RO EN
السلة فارغة

CLIFFORD: Impactul coronavirus asupra contractelor de hedging

Intre alte efecte economice importante, noul Coronavirus (Covid-19) a cauzat deja volatilitate crescuta pe pietele financiare, conducand inclusiv la perturbari in derularea contractelor de hedging. Este astfel de asteptat ca numarul cazurilor de neexecutare (default) sa creasca semnificativ in urmatoarea perioada.
 
Decizia de incetare a tranzactiilor in caz de default nu este intotdeauna usoara, dar, pe de alta parte, a ezita prea mult pana la luarea unei decizii poate avea propriile consecinte nefaste. Contractele guvernate de legea engleza sau a statului New York si deferite instantelor straine, uzitate in practica de banci sau companii romanesti pentru incheierea de tranzactii de hedging cu institutii financiare straine pot ridica probleme suplimentare ce tin de particularitatile legii aplicabile si de gradul de cunoastere a acesteia de catre parti. Dar fie ca vorbim de contracte standard internationale, cum ar fi ISDA Master Agreement, sau de versiuni locale modelate pe baza acestora, si indiferent de legea aplicabila, cruciala este respectarea intru totul a prevederilor contractuale. In orice disputa, actiunile unei parti vor fi verificate de instantele competente pentru conformitate cu ceea ce s-a agreat prin contract.
 
Mai precis, este esential ca notificarile prin care se inceteaza tranzactiile sa fie corecte cu privire la fiecare aspect, pentru a reduce riscul de a fi contestate de contraparte. Aceasta presupune o examinare atenta a contractului pentru a se stabili ca notificarile sunt transmise pana la ora agreata intr-o anumita zi, catre contrapartea corecta, la adresa corecta, folosind o modalitate de transmitere stabilita in contract si ca este specificata o data corecta pentru incetarea tranzactiilor. Acelasi lucru este valabil si pentru orice notificari ulterioare care prevad detalii ale calculelor pentru lichidarea si netting-ul (compensarea bilaterala a) tranzactiilor.
 
In anumite cazuri, default-ul poate fi o consecinta a fortei majore sau a altui eveniment perturbator. Din nou, prevederile incluse in contract si legea aplicabila sunt esentiale pentru a determina daca un astfel de eveniment intr-adevar s-a produs si care sunt consecintele sale. 
 
Obligatiile partilor referitoare la sursele folosite pentru stabilirea preturilor si efectuarea unei evaluari a tranzactiilor sunt, la fel, determinate tot de prevederile contractuale. Orice politici sau proceduri interne preexistente pentru lichidarea tranzactiilor, precum si orice modele de notificari catre contraparti vor trebui reanalizate si, dupa caz, actualizate, luandu-se in calcul orice modificari recente in felul in care se efectueaza evaluarile si platile de marja aferenta tranzactiilor, inclusiv folosirea sistemelor automate si a oricaror servicii externalizate. Persoanele in sarcina carora cad aceste operatiuni trebuie sa cunoasca valorile utilizate, precum si calculele efectuate pentru evaluarea tranzactiilor, inclusiv cand acestea sunt facute de terti, deoarece in cazul contestarii de catre contraparte sau in situatia unei lichidari a tranzactiilor va fi necesar ca acestea sa fie documentate. Odata verificate si actualizate, politicile interne pentru lichidarea tranzactiilor ar trebui apoi urmate cu strictete pentru evitarea unei posibile invalidari a operatiunii. In cazul in care acest lucru nu este posibil, motivul devierii ar trebui, de asemenea, documentat.
 
In plus, este recomandat sa se tina o evidenta detaliata cu privire la, intre altele, pasii facuti pentru efectuarea evaluarilor, cu documentarea surselor de pret selectate, cand au fost consultate/ contactate si cum, ce informatii au fost furnizate institutiilor carora li s-au solicitat oferte sau cotatii si in ce interval li s-a cerut sa raspunda, orice eventual follow-up cu acestea, precum si raspunsurile primite.
 
Traderii, precum si celelalte persoane implicate in operatiunile de lichidare a tranzactiilor, trebuie sa fie constienti ca, in cazul unor dispute, orice element al acestor operatiuni, precum si eventuale elemente conexe (cum ar fi order book-ul traderului, alte ordine de tranzactionare, date de piata, precum si toate comunicarile interne si externe legate de lichidarea tranzactiilor) pot fi puse la dispozitia instantei si contrapartilor.
 
Gradul de complexitate creste semnificativ in cazul incetarii anticipate a contractelor derivate extrabursiere necompensate prin contraparti centrale. Desi pe fondul efectelor recentei crize financiare au fost adoptate o serie de reglementari cu rolul de a asigura o protectie sporita partilor unui contract derivat, cum ar fi introducerea cerintelor privind marja initiala si de variatie, si se pune o baza tot mai mare pe tehnologie si pe servicii externalizate pentru administrarea garantiilor, aceste inovatii, precum si mecanismele si modul lor de operare nu au fost insa testate pana acum in conditii de piete volatile si ar putea fi contestate in situatia unui default.
 
In concluzie, incetarea si lichidarea anticipata a tranzactiilor de hedging pot ascunde multe capcane, iar partile in culpa ar putea avea motive sa conteste fiecare pas al acestui proces. Astfel, o analiza atenta a contractului respectiv poate cu siguranta ajuta la evitarea sau cel putin la reducerea acestor riscuri.
 
*** Articol de Gabriel Toma, Senior Associate Clifford Chance Badea

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter