RO EN
السلة فارغة

CBRE: Crestere de 300% a volumului tranzactiilor imobiliare, in primul semestru

Piata investitiilor din Romania s-a revigorat in primul semestru al acestui an, valoarea fondurilor alocate pentru dezvoltarea de proiecte in perioada ianuarie - iunie 2010 depasind totalul consemnat in 2009. Astfel, potrivit unui studiu al agentiei imobiliare CB Richard Ellis (CBRE), tranzactiile din intervalul analizat au insumat 226,6 milioane de euro, depasind cu 300% nivelul inregistrat in aceeasi perioada din 2009. Investitorii provin din Marea Britanie (22,9%), Austria (24,2%), Ungaria (15,6%) si Romania (14,7%). Din punct de vedere al segmentelor imobiliare unde s-au semnalat tranzactii in prima jumatate a anului, piata de retail se mentine in topul preferintelor investitorilor (87% din volumul total), cele mai importante proceduri fiind reprezentate de vanzarea centrelor Auchan si Bricostore din Pitesti (detinute anterior de Avrig 35), catre NEPI, unul dintre cei mai activi investitori din Romania. De asemenea, 50% din actiunile Atrium Center Arad au fost cumparate de compania de constructii Arcadom (parte a grupului Trigranit), in timp ce Immoeast a achizitionat de la Trigranit centrul comercial Polus din Constanta, aflat intr-o etapa avansata de executie. "In primul semestru din 2010 s-a remarcat o revenire la cifrele din 2004 - 2006, cand tranzactiile erau concentrate in trei segmente (retail, birouri si rezidential), fata de ultimii ani, cand s-a remarcat o preferinta pentru noi tipuri de investitii, cum ar fi ansambluri mixte sau hoteluri", se arata in raportul CBRE. Din punct de vedere geografic se mentine tendinta din 2009 in ceea ce priveste investitiile pe teritoriul Capitalei, numai 11% din sume fiind alocate in Bucuresti. Informatii suplimentare, la www.cbre.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter