RO EN
السلة فارغة

GUVERN: Se solicita o derogare pentru 13 firme penalizate cu 21 milioane de euro

Autoritatile centrale vor prezenta Comisiei Europeana (CE) un memorandum prin care se solicita o derogare de la legislatia referitoare la emisiile de gaze cu efect de sera pentru 13 companii obligate sa plateasca penalizari totale de peste 21 milioane euro, deoarece au incalcat anumite termene. "Intr-o sedinta de guvern, oficialii Ministerului Economiei, Ministerului Mediului si Departamentului pentru Afaceri Europene au discutat pe marginea unui document ce propune suspendarea sanctiunilor, pe motiv ca este pentru prima data cand aceasta legislatie se aplica in Romania. In perioada urmatoare, vor fi initiate discutii cu forurile din Comisia Europeana, intrucat, pentru unele din cele 13 companii vizate de amenda, nivelul penalizarii inseamna chiar si dublul cifrei de afaceri, iar achitarea sumelor respective poate avea un puternic impact social", sustin reprezentantii executivului. Potrivit datelor comunicate de Agentia Nationala pentru Protectia Mediului (ANPM), institutie aflata in subordinea Ministerului Mediului si Padurilor, circa 213.147 de certificate nu au fost returnate in termenul legal de 13 companii, ce risca aplicarea unor sanctiuni cu o valoare cumulata de 21,3 milioane de euro. Societatile vizate sunt urmatoarele: Oltchim - Ramnicu Valcea, TMK - Resita, Egger Romania, Fabrica de Caramizi Vaslui, Prefab Construct, Rafinaria Steaua Romana, Teraplast GP - Bistrita, Donalam, Zaharul - Oradea, Ceramus, Forever Pipe, Monsanto Romania si Ceram Material Construct. Sanctiunile vor fi stabilite, cel mai probabil, la un pret-etalon de 100 de euro pe tona de bioxid de carbon (penalizare impusa prin legislatia europeana din domeniu) Astfel, din suma totala pe care ar trebui sa o plateasca firmele respective, circa 14,3 milioane de euro ar reprezenta aportul Oltchim. Oficialii guvernamentali precizeaza ca toate companiile in cauza au returnat certificatele catre Registrul National al Emisiilor de Gaze cu Efect de Sera, dar abia in luna mai, dupa expirarea termenului legal, stabilit la 30 aprilie 2010. Conform legii, toate cele 13 companii au fost amendate, dar inca nu au achitat sumele respective.
Procedura cu termene fixe, pentru emisiile de bioxid de carbon
Un certificat de emisii de gaze cu efect de sera confera unei companii dreptul de a emite o tona de bioxid de carbon echivalent, intr-o perioada definita de timp. Prin planul national de alocare a certificatelor de emisii, fiecare firma primeste anual un numar de certificate, in functie de cantitatea de emisii poluante pe care le poate lansa in atmosfera. Companiile sunt obligate ca, pana la data de 30 aprilie a fiecarui an, sa restituie Registrului National al Emisiilor de Gaze cu Efect de Sera un numar de certificate egal cu nivelul total de emisii provenite de la instalatia respectiva in anul calendaristic anterior. Noile certificate sunt eliberate pana cel tarziu la data de 28 februarie a fiecarui an. Daca aceste companii nu restituie la timp certificatele respective catre Registrul National al Emisiilor de Gaze cu Efect de Sera, sunt penalizate cu 100 de euro pentru fiecare tona de bioxid de carbon aferenta, iar sumele astfel obtinute se constituite ca venituri la fondul de mediu. Oficialii ANPM mai sustin ca "plata sumelor cu care au fost sanctionati operatorii economici nu ii exonereaza pe acestia de obligatia de a restitui pana la data de 30 aprilie a anului urmator numarul de certificate de emisii de gaze cu efect de sera care sa fie egal cu emisiile instalatiei respective verificate pentru anul precedent". In perioada 2008-2012, aproximativ 300 de instalatii din Romania au dreptul sa emita un total de 379,7 milioane de tone de emisii de gaze cu efect de sera, respectiv 75,9 milioane tone pe an. Informatii suplimentare, la www.anpm.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter