RO EN
السلة فارغة

BT (PMI): Economia zonei euro creste si in septembrie, pentru a treia luna consecutiv

Markit Economics a publicat ieri primele estimari cu privire la dinamica indicatorilor PMI (Purchasing Managers’ Index) din industria prelucratoare si sectorul de servicii din Zona Euro (principalul partener economic al Romaniei) in septembrie si primele noua luni din 2020.
Indicatorii comensureaza evolutia productiei, comenzilor noi, stocurilor, locurilor de munca si preturilor in principalele ramuri ale economiei, cu mentiunea ca pragul de 50 de puncte separa cresterea de scadere.
Statisticile indica cresterea economiei Zonei Euro pentru a treia luna la rand in septembrie, dupa declinul pe parcursul a patru luni consecutiv (martie, aprilie, mai si iunie) (determinat de incidenta pandemiei si consecintele acestui soc fara precedent in perioada postbelica).
Subliniem insa faptul ca ritmul de crestere a decelerat, pe fondul divergentei dintre accelerarea industriei prelucratoare si ajustarea sectorului de servicii. Astfel, indicatorul PMI din industria prelucratoare a crescut cu un ritm lunar de doua puncte la 53,7 puncte, cel mai ridicat nivel din august 2018.
Se evidentiaza majorarea comenzilor noi, determinata de relansarea comertului international, proces sustinut de mix-ul relaxat fara precedent de politici economice in implementare in principalele blocuri economice ale lumii. Cu toate acestea, companiile din industria prelucratoare au continuat sa reduca locurile de munca in septembrie, dar cu cel mai lent ritm din februarie, evolutie care confirma faptul ca ceea ce a fost mai greu a trecut, iar industria regiunii a initiat ciclul post-pandemie.
Din perspectiva analizei pe tarile membre ale Zonei Euro se evidentiaza cresterea industriei prelucratoare din Germania, prima economie a regiunii. Pe de alta parte, sectorul serviciilor a scazut in septembrie (dupa cresterea din iulie si august), in contextul reintensificarii pandemiei: indicatorul PMI in diminuare cu 2,9 puncte luna/luna la 47,6 puncte, cel mai redus nivel din luna mai.
Prin urmare, indicatorul PMI Compozit (industria prelucratoare si sectorul de servicii) s-a diminuat cu un ritm lunar de 1,8 puncte la 50,1 puncte, minimul din iunie. Cu alte cuvinte, economia regiunii a crescut pentru a treia luna consecutiv in septembrie, dar cu un ritm in decelerare, pe fondul persistentei crizei sanitare, cu impact nefavorabil in sfera sectorului tertiar.
Subliniem insa faptul ca ameliorarea componentei perspective de evolutie pentru urmatoarele 12 luni (spre cel mai ridicat nivel din februarie) exprima premise de continuare a procesului de relansare economica post-pandemie in Zona Euro in trimestrele urmatoare.
Acest scenariu este semnalat si de ameliorarea increderii investitorilor din regiune (spre maximul din februarie 2004, conform indicatorului ZEW reprezentat in ultimul grafic din partea dreapta) si este sustinut de mix-ul relaxat fara precedent de politici economice in implementare in regiune, precum si de perspectiva reducerii in intensitate a crizei sanitare, pe masura dezvoltarii de solutii medicale.
 
*** Articol realizat de dr. Andrei Radulescu, Director Analiza Macroeconomica, Banca Transilvania

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter