mod injust, a unui drept de proprietate pentru o suprafata de 19,13 ha teren, precum si prejudicierea bugetului statului cu suma platita ca despagubire pentru acest teren in valoare de 35.035.511 lei.
Prejudiciul produs prin actiunea coinculpatilor a fost de 35.035.511 lei reprezentand suma acordata de catre A.N.R.P. ca despagubire pentru cele 19,13 ha teren.
Ministerul Finantelor Publice s-a constituit parte civila cu suma respectiva.
In cauza s-a instituit sechestru asupra a 21 de imobile, terenuri situate in intravilanul si extravilanul jud. Arges si Tulcea, apartinand inculpatului Fratica Dragomir Florin.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curtii de Apel Bucuresti, cu propunere de a se mentine masura asiguratorie dispusa in cauza".
Concurs aranjat pentru angajarea de functionari publici
La 3 ianuarie 2018, DNA precizeaza ca „in dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 854/VIII/3 din 25 august 2017, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a coruptiei au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatilor:
POP FELICIA ELENA, directoare de cabinet a ministrului pentru Relatia cu Parlamentul (M.R.P.), pentru savarsirea infractiunii de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii,
ZAHARIA MIHAI CORNEL, angajat in cadrul M.R.P., membru al comisiei de concurs, pentru savarsirea infractiunii de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
Ministerul pentru Relatia cu Parlamentul (M.R.P.) a organizat un concurs pentru angajarea de functionari publici pe functii contractuale de executie pe perioada nedeterminata. Cu referire la concurs, au rezultat date si probe ca acesta ar fi fost aranjat, astfel incat anumiti candidati agreati de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) sa ocupe functiile, in detrimentul altora, criteriul competentei devenind total nerelevant.
Proba scrisa a fost stabilita pentru data de 31 iulie 2017.
In acest context, in perioada 20 - 31 iulie 2017, inculpata Pop Felicia-Elena, directoare de cabinet a ministrului pentru Relatia cu Parlamentul, la cererea demnitarului, a solicitat membrilor comisiei de concurs, inculpatii Alexandrescu Maria si Zaharia Mihai-Cornel, subiectele si baremele de corectare pentru proba scrisa din data de 31 iulie 2017. La data de 28 iulie 2017, inculpatii Alexandrescu Maria si Zaharia Mihai-Cornel au pus la dispozitia directoarei de cabinet subiectele si baremele de corectare aferente probei scrise, stiind ca respectivele informatii nu erau destinate publicitatii si ca urmeaza a fi dezvaluite anumitor candidati ce urmau sa sustina proba scrisa. In aceeasi zi, directoarea de cabinet, inculpata Pop Felicia-Elena, a dat candidatilor agreati subiectele si rezolvarea lor. Pe langa faptul ca acestia au avut acces la subiectele de concurs si la rezolvarea lor, fiind vadit favorizati fata de ceilalti candidati, a reiesit ca, potrivit intelegerii, ei au si intocmit lucrarile anterior examenului, iar in ziua examenului trebuia ca lucrarile scrise in sala de examen sa fie inlocuite cu cele ce fusesera deja redactate acasa, de catre candidatii favorizati.
Mai mult, potrivit statului de functii din schema de personal a ministerului, nu toti candidatii favorizati ar fi indeplinit conditiile de vechime pentru a ocupa posturile. In acest sens, anterior organizarii concursului, ministrul a dispus modificarea statului de functii, astfel incat sa fie posibila angajarea acestora.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucuresti.
In aceeasi cauza, in baza dispozitiilor art. 483 Cod procedura penala, s-a dispus sesizarea instantei de judecata - Tribunalul Bucuresti - cu acordul de recunoastere a vinovatiei inculpatei ALEXANDRESCU MARIA, angajata in cadrul MRP, membra a comisiei de concurs, acord ce a fost incheiat la initiativa acesteia.
In prezenta avocatului, inculpata Alexandrescu Maria a declarat expres ca recunoaste comiterea faptelor retinute in sarcina sa, accepta incadrarea juridica pentru care a fost pusa in miscare actiunea penala si este de acord cu felul si cuantumul pedepsei aplicate, precum si cu forma de executare a acesteia, respectiv:
- pedeapsa inchisorii de 1 an si 9 luni, cu amanarea aplicarii pedepsei in conditiile art. 83 din C. pen., cu stabilirea unui termen de supraveghere de 2 ani
Fata de numitul ILIE VIOREL, senator in Parlamentul Romaniei si ministru pentru Relatia cu Parlamentul, procurorii au solicitat incuviintare pentru inceperea urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunii de instigare la infractiunea de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii. Prin hotararea nr. 106/2017, adoptata la data de 03.10.2017, Senatul a hotarat sa nu ceara urmarirea penala a senatorului Viorel Ilie”.
Tot la 3 ianuarie 2018, conducerea DNA a anuntat ca, in cauza mediatizata prin comunicatele nr. 1268 din 27 decembrie 2017 si 164 din 15 februarie 2017, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul Teritorial Ploiesti au dispus trimiterea in judecata, sub control judiciar, a inculpatului ZGONEA VALERIU - STEFAN, presedinte al Camerei Deputatilor la data faptei, pentru infractiunea de trafic de influenta.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
In perioada iulie 2012 - aprilie 2013, cand indeplinea functia de presedinte al Camerei Deputatilor si totodata vicepresedinte al unei formatiuni politice, inculpatul Zgonea Valeriu - Stefan a acceptat promisiunea facuta de inculpatul Dobrica Dumitru, consilier judetean, privind primirea de foloase necuvenite pentru sine, in schimbul influentei pe care a lasat sa se creada ca o are asupra unor functionari publici si a promis ca-i va determina sa numeasca intr-o importanta functie publica o ruda a lui Dobrica Dumitru.
Ulterior, inculpatul Zgonea Valeriu - Stefan a primit de la inculpatul Dobrica Dumitru foloase necuvenite in suma totala de 62.143 lei, reprezentand contravaloarea unor servicii de turism si cheltuieli legate de construirea unei case de vacanta in judetul Covasna.
La data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor facute de Zgonea Valeriu - Stefan, persoana respectiva a fost numita in functia de presedinte al Centrului National de Management pentru Societatea Informationala din cadrul Ministerului pentru Societatea Informationala, desi nu avea pregatire de specialitate in domeniu.
Ulterior, tot ca urmare a demersurilor facute de Zgonea Valeriu -Stefan, persoana respectiva si-a pastrat functia la nivelul administratiei publice centrale, fiind numita, la data de 23 ianuarie 2014, in functia de subsecretar de stat in cadrul Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale.
In cauza s-a dispus instituirea masurii asiguratorii pana la concurenta sumei de 62.143 lei.
Mentionam ca, in aceeasi cauza, inculpatul Dobrica Dumitru, consilier judetean in cadrul Consiliului Judetean Buzau in perioada iunie 2004-decembrie 2013 si administrator/actionar al unei societati comerciale, a incheiat un acord de recunoastere a vinovatiei (detalii in comunicatul nr. 1268/VIII/3 din 27 decembrie 2017).
Prezentul dosar a fost inaintat spre judecare Tribunalului Bucuresti, cu propunerea de mentinere a masurii controlului judiciar si a masurii asiguratorii dispuse”.
La fel ca si in celelalte cauze, Biroul de Informare si Relatii Publice al DNA face precizarea ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta spre judecare, situatie care nu poate sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie. Informatii suplimentare, la www.pna.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter