RO EN
السلة فارغة

USR: Romania poate dezvolta parcuri eoliene offshore cu potential de peste 70 GW

Proiectul legii privind exploatarea energiei eoliene offshore a fost de abia acum lansat in dezbatere publica de Ministerul Energiei, desi legea trebuia sa fie adoptata pana la 30 iunie 2023, conform jaloanelor din PNRR. Si mai grav este ca actualul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, pare sa continue linia predecesorului sau si Romania va pierde inca trei ani din cauza birocratiei inainte de a incepe sa valorifice uriasul potential din Marea Neagra.
Conform unui raport al Bancii Mondiale, Romania poate dezvolta parcuri eoliene offshore cu un potential de peste 70 de GW, adica de 4 ori mai mult decat are Romania instalate capacitati de productie de energie in prezent. Cu toate acestea, Ministerul Energiei a dovedit, constant, un total dezinteres pentru a reglementa acest domeniu si a refuzat propunerile formulate de USR alaturi de alte partide parlamentare inca din 2022.
„De abia acum, in sfarsit, avem un draft de lege pentru investitii in productia de energie eoliana offshore. Legea, de importanta strategica, vine insa tarziu, ea trebuia sa fie adoptata pana la 30 iunie 2023, conform PNRR. Este un nou jalon ratat pentru Ministerul Energiei, o alta nerealizare lasata in urma de fostul ministru al Energiei Virgil Popescu. Iar acest lucru se intampla, culmea, in conditiile in care exista deja o lege in Parlamentul Romaniei pe care am initiat-o impreuna cu colegi de la aproape toate partidele politice inca de anul trecut”, declara deputata USR Cristina Pruna, vicepresedinta a Comisiei pentru industrii si servicii din Camera Deputatilor.
Deputata USR atrage atentia ca, pe proiectul lansat acum in dezbatere publica de Ministerul Romaniei, vor mai trece multi ani pana cand, in ciuda potentialului urias, Romania va beneficia de proiecte de producere a energiei eoliene offshore, in Marea Neagra.
„Din pacate, actualul ministru al Energiei, domnul Burduja, pare ca nici nu s-a uitat pe ce a publicat. Practic, aceasta lege ne spune ca abia la sfarsitul anului 2025 vom avea ceva palpabil, niste perimetre pentru a fi concesionate, iar licitatiile pentru aceste perimetre nu vor incepe mai devreme de ianuarie 2027. Asadar, am pierdut 12 luni si vom mai pierde inca 3 ani in birocratie. De ce nu au dorit ca legea din Parlament sa ajunga la vot? Mai mult, Ministerul Energiei a lucrat impreuna cu Banca Mondiala la un studiu in ceea ce priveste implementarea proiectelor eoliene offshore in Marea Neagra. Cer ministrului Energiei ca, inainte sa contracteze alti consultanti pentru realizarea licitatiilor pentru perimetrele din mare, sa faca public acest document”, precizeaza Cristina Pruna.
USR va transmite observatii la legea aflata in dezbatere publica si solicita Ministerului Energiei sa inteleaga necesitatea adoptarii lor. Valorificarea potentialului din Marea Neagra ar consolida securitatea energetica a Romaniei, cu certe beneficii economice si sociale, cum ar fi dezvoltarea unei industrii pe orizontala a eolianului offshore si crearea de locuri de munca.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter