RO EN
السلة فارغة

Serviciile raman motorul cresterii economice, cu un avans de 7,5% fata de anul 2022

Cresterea economica a Romaniei va ramane in 2023 una ridicata, de peste 2%, comparativ cu tarile din regiune si cu Uniunea Europeana, desi traversam vremuri complicate, a transmis, joi, presedintele Klaus Iohannis in mesajul adresat cu ocazia celei de-a celei de-a XXX-a editii a Galei Topul National al Firmelor, organizate de Camera de Comert si Industrie a Romaniei, citat de Agerpres.
Mesajul presedintelui Romaniei a fost prezentat de catre Cosmin Marinescu, consilier prezidential - Departamentul Politici Economice si Sociale.
"Traversam vremuri complicate, profund marcate de incertitudine pe fondul crizelor din ultimii ani. Totodata, razboiul de la granitele noastre, dar si alte conflicte militare izbucnite recent au un impact profund asupra nevoii de securitate si de predictibilitate pentru economiile tuturor tarilor. Cresterea economica globala a incetinit anul acesta, cu un ritm mai pronuntat in cazul economiilor dezvoltate. Acum, in contextul evolutiilor tragice din Orientul Mijlociu si pe fondul amplificarii tensiunilor, a polarizarii si a extremismului, perspectivele economice se deterioreaza suplimentar, inclusiv in zona europeana. Comparativ cu tarile din regiune si cu Uniunea Europeana, cresterea economica a Romaniei va ramane in 2023 una ridicata, de peste 2%. Aceasta dinamica se datoreaza, intr-o masura semnificativa, si capacitatii de adaptare a mediului de afaceri in raport cu dificultatile majore din vremea pandemiei, cu criza energetica, blocajele in lanturile de aprovizionare si scumpirea materiilor prime", a precizat presedintele in mesajul sau.  
Seful statului a subliniat ca perioada post-pandemie a adus multiple schimbari in functionarea afacerilor si in majoritatea sectoarelor economiei, insa companiile de top si-au consolidat cifrele de afaceri si profiturile "in ciuda tuturor acestor provocari".
"O treime dintre cele mai performante companii sunt cele din industrie, urmate de companiile din sectorul serviciilor. Serviciile raman principalul motor al cresterii economice, cu un avans al cifrei de afaceri de 7,5% fata de anul 2022. In industrie, insa, productia a continuat sa scada, declinul industrial depasind 5% pe primele opt luni ale anului, pe fondul diminuarii cererii interne, dar si a activitatii industriale in economiile europene", a afirmat, in mesaj, Klaus Iohannis. Potrivit sursei citate, in planul schimburilor externe, Romania continua sa inregistreze deficite comerciale problematice, precum cele din industria chimica, desi deficitul balantei comerciale se reduce consistent pe fondul incetinirii consumului. "Anul trecut, de exemplu, Romania a importat produse chimice de peste 18 miliarde de euro, la exporturi de doar 4,5 miliarde de euro, deficitul comercial pentru aceste produse depasind cu 26% nivelul din 2021. De aici si nevoia unor abordari proactive in privinta perspectivelor de dezvoltare a industriei nationale", a mai transmis presedintele Iohannis.
Pe de alta parte, seful statului a aratat ca nu trebuie neglijate investitiile in inovare si integrarea progresului tehnologic, pentru ca aceste investitii ofera Romaniei premisele unei tranzitii echilibrate la economia viitorului, dar si o baza solida de consolidare a competitivitatii afacerilor. "Romania are nevoie de o politica fiscala coerenta, capabila sa sustina performanta economica, stabilitatea financiara si sa atraga in continuare investitii straine productive. Numai asa putem valorifica pe deplin potentialul economic al tarii noastre", a transmis Iohannis. El a mentionat ca intelege ingrijorarile mediului de afaceri privind pachetul de masuri fiscale recent adoptat si a dat asigurari ca acolo unde se vor dovedi necesare modificari sau completari, "acestea nu vor intarzia sa apara".
"Inteleg ingrijorarile dumneavoastra privind pachetul de masuri fiscale recent adoptat. Cunosc, deopotriva, punctele sensibile si avantajele aduse de aceste masuri, in conditiile in care nevoia de consolidare a finantelor publice este una reala, profunda si structurala. Totodata, sunt convins ca, acolo unde se vor dovedi necesare modificari sau completari ale masurilor, acestea nu vor intarzia sa apara. Cresterea economica, atractivitatea investitionala si buna functionare a pietelor trebuie sa ramana prioritati esentiale pentru Romania", a afirmat presedintele in mesaj
In opinia sa, Romania si-a redefinit identitatea in plan extern in ultimii ani, prin cresterea puternica a profilului sau regional si european, iar internationalizarea afacerilor romanesti si rezultatele obtinute pe anumite piete sunt indicii ale competitivitatii mediului nostru economic.
"Am incredere ca veti continua sa ramaneti implicati si deschisi dialogului cu decidentii politici. Romania va creste sustenabil numai printr-un astfel de parteneriat", a adaugat el.
Ioahnnis a mai transmis ca in anii urmatori, performantele economice se bazeaza, in mod decisiv, pe contributia unei absorbtii ridicate a fondurilor europene, iar cele mai multe apeluri de proiecte au fost programate in perioada anilor 2023-2024. "Din pacate, ne confruntam cu unele intarzieri in utilizarea acestor fonduri. Implementarea Planului National de Redresare si Rezilienta intampina anumite dificultati, iar programele operationale au si ele intarzieri. De aceea sunt necesare eforturi sporite pentru accelerarea procedurilor, pentru obtinerea si utilizarea finantarilor. Incurajez autoritatile sa se concentreze cu prioritate pe facilitarea accesarii fondurilor europene", a mentionat Iohannnis. Nu in ultimul rand, seful statului a afirmat ca "indiferent de context sau de situatie", cele mai bune solutii vin intotdeauna din "colaborare si parteneriat".
" Dumneavoastra, reprezentantii mediului de afaceri, puteti contribui la identificarea si reducerea barierelor birocratice specifice. Raman un sustinator al dialogului dintre stat si mediul de afaceri, ca instrument al bunei guvernari. Indiferent de context sau de situatie, experienta a demonstrat ca cele mai bune solutii vin intotdeauna din colaborare si parteneriat. Salut, inca o data, performantele in afaceri, reflectate si de editia din acest an a Topului National al Firmelor", a subliniat presedintele. Seful statului a transmis, in mesajul sau, felicitari Camerei de Comert si Industrie a Romaniei pentru consecventa cu care promoveaza, prin Topul National al Firmelor, "excelenta in afaceri si performantele remarcabile din economia noastra". De asemenea, el a felicitat si comunitatea de afaceri din Romania, pentru "rezultatele obtinute si rezilienta dovedita", mai ales ca acestea au fost obtinute "intr-un context economic deloc facil, impredictibil in plan regional, dar si global". Gala Topului National al Firmelor 2023 are loc, joi seara, in cadrul Centrului Expozitional Romexpo. Cifra de afaceri a companiilor clasate pe primele zece locuri a Topului National al Firmelor (TNF) 2023 este de aproape 280 de miliarde de euro, iar profitul de exploatare insumeaza circa 27 de miliarde de euro, conform datelor publicate, joi, de Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR). Topul National al Firmelor 2023 prezinta cele mai performante companii din sapte domenii de activitate: Industrie, Servicii, Comert, Turism, Cercetare-Dezvoltare & High-Tech, Agricultura, Silvicultura si Pescuit, si Constructii.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter