RO EN
السلة فارغة

INS: Volumul lucrarilor de constructii a scazut cu 5,1% in primul trimestru

Prin intermediul unui comunicat emis la 13 mai 2013, expertii Institutului National de Statistica (INS) au confirmat un trend ascendent al volumului lucrarilor de constructii in luna martie a anului in curs in ceea ce priveste toate seriile analizate, pentru ambele baze de comparare (secventiala si anuala), insa datele pozitive nu au inversat trendul continuu de regres, specific trimestrului intai al acestui an. Astfel, in primele trei luni a.c., piata autohtona de constructii se afla in aceeasi recesiune tehnica in care intrase in ultimul trimestru al anului trecut, iar pierderile s-au adancit, intrucat s-a constatat un nou declin, observat la nivelul celor doua metode de raportare. Potrivit datelor publicate de INS, in perioada 1 – 31 martie 2012, comparativ cu intervalul similar al anului anterior, volumul lucrarilor de constructii, serie bruta, a crescut cu 1%. Pe elemente de structura s-au inregistrat diminuari la lucrarile de constructii noi (-5,6%), reflectate probabil de lipsa investitiilor si de derularea cu dificultate a unor programe guvernamentale (mai ales de infrastructura), ceea ce a modificat si in continuare structura anterioara a pietei, deoarece au avut loc cresteri la lucrarile de intretinere si reparatii curente (+11,7%) si, cu precadere, la cele de reparatii capitale (+21,6%). Pe obiecte de constructii, indicele analizat a crescut in cazul cladirilor nerezidentiale (+1,4%), precum si la constructiile ingineresti (+1,2%), insa, in cazul imobilelor rezidentiale, volumul lucrarilor de constructii a scazut cu 0,7%, reflectand conditiile determinate de precaritatea fondurilor alocate pentru asemenea investitii. Potrivit aceleiasi baze de raportare, insa ca serie ajustata, volumul lucrarilor de constructii s-a majorat cu 0,5%, singura diminuare mai ampla fiind evidentiata la lucrarile de constructii noi (-3,1%). La lucrarile de reparatii capitale si la cele de intretinere si reparatii curente s-au inregistrat salturi de +27,8%, respectiv de +7,1%. Pe obiecte de constructii s-a consemnat o depreciere la constructiile ingineresti (-0,1%), in timp ce la imobilele nerezidentiale a avut loc o crestere cu +7%, in timp ce pentru cladirile rezidentiale documentul INS nu mai reflecta evolutia specifica. 
Datele trimestriale reflecta cu acuratete problemele pietei
Consultand sursa datelor analizate de INS – si anume valoarea lucrarilor de constructii realizate in antrepriza, in toata tara, pe elemente de structura si obiecte de constructii – se observa ca firmele din bransa au reusit, in lunile ianuarie-martie 2013, sa efectueze lucrari cu o pondere de 95,9% din nivelul perioadei similare a anului anterior (ca serie bruta) sau de 94,9% (in ceea ce priveste seria ajustata), ceea ce inseamna ca, in pofida eforturilor de redresare, oportunitatile existente in conditiile economice din prezent sunt tot mai putine. Totodata, se poate observa si ca structura actuala a cererii este diferita fata de cea din primele trei luni ale anului 2012 si a impus o reorientare a activitatii cu precadere spre reparatiile capitale, in detrimentul altor categorii de proiecte. Astfel, lucrarile de constructii noi s-au efectuat la o cota actualizata de 86,5% ca serie ajustata (sau 84,8% ca serie bruta), in favoarea celor de intretinere si reparatii curente (zugravire/vopsire), cu valoare adaugata mai redusa (acestea s-au realizat in proportie de 107,3% - ca serie ajustata sau de 112,9% - ca serie bruta, in raport cu aceeasi perioada a anului anterior). Totodata, se observa ca volumul lucrarilor de reparatii capitale (la randul lor, executate preponderent in intervalul 2009-2011) a redevenit cel mai consistent, intrucat in ianuarie-martie 2013 s-a realizat o cota de 150,4% ca serie ajustata si de 147,9% ca serie bruta, din nivelul aferent primelor trei luni din 2012. In acelasi timp, pe obiecte de constructii, singurul segment cu un randament optim a fost constituit de cel al edificarii imobilelor rezidentiale (121,1% in raport cu ianuarie-martie 2012, tot ca serie ajustata sau 123,2% ca serie bruta), iar majorarea respectiva ar putea modifica premisele ulterioare, demonstrand cel putin ca, in pofida contextului nefavorabil si al scaderii vizibile a activitatii, acest segment are o dinamica superioara altor sectoare ale pietei. In cazul cladirilor nerezidentiale se constata o sporire mai putin ampla a indicatorului, ca urmare a aprecierii volumului lucrarilor de constructii (cu un salt de +5,1% fata de ianuarie-martie 2012). Practic, pentru domeniul nerezidential, datele actuale indica ponderi de 105,1% din cota aferenta aceleiasi perioade din 2012, ca serie ajustata sau de 103,4%, ca serie bruta. In ceea ce priveste constructiile ingineresti, al caror indicator a ajuns in perioada 1 ianuarie – 31 martie 2013 la un nivel extrem de scazut, se pare ca decalajul incepe sa fie consistent, in conditiile unei pierderi de -12%. La acest capitol, cota potrivit seriei ajustate a fost de 88% din volumul lunilor ianuarie-martie 2012, iar cea calculata conform seriei brute s-a plasat la 89,6%, desi anul trecut segmentul respectiv a fost singurul cu o dinamica semnificativa, care a sustinut piata in ansamblul sau.
Majorare secventiala a indicatorului in luna martie
Potrivit specialistilor INS, in martie 2013, volumul lucrarilor de constructii – calculat ca serie ajustata – s-a majorat cu 2,7% in comparatie cu februarie a.c. "Pe elemente de structura s-au inregistrat scaderi ale activitatii in cazul majoritatii componentelor analizate, respectiv la lucrarile de reparatii capitale (-4%) si la cele de intretinere si reparatii curente (-3,1%), insa la operatiunile ce presupun edificarea de constructii a avut loc o majorare (+5,8%), ceea ce a modificat tendinta initiala si a presupus un trend pozitiv generalizat pentru baza secventiala de raportare. Analizand obiectele de constructii, au fost raportate, astfel, cresteri la constructiile ingineresti (+8,6%) si la imobilele nerezidentiale (+3,7%), iar la cladirile rezidentiale s-a consemnat o scadere a volumului lucrarilor de -17,9%", se subliniaza in comunicat. Din punct de vedere al seriei brute, raportul INS evidentiaza ca datele secventiale aferente lunii martie a.c. reflecta o sporire de +28,8%, evidentiata la toate elementele de structura, respectiv: la lucrarile de constructii noi (+34,1%), la cele de reparatii capitale (+23,5%), precum si in cazul lucrarilor de intretinere si reparatii curente  (+18,4%). Pe obiecte de constructii, s-au consemnat majorari la cladirile nerezidentiale (+43,4%) si la constructiile ingineresti (+29,5%), insa la imobilele rezidentiale a fost remarcata o diminuare de mica amploare (-0,5%). „In perioada 1 ianuarie – 31 martie 2013, comparativ cu primul trimestru din 2012, volumul lucrarilor de constructii, serie bruta, a scazut cu 4,1%. Pe elemente de structura s-au inregistrat cresteri la lucrarile de reparatii capitale (+47,9%) si la lucrarile de intretinere si reparatii curente (+12,9%). La lucrarile de constructii noi, volumul lucrarilor de constructii a regresat cu 15,2%. Pe obiecte de constructii, volumul lucrarilor de constructii a crescut la cladirile rezidentiale si la cladirile nerezidentiale cu 23,2%, respectiv cu 3,4%. La constructiile ingineresti, volumul lucrarilor de constructii a scazut cu 10,4%. In acelasi interval, volumul lucrarilor de constructii, serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de factorul sezonier, a scazut cu 5,1%, diminuarea fiind evidentiata numai la lucrarile de constructii noi (-13,5%). Astfel, in cazul lucrarilor de reparatii capitale si la cele de intretinere si reparatii curente s-au inregistrat salturi de +50,4%, respectiv de +7,3%. Pe obiecte de constructii s-au inregistrat cresteri atat la cladirile rezidentiale (+21,1%), cat si la cele nerezidentiale (+5,1%), iar la constructiile ingineresti s-a raportat o scadere de -12%”, se mai arata in comunicatul INS.
***
Potrivit INS, "cercetarea statistica este de tip selectiv, tipul de sondaj utilizat si procedeul de extragere a esantionului fiind cel al sondajului stratificat cu selectie aleatoare simpla, fara revenire in cadrul fiecarui strat, in care variabilele de stratificare sunt reprezentate de activitatea economica si clasa de marime a intreprinderii in functie de numarul de salariati. Datorita necesitatilor privind comparabilitatea rezultatelor atat pe grupe de activitati omogene, cat si la nivel de intreprindere de la o perioada la alta, categoria operatorilor economici cu potential economic ridicat (firme cu 50 de salariati si peste) se cerceteaza exhaustiv. Baza de selectie a esantionului asigura o reprezentativitate calculata dupa cifra de afaceri de 94,2% din multimea totala a unitatilor active. Datele se colecteaza de la circa 1.900 de operatori economici cu activitate principala de constructii. Eroarea maxim admisa a estimatiilor este de ± 3%. De asemenea, datele anuntate sunt provizorii si pot fi revizuite periodic, pe baza rectificarilor ce se efectueaza retroactiv de catre operatorii economici din esantion." De asemenea, Indicii lucrarilor de constructii pe total se calculeaza ca medie aritmetica ponderata a indicilor pe elemente de structura sau a indicilor pe obiecte de constructii. Ponderile utilizate la agregare sunt determinate pe baza cifrei de afaceri, conform rezultatelor Anchetei Structurale in Intreprinderi din anul de referinta (2010). Informatii suplimentare, la www.insse.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter