RO EN
السلة فارغة

ANALIZA: Romania genereaza 40% din insolventele din Europa Central-Estica

Romania genereaza aproximativ 40% din totalul insolventelor deschise in 2013 in regiunea Europei Centrale si de Est (CEE) in contextul in care detine o pondere de doar 6% din firmele active in regiune, tara noastra inregistrand a doua cea mai mare rata a procedurilor raportate la numarul firmelor active (6,44%), potrivit Raportului de Insolventa CEE al Coface, companie specializata in managementul riscului. Singura tara cu un procent mai ridicat este Serbia, cota de 7,61% fiind explicata, insa, de numarul redus de societati active in acest stat. Conform Coface, Romania a inregistrat anul trecut 27.145 de insolvente nou-deschise (40% din cele aproape 70.000 de cazuri din CEE), de doua ori mai multe fata de nivelul raportat de autoritatile din Ungaria, desi numarul de firme active in tara noastra (care au cifra de afaceri diferita de zero) este cu 30% mai redus. In comparatie, in Polonia sunt consemnate de 300 de ori mai putine insolvente (doar 818 proceduri nou-deschise in 2013), in conditiile in care numarul firmelor active este de 4 ori superior celui din tara noastra. "Fenomenul insolventelor a luat amploare pe plan local, in special in ultimii cinci ani, fenomenul fiind amplificat de un cadru legislativ foarte permisibil partii debitoare si care incurajeaza procedura insolventei ca masura eficienta de protectie impotriva creditorilor", a declarat Constantin Coman, Country Manager al Coface Romania.
 
Mediul economic continua sa impovareze sectorul constructiilor
Sectorul constructiilor ramane o problema a tuturor tarilor din Europa Centrala si de Est si performanta acestuia nu s-a imbunatatit in 2013. "Efectul de domino" a afectat si alte industrii conexe acesteia, cum ar fi productia de metale, masini si alte echipamentele utilizate de companiile de constructii. Conform Coface, pe termen scurt nu se intrevede existenta unor factori care sa sustina imbunatatirea activitatii din constructii. Afluxul de fonduri europene din noul buget pentru perioada 2014 - 2020 se va reflecta, cel mai devreme, in situatiile financiare de la finele anului in curs ale companiilor specializate. "In plus, firmele sunt inca reticente in a incepe investitiile in active fixe, deoarece nu sunt convinse de finalul acestei perioade de incetinire economica si de relansarea economiei", se mai arata in analiza Coface.
 
Cele mai multe insolvente sunt cauzate de mediul economic neprielnic
Scaderea consumului ca urmare a masurilor fiscale de combatere a cresterii deficitelor bugetare, mentinerea unui acces dificil la finantare in conformitate cu cererea si oferta inca redusa de noi credite au afectat in mod direct companiile, fortandu-le sa-si revizuiasca in scadere obiectivele de vanzari. La nivelul Europei Centrale si de Est, anul trecut au fost deschise circa 70.000 de noi cazuri de insolventa, in toate tarile din regiune, cu exceptia Ungariei, numarul de proceduri majorandu-se, in medie, cu 9%. Bulgaria a inregistrat cea mai mare crestere a acestor cazuri, cu 834 de companii (+39%), la polul opus aflandu-se Letonia, cu un numar de insolvente in scadere cu 7%. "Tarile din CEE s-au confruntat cu un mediu provocator in dezvoltarea afacerilor pe parcursul anului trecut. Acestea au fost afectate atat de reducerea cheltuielilor gospodaresti, cat si de intensificarea recesiunii in zona Euro, principala regiune de tranzactionare pentru cele mai multe dintre statele respective. Cehia, o tara puternic dependenta de exporturile catre statele dezvoltate din UE, a confirmat aceasta situatie - atat din punct de vedere macroeconomic (doi ani de recesiune), cat si microeconomic (rata de crestere a insolventelor cu 26% in 2012 si cu 32% in 2013", a declarat Grzegorz Sielewicz, economist Coface.
 
Perspective relativ optimiste pentru 2014
Inceputul anului 2014 se intrevede a fi mai optimist in ceea ce priveste perspectiva economica. Coface anticipeaza ca rata medie de crestere din tarile Europei Centrale si de Est aproape se va dubla, de la 1,1% in 2013 la 2% in 2014. "Motorul acestei evolutii va continua sa fie alimentat de statele baltice, respectiv de Letonia si Lituania, pentru care exista prognoze de crestere de 4,2% si 3,4%. Totusi, si alte economii din CEE vor experimenta rate de crestere superioare celor din 2013, in special datorita progresului exporturilor si consumului privat", se mai precizeaza in Raportul de Insolventa CEE. Desi este asteptata o revenire economica in Europa de Vest, rata de crestere va avea un nivel moderat de 1% in 2014. Doua economii stabile vor fi principalele motoare ale acestei evolutii - Austria si Germania - care ar trebui sa raporteze rate de crestere de 1,7% fiecare. Ambele tari vor beneficia de redresarea consumului gospodariilor, sustinut de cele mai mici rate ale somajului din UE, de cresterea salariilor, precum si de majorarea cererii externe pentru produsele acestora. Companiile din CEE vor beneficia de imbunatatirea situatiei principalilor parteneri comerciali externi. In timp ce Polonia si Letonia ar trebui sa inregistreze o scadere a numarului de insolvente in acest an, alte economii vor experimenta o crestere a procedurilor de faliment. Cehia, Ungaria, Romania, Croatia si Slovenia vor inregistra cele mai mari cresteri in 2014.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter