RO EN
السلة فارغة

INS: Sporire a productiei energetice din unele surse alternative

In primele sase luni din 2017, resursele de energie primara au crescut cu +2%, iar cele de energie electrica au regresat (-1,2%), comparativ cu semestrul intai din 2016, in contextul in care resursele alternative de energie primara (cuprinse la capitolul de energie hidroelectrica, nuclearo-electrica si energie electrica din import) s-au diminuat, in total, cu un nivel de -5,5%, iar productia de electricitate obtinuta pe segmentul eolian si fotovoltaic a consemnat o crestere, dupa cum informeaza un comunicat al Institutului National de Statistica (INS), dat publicitatii la 11 august 2017. „Principalele resurse de energie primara, in intervalul 1 ianuarie - 30 iunie 2017, au totalizat 16,3092 milioane de tone echivalent petrol (tep), in crestere cu 324,9 mii tep fata de perioada similara din 2016. Productia interna a insumat circa 10,5229 milioane tep, in crestere cu 361,4 mii tep in comparatie cu acelasi interval din anul precedent (+3,6%), iar importul a fost de 5,7863 milioane tep (-0,6%). Astfel, scaderi ale productiei s-au inregistrat la resursele de titei (-4,6%) si la cele de electricitate (hidro, nuclearo-electrica si importata), unde s-a constatat o reducere de -4,1% (ca productie), iar resursele de carbune net, gaze naturale utilizabile si produsele petroliere din import s-au majorat cu +14,7%, +6,8%, respectiv cu +12,6% in raport cu perioada similara din anul 2016”, sustin reprezentantii institutului de statistica.
Pe segmentul energiei electrice „verzi”, daca se are in vedere productia exprimata in milioane KWh, productia din hidrocentrale s-a redus, in perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2017, cu -23,9%, cea din centralele electrice eoliene s-a majorat cu +14,9%, iar energia solara produsa in instalatii fotovoltaice a crescut, ca productie, cu +2,2%. Totodata, in semestrul intai din 2017, termocentralele clasice au functionat intr-un ritm superior celui din acelasi interval al lui 2016, de vreme ce sporirea productiei de electricitate de pe acest segment a fost de +15,7%, iar in centralele nuclearo-electrice s-a constatat o apreciere (+5,5%). La randul sau, consumul final de energie electrica in primele sase luni din 2017 a fost cu -1,5% mai mic fata de acelasi interval din 2016; in acest sens, iluminatul public a inregistrat o scadere de -7,3%, iar consumul populatiei s-a diminuat cu -2,2%. Totodata, consumul final de electricitate in economie a fost mai redus cu -1,2%, in raport cu ianuarie-iunie 2016.
***
Potrivit INS, sursa datelor pentru productia de energie electrica din termocentrale clasice (inclusiv biomasa) si hidrocentrale o constituie cercetarea statistica lunara privind indicatorii pe termen scurt in industrie (IND TS) si cercetarea statistica lunara privind productia de energie electrica si termica (IND E), in conformitate cu Regulamentul Consiliului European nr. 1165/1998, Regulamentul Consiliului si Parlamentului European nr. 1158/2005 si Regulamentul Comisiei Europene nr. 1503/2006 cu privire la statisticile pe termen scurt. Productia de energie electrica din centrale electrice eoliene si centrale solare fotovoltaice este furnizata de CN Transelectrica SA. Nomenclatorul care sta la baza raportarii este format din aproximativ 150 de operatori economici care realizeaza productie de energie primara si transformata. Informatii suplimentare, la www.insse.ro, iar pentru a descarca datele sursa, care includ si alti indicatori specifici, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter