RO EN
السلة فارغة

INS: Crestere a ponderii locuintelor terminate in mediul urban

Potrivit datelor provizorii ale Institutului National de Statistica (INS), in trimestrul al patrulea din 2017, pe plan national, au fost definitivate 13.929 de locuinte, cu 1.320 de unitati mai putine decat in aceeasi perioada din precedentele 12 luni (-8,66%), cand s-au raportat 15.249 locuinte date in folosinta. In schimb, in anul 2017 s-au finalizat 53.301 de locuinte, in crestere cu 1.095 locuinte (+2,1%), fata de ianuarie-decembrie 2016. Acest progres este in masura sa evidentieze situatia efectiva a lucrarilor efectuate in intervalul analizat, observandu-se in consecinta faptul ca, in perioada de referinta (a anului trecut), a avut loc si o majorare fara echivoc a pietei de constructii rezidentiale, intrucat volumul lucrarilor specifice a crescut cu +69,7% ca serie bruta, in ianuarie-decembrie 2017. Astfel, daca se ia in considerare doar acest din urma indicator, se observa ca eforturile intreprinse de operatorii bransei in vederea dinamizarii acestui segment au fost incununate actualmente de succes, presupunandu-se ca investitorii imobiliari (ce dezvolta locuinte unifamiliale) au alocat fonduri suficiente in vederea definitivarii cladirilor rezidentiale, aspect reliefat inclusiv de structura locuintelor terminate. In comunicatul biroului de statistica se mai arata ca, in ceea ce priveste mediul de rezidenta, „analiza constructiei de locuinte noi din ianuarie-decembrie 2017 pune in evidenta, spre deosebire de 2016, o scadere a ponderii imobilelor locative din mediul rural (la un nivel de 45,1%), in timp ce in perioada anterioara si similara de raportare cota a fost de 46,6%. In consecinta, anul trecut, dupa cum s-a estimat intr-o serie de analize anterioare, s-au edificat mai multe locuinte in mediul urban, acestea ramanand actualmente preponderente, cu 54,9%, fata de 53,4% in ianuarie-decembrie 2016. In schimb, repartitia pe fonduri de finantare a locuintelor terminate releva faptul ca, in comparatie cu perioada similara si anterioara de raportare, in 2017 s-au remarcat atat o crestere a numarului locuintelor realizate din fonduri publice (+541 de unitati), cat si o tendinta de ascensiune asemanatoare a celor finantate din fonduri private (+554 de unitati)”.
Majorari semnificative s-au constatat in regiunile Centru si Nord-Vest
Din cele 53.301 locuinte, cele mai multe au fost construite in Bucuresti-Ilfov (9.533 de unitati) si Nord-Vest (9.482 de unitati), urmand regiunile de dezvoltare Nord-Est (8.082 de unitati) si Centru (cu 7.296 de unitati), respectiv Sud-Est (cu 6.083 de locuinte). Alte zone in care numarul de imobile rezidentiale finalizate a fost relativ optim sunt constituite de Sud-Muntenia (5.357) si Vest (5.153), cele mai putine locuinte fiind construite, ca de obicei, in Sud-Vest Oltenia (2.315). „Comparativ cu anul 2016, la nivelul lunilor ianuarie-decembrie 2017 distributia in profil regional, stabilita pe plan national, subliniaza o tendinta de crestere cvasigeneralizata a numarului locuintelor terminate (cu trei exceptii), cele mai semnificative majorari avand loc in urmatoarele regiuni de dezvoltare, astfel: Centru (+1.107 unitati), Nord-Vest (+824 de locuinte), Vest (+347 de locuinte), Sud-Est (+168 de unitati) si Sud-Muntenia (+9 locuinte). In schimb, in trei regiuni de dezvoltare s-au inregistrat diminuari, zonele respective fiind constituite de Nord-Est (-844 de locuinte), Bucuresti-Ilfov (-498 de unitati) si Sud-Vest Oltenia (-27 de locuinte)”, se mai precizeaza in comunicatul INS. In perioada de raportare, constituita de anul 2017, s-a observat inca o modificare in ceea ce priveste modul de finantare a imobilelor rezidentiale, pe fondul unui regres al cotei locuintelor dezvoltate din fonduri private. Astfel, se poate observa ca, de fapt, acestea si-au micsorat ponderea, de la 97,6% la 96,7%. Chiar si in aceste conditii, efortul investitional al dezvoltatorilor privati (institutionali sau persoane fizice) ramane si in continuare preponderent, desi cota ce revine investitiilor statului a progresat de la circa 2,4% in 2016 (cand s-au terminat 1.228 de locuinte ce dispun de asemenea finantare) la 3,3% in ianuarie-decembrie 2017, pentru ca s-au finalizat 1.769 de locuinte din fonduri publice, in toata tara, reflectand astfel o crestere a interesului autoritatilor centrale si locale fata de programele de construire a unor unitati locative. Din punct de vedere structural, pe regiuni de dezvoltare, in anul 2017, ponderea a fost detinuta de unitatile locative finalizate in Bucuresti-Ilfov (cu 17,9% din total), urmate de cele din: Nord-Vest (17,8%), Nord-Est (15,2%), Centru (13,7%), Sud-Est (11,4%), Sud-Muntenia (10%), Vest (9,7%) si Sud-Vest Oltenia (4,3%).
Insa, in trimestrul al patrulea din 2017, pe medii de rezidenta, cele mai multe locuinte au fost construite in mediul rural (53,3%), iar pe fonduri de finantare cele 13.929 de locuinte terminate au scazut ca numar atat in cazul celor finalizate din fonduri private (-1.129 de unitati), cat si la cele publice (-191 de locuinte). Distributia in profil regional evidentiaza cresteri doar in Sud-Muntenia (+71 de locuinte) si Vest (+46 de unitati), scaderi fiind raportate in regiunile de dezvoltare Sud-Est (-494 de locuinte), Bucuresti-Ilfov (-418 unitati), Nord-Est (-292 locuinte), Sud-Vest Oltenia (-114 unitati), Centru (-88 de locuinte) si Nord-Vest (-31 de unitati). Si in octombrie-decembrie 2017 majoritatea locuintelor terminate se regasesc in Nord-Vest (2.489 de unitati), Bucuresti-Ilfov (2.094 locuinte), Nord-Est (2.448 de unitati), Sud-Muntenia (1.725 de unitati) si Centru (1.704 locuinte), iar cele mai putine se afla in Sud-Vest Oltenia (625 de unitati). De aceea, in structura, ponderea revine locuintelor terminate in Nord-Vest (17,9%), respectiv celor din: Nord-Est (17,6%), Capitala si judetul limitrof (15%), Sud-Muntenia (12,4%), Centru (12,2%), Sud-Est (10,3%), Vest (10,1%) si Sud-Vest Oltenia (4,5%).  
***
Potrivit INS, locuinta (apartamentul) este constructia, formata din una sau mai multe camere de locuit situata la acelasi nivel al cladirii sau la niveluri diferite, prevazuta in general cu dependinte (bucatarie, baie, etc.) sau alte spatii de deservire, independenta din punct de vedere functional, avand intrare separata din casa scarii, curte sau strada si care a fost construita, transformata sau amenajata in scopul de a fi folosita, in principiu, de o singura gospodarie. Sunt considerate locuinte terminate acelea care nu au existat anterior si ale caror elemente, inclusiv fundatia, s-au construit pentru prima data, la care s-au finalizat toate lucrarile prevazute in documentatia tehnica si care au fost receptionate de beneficiari.
Cercetarea statistica este exhaustiva, intrucat nomenclatorul care sta la baza raportarii este format din toti operatorii economici, inclusiv unitatile specializate in contractarea, construirea si vanzarea locuintelor catre populatie, unitatile administratiei publice care au finantat constructiile de locuinte din surse proprii sau atrase, organizatiile obstesti, precum si consiliile locale (municipale, orasenesti, comunale) care urmaresc si locuintele terminate executate de populatie in regie proprie. Informatii suplimentare, la www.insse.ro, iar pentru a descarca datele sursa click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter