RO EN
السلة فارغة

CONFORT SA: Contestatii privind intrarea in insolventa a societatii

Procedura de insolventa a antreprenorului de constructii Confort SA – Timisoara se anunta a fi indelungata, fiind grevata de numeroase contestatii in prima instanta si de recursuri, pe masura datoriilor acumulate de firma debitoare. Astfel, procedura reorganizarii judiciare este dificil de gestionat pana la solutionarea tuturor aspectelor juridice neclare, cele mai recente termene – care ar putea presupune noi amanari - fiind acordate pentru lunile iulie si septembrie 2013. Potrivit raportului elaborat de administratorul judiciar provizoriu al firmei aflate in dificultate, reprezentat de societatea Expert SPRL, in luna septembrie 2012 Confort SA a depus din proprie initiativa, la sectia a II-a Civila a Tribunalului Timis, cererea de deschidere a procedurii generale a insolventei, prezentand si un plan propriu de redresare. Prin incheierea pronuntata relativ rapid de judecatorul sindic, instanta a admis deschiderea procedurii generale a insolventei, dupa care in luna octombrie a aceluiasi an doua companii (Alfa & Quantum Consulting si Pack Construct) au declarat recurs la Curtea de Apel Timisoara. In decembrie, recursurile creditorilor intervenienti au fost respinse, astfel incat procedura de insolventa a Confort SA continua sa se deruleze, insa la dosarul nr. 8287/30/2012 au fost conexate circa 43 de actiuni aflate pe rolul Tribunalului Timis, ce vizeaza fie contestatii ale creantelor sau la raportul administratorului judiciar (in vederea inscrierii mai multor creditori in tabel, care solicita si dobanzile legale), fie actiuni in anulare etc. De asemenea, instanta superioara (Curtea de Apel Timisoara) inregistreaza actualmente cinci recursuri, cu termene stabilite pentru septembrie a.c., la dosarul respectiv. Astfel, situatia juridica a firmei debitoare este departe de a fi solutionata, mai ales ca in luna iulie ar trebui sa fie judecate si intampinarile depuse de creditorii cu creante garantate (Banca Comerciala Romana, CEC Bank, Eximbank), impotriva unor hotarari anterioare a comitetului creditorilor, prezidat de reprezentantii companiei Izo-Oil.
Cauza pe rol este considerata "falimentul anului 2012"
In prezent, managementul Confort SA a fost incredintat administratorului special Georgica Cornu, om de afaceri ce detine 6,08% din capitalul social al debitoarei, care a inaintat la randul sau anumite contestatii impotriva unor intimati creditori, una dintre acestea fiind incununata de succes, intrucat instanta a decis inlaturarea din tabelul creantelor a unor sume considerate nejustificate. Numarul mare de creditori, printre care se afla si autoritati locale (primarii si consilii judetene), alti antreprenori de constructii (Alpine SA, a carei companie-mama din Austria a intrat la randul sau in incetare de plati), precum si alte premise subiective si obiective ce impiedica judecarea cu rapiditate a dosarului pun sub semnul incertitudinii solutia finala ce ar putea fi admisa de instanta, fiind posibila intrarea in faliment. De altfel, in raportul preliminar privind cauzele insolventei se avertizeaza ca gradul de indatorare a societatii este de 87,1%, fata de un nivel de cel mult 65% care sa asigure premisele unei stabilitati financiare. Un alt motiv al incetarii de plati l-a constituit si faptul ca, anterior declansarii procedurii judiciare, firma a fost supusa de catre anumiti creditori la executari silite, care au avut drept rezultat prelevari de sume importante din conturile antreprenorului, in vederea achitarii unor datorii anterioare. In momentul declararii insolventei Confort SA, Georgica Cornu a subliniat ca „dupa Izometal si Confort, vor urma si alte firme care se vor afla in incapacitate de plata. Nu este doar problema mea, toate companiile de constructii au probleme si cer insolventa. Am afirmat in 2008 ca, daca Izometal si Confort se vor afla intr-o asemenea situatie, atunci va fi cu adevarat criza economica. In acest moment nu exista solutii, nu stie nimeni ce se intampla”.
***
Potrivit companiei de management al riscului Coface, insolventa Confort SA – ce face parte din grupul de firme Izometal-Magellan, controlat de Georgica Cornu – este considerata „falimentul anului 2012”, in conditiile in care aceasta firma a acumulat datorii de peste un miliard de lei. Administratorul special a recurs si la disponibilizari, astfel incat din aproape 2.000 de angajati ai grupului au mai ramas cel mult 200 de persoane. Potrivit acestuia, principala activitate a holdingului aflat in incapacitate de plati – si implicit a Confort SA – va fi constituita de actiunile in instanta, pentru solutionarea tuturor problemelor specifice. Informatii suplimentare, la www.just.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter