RO EN
السلة فارغة

CONCEFA: Planul de reorganizare a companiei va fi avizat in ianuarie 2015

Planul de reorganizare a companiei de constructii Concefa SA (intrata in insolventa in anul 2012) a fost aprobat de Adunarea Generala a Creditorilor societatii la inceputul lunii octombrie 2014, urmatorul termen stabilit pentru continuarea procedurii fiind la data de 21 ianuarie 2015. La aceasta data se va lua decizia privind confirmarea planului de reorganizare depus de Concefa. "Societatea continua sa inregistreze indicatori negativi, acesta fiind rezultatul procedurii generale a insolventei, al reducerii fondurilor publice pentru investitii si al imposibilitatii participarii la licitatii ca ofertant. Desi cifra de afaceri a inregistrat, in primele noua luni ale anului in curs, o crestere cu 3,53% fata de aceeasi perioada din 2013, cheltuielile rezultate in urma inregistrarii obligatiilor de plata conform tabelului definitiv al creditorilor, generate in principal de anularea unor contracte de achizitii, au facut ca pierderea neta sa se apropie de 35 milioane de lei", se arata in analiza financiara a administratorului special al Concefa SA. Starea de insolventa a firmei a fost generata de blocajul financiar din domeniul constructiilor (in perioada 2009 - 2011), la nivelul societatii concretizandu-se in existenta unui portofoliu de contracte redus cu 50% fata de anul 2008, concomitent cu un decalaj de pana la 90 de zile intre executia lucrarilor si incasarea contravalorii facturilor emise. Totodata, lipsa alocatiilor bugetare pentru 16 contracte in derulare cu finantare de la bugetul de stat (cu termene de executie in anul 2009) si retragerea finantarii pentru un contract de 65 milioane de euro in cadrul proiectului Silver Mountain urmata de rezilierea contractului respectiv au contribuit la intrarea in incapacitate de plata a companiei de constructii si la acutizarea problemelor financiare ale acesteia.
 
Venituri de 6,4 milioane de lei obtinute din executia de lucrari, la noua luni
Valoarea totala a veniturilor contractuale obtinute de Concefa SA din executia de lucrari de constructii s-a situat la 6,4 milioane de lei. In prezent, societatea lucreaza la repararea suprastructurii si consolidarea infrastructurii podului peste Dunare, intre Giurgiu si Ruse, obiectiv in valoare de 6,5 milioane de lei avand drept beneficiar Compania Nationala de Cai Ferate "CFR" SA. De asemenea, antreprenorul are in executie lucrarile de modernizare a statiei de cale ferata din Ramnicu Valcea, contractata de la acelasi beneficiar, pentru care va primi 18,7 milioane de lei. Cel de-al treilea proiect in care se implica grupul, prin firma Tunele SA, vizeaza consolidarea tunelului de cale ferata de la Filesti (pe linia Bucuresti-Galati), contract in valoare de 4,9 milioane de lei avand ca beneficiar tot compania nationala de cai ferate. O alta lucrare, contractata in trimestrul al treilea, vizeaza reparatii la nivelul unui pod peste raul Aries (Campia Turzii), proiect in valoare de aproape un milion de lei. Valoarea totala a lucrarilor ce vor fi executate de Concefa SA in 2014 si 2015 este de 26,6 milioane de lei (circa 6 milioane de euro).
***
In primele noua luni din 2014 cifra de afaceri a Concefa SA s-a situat la 7,32 milioane de lei, in crestere cu 3,35% fata de aceeasi perioada din 2013. Potrivit raportului financiar trimestrial al companiei, rezultatul din exploatare inregistreaza un sold negativ de 34,11 milioane de lei, generata in special de cheltuielile cu personalul si de lipsa finantarii pentru proiectele aflate in executie.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter