RO EN
السلة فارغة

DELTA ACM a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolventa

Administratorul societatii Delta ACM a depus o cerere de deschidere a procedurii de insolventa incepand cu data de 16 mai 2019, in vederea protejarii intereselor companiei si a asociatilor, informeaza un comunicat al actionarului principal al companiei, respectiv Primaria Sectorului 3, care controleaza pachetul majoritar de actiuni (51%) din cadrul antreprenorului de constructii aflat in dificultate de plata prin intermediul „Administrare Strazi S3”.
Conform comunicatului, motivele care au dus la luarea acestei decizii sunt urmatoarele:
- Conturile societatii sunt blocate de executarile silite generate de mai multi creditori;
- Imposibilitatea achitarii obligatiilor curente ale companiei, generata de blocarea conturilor societatii;
- Insuficienta fondurilor disponibile pentru achitarea datoriilor;
- Riscul blocarii totale a activitatii companiei.
„Avand in vedere situatia economica dificila, conducerea societatii a ajuns la concluzia ca se impune o reorganizare a acesteia, in urma careia sa fie achitate datoriile restante si, de asemenea, sa aiba loc restructurarea operationala si financiara a societatii, insotita de lichidarea unor bunuri din patrimoniu, conform unui plan de reorganizare”, se mai arata in comunicat.
La data emiterii comunicatului (17 mai 2019), precum si la data/ora publicarii acestui articol (20 mai a.c.), pe rolul instantei competente – Tribunalul Bucuresti – nu a fost inregistrat niciun dosar in care Delta Antrepriza de Constructii si Montaj 93 SA (Delta ACM) sa figureze ca parte solicitanta in vederea deschiderii insolventei. De asemenea, la aceeasi data, niciun creditor nu i-a solicitat insolventa, astfel incat actualmente societatea are pe rol numeroase dosare din materia juridica „litigii cu profesionistii”, care presupun, probabil, diverse popriri pe conturi pana la solutionarea cauzelor respective. De exemplu, cel mai recent dosar in care antreprenorul de constructii figureaza ca parte (in calitate de parat) are ca materie juridica litigiile cu profesionistii si ca obiect recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine, cealalta parte (societatea reclamanta) fiind Overseas Petrol Trade & Shipping Ltd. Acest proces, aflat pe rolul completului C9-Fond, din cadrul sectiei a VI-a Civile a Tribunalului Bucuresti, a fost inregistrat in aprilie 2019 si are ca prim termen de judecata data de 5 iunie 2019, ora 9.30. Ramane astfel de vazut, in principiu, daca instanta va accepta inscrisurile de la dosarul de insolventa, astfel incat acestea sa se constituie cu adevarat intr-un dosar aflat pe rol, cu numar unic, la nivelul Tribunalului Bucuresti.
***
Infiintata de omul de afaceri Florea Diaconu (si preluata anul trecut, cu toate drepturile si obligatiile sale de „Administrare Strazi S3”, in urma unei tranzactii simbolice), Delta ACM 93 reprezinta unul dintre cei mai importanti antreprenori de constructii din Romania, compania fiind cunoscuta pe piata pentru modernizarea Pasajului Universitatii din Bucuresti, pentru modernizarea unei sectiuni din Centura Capitalei, dar mai ales pentru lucrarile efectuate la Magistrala 5 a metroului bucurestean. Potrivit celor mai recente date disponibile la Ministerul Finantelor Publice, Delta ACM a realizat in anul 2017 o cifra de afaceri neta care a depasit 254 milioane de lei, cu un numar mediu de 512 angajati. In acel moment, societatea a raportat un profit net de 1,8 milioane de lei, insa, la 31 decembrie 2017, Delta ACM a acumulat datorii de peste 316 milioane de lei, in conditiile in care activele imobilizate nu aveau o valoare mai mare de 262.287.350 de lei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter