RO EN
السلة فارغة

ANALIZA: Problemele legate de colectarea materialelor reciclabile s-au acutizat

Situatia de pe piata de reciclare a deseurilor din ambalaje, afectata de un blocaj major legat de intrarea in vigoare a Legii nr. 249/2015 in luna noiembrie 2015, s-a agravat in ultima perioada, creand tot mai multe probleme pentru companiile producatoare din toate industriile, inclusiv din sectorul constructiilor. Normativul obliga producatorii care nu-si recicleaza ambalajele sa plateasca o taxa de doi lei pentru fiecare kilogram de ambalaj. Taxa exista si anterior adoptarii acestei legi, insa nu era achitata de producatori, intrucat acestia aveau contracte de reciclare incheiate cu entitatile denumite Organisme de Transfer al Responsabilitatii (OTR), avizate de Administratia Fondului pentru Mediu (AFM), care percepeau o taxa de 65 de lei/ tona. Desi aceste contracte stipulau ca deseurile provenite din ambalajele producatorilor sa fie preluate de OTR-uri si reciclate, cele mai multe deseuri ajungeau la centrele publice de colectare. Pentru remedierea problemelor, AFM a efectuat controale la toate OTR-urile in perioada 2014-2015, in urma carora sase OTR au primit amenzi in valoare totala de 20 milioane de euro.
Conform unor estimari neoficiale si neconfirmate, piata de reciclare a deseurilor din ambalaje este evaluata la peste doua miliarde euro.
 
Producatorii de materiale avertizeaza ca problema reciclarii ambalajelor poate genera o noua criza in sectorul constructiilor, cu implicatii negative in special pentru companiile producatoare. "Problemele existente deriva din cadrul legislativ actual si, in cazul in care nu sunt clarificate de urgenta, pot genera, in 2016, o criza profunda cu implicatii negative pentru producatorii de materiale pentru constructii din Romania", a declarat Marius Marin, directorul general al Organizatiei Patronale a Producatorilor de BCA din Romania (Pro BCA), asociatie ce reuneste principalele companii producatoare de BCA si alte materiale (Celco, Macon, Elpreco, Somaco Grup Prefabricate, Xella Ro si producatorul de pasta de aluminiu - Alba Aluminiu).
 
"Situatia prezenta este rezultatul intrarii in colaps a sistemului de transfer de responsabilitate, in luna in octombrie 2015, ca urmare a vidului legislativ creat si a controalelor efectuate de autoritatile competente. Producatorii de bunuri ambalate, care de buna credinta au respectat cadrul legal, au incheiat contracte cu OTR-uri licentiate (contracte avizate de autoritatile competente si care nu puteau fi negociate) si si-au indeplinit obligatiile comerciale fata de aceste OTR-uri, se afla acum in imposibilitatea de a-si indeplini integral obligatiile legale de valorificare si reciclare pe anul 2015", a declarat Mihai Rohan, presedintele Patronatului din Industria Cimentului si altor Produse Minerale pentru Constructii din Romania (CIROM).
 
Conform legislatiei actuale, producatorii de bunuri ambalate trebuiau ca, pana pe 25 ianuarie 2016, sa declarare si sa plateasca la AFM o contributie de 2 lei/kg, aferenta neindeplinirii obiectivelor pe anul 2015, ceea ce, in functie de dimensiunea activitatii firmei respective, reprezinta sume de ordinul sutelor de mii de lei si chiar milioane de lei la nivel de companie, fonduri care nu au fost incluse in bugete, pentru ca in cursul anului au fost derulate contractele cu OTR-urile. Aceasta situatie va avea un impact major la situatia financiara din 2015-2016 a companiilor de constructii si, implicit, la activitatea acestor firme in 2016.
 
Potrivit CIROM, in dimineata zilei de 22 ianuarie 2016, unul dintre OTR-uri (care gestioneaza deseurile de ambalaje pentru majoritatea producatorilor de bunuri ambalate din Romania) inca nu furnizase rapoartele de indeplinire a obligatiilor de valorificare pentru anul 2015, ceea ce facea imposibila chiar declararea si plata contributiei de 2 lei/kg catre AFM pentru obligatiile neindeplinite pentru majoritatea producatorilor de bunuri ambalate. Acest OTR a transmis producatorilor de bunuri ambalate informarea urmatoare: "Ne vedem pusi in situatia de a scadea cantitatea de 54.918 tone din cantitatea de deseuri de ambalaje valorificata, pentru atingerea obiectivelor de valorificare ale clientilor OTR".
 
Dupa ce producatorii au solicitat, initial, amanarea termenului de declarare si plata a contributiei la AFM (de 2 lei/kg) cu trei luni, pana pe 25 aprilie 2016, majoritatea acestora, in special companii multinationale care au alte posibilitati financiare de a absorbi cheltuielile respective, si-au achitat obligatiile de plata respective, pentru a functiona in litera legii. La fel au actionat si cei mai multi producatori romani, desi "povara" fiscala a ajuns, in unele cazuri, chiar la nivelul intregului profit raportat de unele firme in 2015.
 
In vederea remedierii acestei situatii, producatorii de BCA, prin ProBCA, au solicitat reprezentantilor Guvernului sa aiba in vedere urmatoarele masuri generatoare de efecte pozitive pe termen lung:
  • modificarea Legii nr. 249/2015, in sensul exonerarii producatorului de produse ambalate de responsabilitatea prevazuta la art. 16 punctul a), in conditiile in care acesta are semnat un contract cu un OTR. Actuala forma a legii nu se regaseste niciunde in legislatia altor state comunitare;
  • reanalizarea nivelului excesiv al contributiei de 2 lei/kg de ambalaj (stabilita prin OUG nr. 196/2005 si completata prin Legea nr. 105/2006), care nu se justifica economic si care ar putea falimenta numerosi producatori la sfarsitul anului 2016, tinand cont de situatia actuala de pe piata. Un nivel al acestei taxe cuprins intre 0,5 si 1 leu /kg de ambalaj este suficient pentru a disciplina toti competitorii de pe piata materialelor reciclabile;
  • modificarea articolului 10 alineatul 3) din Legea nr. 211/2015, in sensul utilizarii oricarui sistem de colectare ce permite atingerea obiectivelor de colectare. Asa cum este formulat in lege, sistemul de depozit este confuz si nu poate fi aplicat in niciun caz producatorilor de pe piata materialelor de constructii sau alte industrii. Acesta poate fi aplicat cel mult unor tipuri de ambalaje din sticla;
  • finalizarea normelor de aplicare a Legii nr. 249/2015, dupa revizuirea acesteia;
  • implementarea unui plan de actiuni care sa faca atractiva infiintarea unor noi firme de colectare si reciclare a materialelor reutilizabile.
 
"Consideram ca situatia de pe piata este atat de grava, incat necesita coordonarea directa a prim-ministrului. Orice analiza a datelor existente sau o discutie aplicata cu reprezentantii OTR-urilor pot arata ca exista un dezechilibru major intre volumele de ambalaje puse pe piata si capacitatea reala de colectare si reciclare. In opinia noastra, daca subiectele prezentate nu se clarifica pana la sfarsitul semestrului I, exista o mare probabilitate ca la finalul anului 2016 segmente industriale sa intre in colaps si intreg sistemul sa se blocheze, cu consecinte economice greu de imaginat", avertizeaza producatorii de BCA intr-un document semnat de presedintele ProBCA, Niculae Dusu (presedinte Celco SA - Constanta) si de directorul general al organizatiei, Marius Marin, care este si managerul companiei Macon SA - Deva.
 
Cum s-a ajuns la aceasta situatie?
Legislatia romana referitoare la deseuri - Hotararea Guvernului nr. 621/2005 si Legea nr. 249/2015 (care a inlocuit HG 621/2005 la 2 noiembrie 2015) - prevede posibilitatea ca operatorii economici care introduc pe piata ambalaje generatoare de deseuri de ambalaje sa transfere, pe baza de contract, responsabilitatea realizarii obiectivelor legate de valorificarea, incinerarea in instalatii de incinerare cu valorificare de energie si reciclarea deseurilor de ambalaje catre operatori economici evaluati si autorizati de Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP) prin intermediul unei comisii desemnate. In plus, legislatia prevede ca acesti operatori economici autorizati sa fie supravegheati prin controale de catre AFM.
 
Avand in vedere ca activitatea de recuperare, valorificare si reciclare a deseurilor de ambalaje ar fi necesitat din partea fabricantilor extinderea cu o noua activitate pentru care este nevoie de expertiza si de dezvoltarea unei intregi infrastructuri logistice prin care sa se urmareasca trasabilitatea ambalajelor pe intregul lant al distribuitorilor dar si al utilizatorilor finali ai produselor, fabricantii au optat pentru instrumentul legal pus la dispozitie de catre autoritatile statului (MMAP si AFM) si anume predarea responsabilitatii acestor deseuri catre operatorii economici autorizati in acest scop de catre MMAP si monitorizati de catre AFM. "Predarea responsabilitatii s-a realizat pe baza de contracte avizate de autoritatile competente si nenegociabile de fabricanti", a declarat Claudiu Georgescu, presedintele Asociatiei Producatorilor de Materiale pentru Constructii din Romania (APMCR).
 
In urma controalelor efectuate in a doua jumatate a anului trecut de catre AFM la operatorii economici autorizati, in noiembrie 2015 activitatea de preluare a responsabilitatii s-a blocat, ca urmare a constatarii neindeplinirii de catre acesti operatori, a obiectivelor legate de valorificarea, incinerarea in instalatii de incinerare cu valorificare de energie si reciclarea deseurilor de ambalaje.
 
Astfel, s-a ajuns la situatia ca fabricantii de bunuri ambalate care au avut incheiate contracte cu operatori economici autorizati pentru preluarea responsabilitatii deseurilor din ambalaje, desi si-au indeplinit obligatiile contractuale in relatia cu operatorii economici autorizati, sunt considerati de catre autoritatile statului ca nu si-au indeplinit in totalitate sarcinile legale de valorificare si reciclare pe anul 2015. Drept urmare, pana la 25 ianuarie 2016, fabricantii trebuiau sa plateasca la AFM o contributie de 2 lei/kg aferenta cantitatii de deseuri din ambalaje pentru care operatorii economici autorizati responsabili nu si-au atins obiectivele. Trebuie precizat ca valoarea acestei contributii este importanta si nu a fost bugetata de catre fabricanti avand in vedere contractele incheiate cu operatorii economici autorizati.
"Impactul economico-financiar al acestei situatii asupra activitatii fabricantilor este major si, nu in putine cazuri dramatic, punandu-se problema restrangerii activitatii pe anul 2016", a concluzionat Claudiu Georgescu.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter