RO EN
السلة فارغة

INS: Continua trendul descendent al lucrarilor de constructii

Dupa cum indica noile informatii anuntate la data de 15 martie 2017 de expertii Institutului National de Statistica (INS), in ianuarie a.c., pe fondul persistentei unor probleme sistemice si/sau de finantare pe numeroase segmente (cu precadere in sectorul proiectelor publice si la operatiunile de reparatii capitale, ce au sustinut anterior activitatea pietei), indicele de volum al lucrarilor de constructii s-a diminuat din nou (conform seriei brute, pentru ambele bazele de comparare), astfel incat, momentan, nu exista nicio premisa pozitiva care sa indice reluarea trendului ascendent, de recuperare, in primul trimestru a.c., care ar fi putut constitui un prim pas in vederea iesirii din starea actuala, de recesiune statistica, a acestui sector de activitate. Si aceasta pentru ca deprecierea din ianuarie 2017 este relativ ampla, astfel incat nu se mai incadreaza in eroarea maxim admisa a estimatiilor celor aproape 2.000 de operatori economici cu activitate principala de constructii (stabilita la ±3%). Noile date statistice reflecta, in consecinta, realitatea potrivit careia, in ianuarie 2017, firmele din bransa (indeosebi cele ce se ocupa de infrastructura) au reusit sa realizeze mai putine proiecte in comparatie cu aceeasi perioada din 2016, probabil si ca urmare a tensiunilor politico-sociale care au fost succesive momentului finalizarii perioadei electorale. Intrucat dinamica lucrarilor, in ansamblul lor, este complet diferita, comparativ cu precedentele 12 luni (cand in perioada de referinta s-a raportat un avans sustenabil, de +8,8%, pe baze anuale, pentru seria ajustata), situatia actuala reflecta realitatea potrivit careia tendintele economice, marcate de instabilitate socio-politica, nu se indreapta in directia dorita si, in pofida unei cresteri relativ puternice a volumului lucrarilor la imobilele rezidentiale, nici in continuare nu se intrevad solutii imediate (eventual, de finantare) care sa permita initierea unor noi proiecte pe celelalte segmente. Aceasta realitate este evidentiata si prin faptul ca, in perioada analizata, a avut loc un regres de -6,6% al lucrarilor de constructii noi, pe seria ajustata, comparativ cu ianuarie 2016, iar asa-zisul „efort investitional” (care era necesar sa fie mai consistent, din partea statului) a fost sustinut, aproape exclusiv, de investitorii din domeniul rezidential, a caror activitate a determinat impulsionarea cu 52% a lucrarilor la cladirile de locuinte.
Diminuare cu aproape -50% a lucrarilor de reparatii capitale
Faptul ca, prin prisma unor fluctuatii ce nu s-au mai observat din 2014 pana in prezent, in anul 2016 piata nationala de constructii a continuat sa functioneze sub potentialul sau real, la fel ca in perioada de maxima intensitate a crizei economice, iar apoi, in ianuarie a.c., situatia negativa s-a perpetuat (si ca urmare a impactului dat de factorul sezonier), se poate constata cu usurinta in momentul in care se observa ca diminuarea (pe seria bruta) anuntata de INS inseamna, de fapt, intreruperea trendului de recuperare. Problemele s-au evidentiat mai ales ca urmare a regresului consemnat cu precadere in cazul proiectelor de reparatii capitale (unde a fost vorba, mai degraba, de o activitate cu mult sub potentialul firmelor din bransa), singurul aspect pozitiv fiind constatat pe segmentul lucrarilor de constructii noi (ca elemente de structura). Totusi, merita sa se ia in considerare avansul inregistrat la cladirile rezidentiale, in timp ce in sectorul imobilelor nerezidentiale s-a remarcat o stabilizare, iar in cel al constructiilor ingineresti deprecierea este fara echivoc. Ca de fiecare data, informatiile sunt provizorii si vor fi supuse ulterior unui proces de revizuire, dupa cum s-a intamplat de altfel si cu aceiasi indicatori evidentiati separat in raportarile ulterioare ale Eurostat, fiind posibila inclusiv adancirea trendului negativ.
In consecinta, daca se iau in considerare bazele de raportare anuale, in intervalul 1-31 ianuarie 2017, volumul lucrarilor de constructii a scazut cu -1,1% ca serie bruta (comparativ cu aceeasi perioada din 2016). In acelasi timp, pe seria indicilor ajustati cu numarul de zile lucratoare si in functie de factorul sezonier, prin metoda regresiva recomandata de regulamentele europene referitoare la indicatorii pe termen scurt, diminuarea anuala s-a plasat la -6,6%. Totodata, desi in precedentele 31 de zile lucrarile de constructii s-au diminuat puternic ca volum (-19,8% ca serie ajustata, in ritm anual), in luna ianuarie 2017, care trebuia sa marcheze initierea anumitor proiecte, s-a remarcat inca o situatie negativa, conturata prin fluctuatii. Astfel, progresul pe baze de comparare secventiale - pentru seria ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de factorul sezonier - a fost de +5,1%, insa ca serie bruta, s-a constatat o diminuare de -66,5%, ceea ce a insemnat, de fapt, adancirea deprecierii anterioare. In acelasi timp, lucrarile de reparatii capitale au consemnat si in ianuarie a.c. scaderi semnificative atat pe baze secventiale de comparare, cat si in ritm anual, ceea ce a determinat o intensificare a tendintei descendente, de -23,5%, vizibile in intervalul ianuarie-decembrie al anului trecut.
Prabusire a volumului lucrarilor la constructiile ingineresti
Dupa cum arata datele INS - si asa cum se preciza anterior -, in perioada de referinta, constituita de luna ianuarie 2017, firmele specializate s-au confruntat cu mai multe dificultati din punct de vedere al portofoliului de contracte/ comenzi decat in prima luna a anului anterior, mai ales ca pragurile comparative au fost negative si, evident, inferioare, intrucat au efectuat lucrari cu o cota ajustata de 93,4% din volumul specific lunii ianuarie 2016 (sau de 98,9% ca serie bruta), ceea ce inseamna ca premisele unei recuperari a pierderilor s-au indepartat, cel putin pe termen scurt. In acelasi timp, comparativ cu decembrie 2016 (care a reprezentat, insa, oarecum neasteptat, un moment nefavorabil pentru piata), cotele actualizate din cele 31 de zile analizate au fost de 105,1% (pe seria ajustata) si de numai 33,5% (pentru cea bruta).
Conform INS, in ianuarie 2017, volumul lucrarilor de constructii, ca serie ajustata, a progresat, in total, cu +5,1% comparativ cu luna decembrie a anului trecut, majorarea acestui indicator fiind determinata de faptul ca s-a inregistrat o apreciere evidentiata la un element de structura, respectiv la indicele lucrarilor de constructii noi (+26,3%), pentru ca la procedurile de intretinere si reparatii curente (-5,7%), dar mai ales in cazul celor ce se refera la complexul de lucrari de reparatii capitale la constructii existente (-51,2%) s-au remarcat scaderi, ceea ce a mai atenuat trendul ascendent, in ansamblu. Pe obiecte de constructii, au rezultat aprecieri, neasteptate, la unele componente, mai precis la cladirile rezidentiale (+108,3%) si la imobilele nerezidentiale (+1,7%), respectiv o depreciere la constructiile ingineresti (-8,3%).
Totodata, pentru seria bruta, datele secventiale aferente lunii ianuarie 2017 indica un regres de -66,5%, evidentiat mai ales in cazul lucrarilor de reparatii capitale (-88,2%) si la procedurile de intretinere si reparatii curente (-72,4%), iar operatiunile ce presupun executia constructiilor noi s-au micsorat, de asemenea, puternic ca volum (-57,6%). Totodata, pe obiecte de constructii, ca serie bruta, au fost raportate deprecieri la toti indicatorii - si anume la constructiile ingineresti (-79,9%), la imobilele cu alta destinatie decat cea de locuinta (-63,9%), precum si in cazul lucrarilor la cladirile rezidentiale (-16,4%).
Dupa cum se arata anterior, in raport cu luna corespunzatoare a anului 2016, volumul lucrarilor de constructii din ianuarie 2017 a scazut atat pe seria ajustata, cat si pe cea bruta, ceea ce indica o situatie relativ deficitara a pietei de profil fata de anul anterior. In comunicatul INS se mai subliniaza ca, in comparatie cu aceeasi luna a anului precedent, ca serie bruta, volumul lucrarilor de constructii a regresat in ianuarie 2017, in medie, cu -1,1%, situatie data de faptul ca s-au raportat diminuari reflectate la aproape toate elementele de structura si cu precadere la lucrarile de reparatii capitale (cu -48,7%) si la operatiunile ce presupun executia celor de intretinere si reparatii curente (-6,3%), o crestere fiind semnalata la procedurile de edificare a constructiilor noi (+8,3%). Pe obiecte de constructii, s-a inregistrat, insa, o majorare la o singura componenta, respectiv la cladirile rezidentiale (+67,4%), iar lucrarile la constructiile ingineresti si la imobilele nerezidentiale au scazut ca volum (-30%, respectiv -0,4%).
In conformitate cu seria ajustata, in luna ianuarie 2017, comparativ cu ianuarie 2016, intrucat diminuarea indicelui s-a plasat la -6,6%, pe elemente de structura au fost semnalate scaderi la doua categorii, mai precis la lucrarile de reparatii capitale (-49,8%) si la procedurile de intretinere si reparatii curente (-5,5%), in timp ce la operatiunile de executie a constructiilor noi s-a remarcat un avans (+4,5%). Pentru aceeasi baza de raportare, dar pe obiecte de constructii, volumul lucrarilor s-a majorat la cladirile rezidentiale (cu +52%), iar la constructiile ingineresti, precum si la imobilele nerezidentiale au fost constatate deprecieri ale volumului lucrarilor, de -23,3% si de -0,8%.
***
Incepand cu 2015, Institutul National de Statistica pune la dispozitia publicului datele sursa pe care se bazeaza elaborarea analizelor proprii cu privire la evolutia volumului lucrarilor de constructii, aspect care, de altfel, s-a generalizat, iar din 2016 s-a decis alegerea unei alte baze de selectie a esantionului, ce asigura o reprezentativitate calculata dupa cifra de afaceri de 94,21% din multimea totala a unitatilor active. Totodata, pentru ajustarea seriilor, s-a folosit pachetul de programe JDEMETRA+ v 2.0 (metoda TRAMO/SEATS), care realizeaza estimarea efectului numarului de zile lucratoare diferit de la o luna la alta si efectului calendarului (an bisect si alte sarbatori nationale), precum si identificarea si corectarea valorilor extreme (schimbari de nivel ocazionale, tranzitorii sau permanente) si interpolarea valorilor lipsa. Datele se colecteaza de la circa 2.000 de operatori economici cu activitate principala de constructii. Informatii suplimentare, la www.insse.ro, iar pentru descarcarea datelor sursa aferente primei luni a anului in curs, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter