RO EN
السلة فارغة

GUVERN: Performanta energetica a cladirilor, modificata prin ordonanta

Executivul a adoptat, in sedinta din data de 6 decembrie 2019, un proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante in perioada viitoarei vacante parlamentare, informeaza un comunicat al Cabinetului condus de Ludovic Orban.
Astfel, Guvernul va putea sa emita ordonante (simple – n.r.) in domenii care nu fac obiectul legilor organice, in perioada cuprinsa intre incheierea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2019 si pana la reluarea lucrarilor Parlamentului, in prima sesiune ordinara a anului 2020.
Domeniile in care Executivul va putea emite ordonante simple sunt: finante publice, economie, energie si mediu de afaceri, lucrari publice, dezvoltare si administratie, afaceri interne, transporturi, infrastructura si comunicatii, cultura, fonduri europene, sanatate.
In domeniul lucrarilor publice, Executivul isi propune sa modifice legislatia privind performanta energetica a cladirilor, cea referitoare la organizarea Recensamantului Populatiei si Locuintelor in anul 2021 si a recensamantului agricol in 2020; modificarea legislatiei privind activitatea penitenciarelor, legislatia privind scoaterea la licitatie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera, legislatia privind infiintarea Companiei Nationale de Investitii CNI SA, legislatia privind parteneriatul public-privat.
In domeniul finantelor publice, Guvernul are in vedere adoptarea unor ordonante care vizeaza: regimul insolventei pentru institutiile de credit, datoria publica, Codul Fiscal, Codul de procedura fiscala, legislatia in domeniul ajutorului de stat, cea privind plata defalcata a TVA, plata cotizatiilor la organizatiile internationale interguvernamentale la care Romania este parte, modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.114/2018.
In domeniul economiei si energiei, Guvernul isi propune modificarea legislatiei privind activitatile nucleare, conversia in actiuni a obligatiilor fiscale ale unor operatori economici din industria de aparare, diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria nationala de aparare; Legea privind eficienta energetica, Legea energiei electrice si a gazelor naturale, Legea concurentei, legislatia privind gestionarea deseurilor radioactive.
In domeniul transporturilor, Guvernul isi propune sa modifice legislatia privind tarifele de trecere pe reteaua de drumuri nationale, regimul drumurilor si transportul naval, iar in domeniul culturii se poate reglementa prin ordonanta simpla modificarea unor acte in vederea protejarii patrimoniului cultural mobil, arheologic si a monumentelor istorice, dar si pentru buna functionare a institutiilor publice de cultura.
In domeniul sanatatii, modificarile ar putea viza Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii si reglementarile privind medicamentele si dispozitivele medicale.
In domeniul afacerilor interne, Exectivul are in vedere modificarea legislatiei privind evidenta persoanelor si actele de identitate ale cetatenilor romani, cea privind regimul pasapoartelor precum si pe cea referitoare la circulatia pe drumurile publice.
Totodata, Guvernul Romaniei isi propune prorogarea sau modificarea unor termene prevazute in acte normative cu putere de lege.
Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante in perioada viitoarei vacante parlamentare va fi transmis spre dezbatere si adoptare Parlamentului.
Angajarea raspunderii pentru modificarea OUG nr. 114/2018
In ceea ce priveste modificarile pe care Guvernul doreste sa le faca in cazul OUG nr. 114/2018, precum si in cazul ordonantelor care au completat ulterior acest act normativ, la inceputul sedintei de Guvern, premierul Ludovic Orban a declarat: „Conform discutiilor pe care le-am avut, ne vom angaja raspunderea pentru abrogarea tuturor prevederilor catastrofale pentru economia romaneasca din Ordonanta de Urgenta 114. Am tras nadejde ca in dezbaterea parlamentara – pentru ca ordonanta se afla in dezbatere in Camera Deputatilor - vom putea sa abrogam toate acele prevederi care au provocat, dupa parerea mea, prejudicii inestimabile economiei romanesti. Nu stiu daca vom putea face acest lucru, dimpotriva, din vestile pe care le primesc de la Parlament, din diferite comisii, se pare ca unii chiar vor sa inrautateasca prevederile din Ordonanta de Urgenta 114. Ultima isprava de care am auzit este aceea a maririi plafonului pentru fantomaticul FSDI la 15 miliarde lei. Este ceva de noaptea mintii, nu va puteti imagina. Ca atare, in opinia mea, daca vrem intr-adevar sa repunem cat de cat lucrurile in normalitate si sa incetam efectele prevederilor Ordonantei de Urgenta 114 asupra economiei, suntem obligati sa ne angajam raspunderea si o vom face, cu siguranta, intr-o sedinta ulterioara, nu in sedinta de marti (10 decembrie – n.r.), ci in urmatoarea sedinta de Guvern, astfel incat sa abrogam prevederile nocive din cadrul Ordonantei de Urgenta 114”.
Circumspectie la angajarea de noi cheltuieli
Referindu-se de aceasta data la cheltuielile ce pot adanci deficitul bugetar, prim-ministrul Guvernului Romaniei le-a solicitat celor responsabili sa fie „extrem de circumspecti in angajarea de cheltuieli pe final de an”.
„Orice cheltuiala care nu e necesara, chiar daca ea este prevazuta in buget, nu trebuie efectuata, pentru ca dorinta mea este, totusi, sa incercam sa reducem la un procent cat mai mic deficitul bugetar. Ca atare, va rog sa evaluati cu maxima seriozitate toate cheltuielile pe care le angajati - sigur, Ministerul Finantelor va sta la dispozitie - astfel incat sa efectuam doar acele cheltuieli necesare. De asemenea, solicit ministrului Finantelor si ministrului Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei sa pregateasca situatia cu necesitatile de plata catre autoritatile locale, pentru a putea asigura cheltuielile de functionare in localitatile unde autoritatile nu mai au resurse financiare. Aici, in schimb, vreau sa va invederez sa fiti foarte exigenti in analiza cererilor pe care le veti primi. Repet, alocarile din Fondul de rezerva al Guvernului, aflat la dispozitia premierului, au o singura destinatie: cheltuieli de functionare, insemnand cheltuieli cu salariile, acolo unde nu exista bani pentru plata salariilor, cheltuieli pentru plata indemnizatiilor persoanelor cu dizabilitati, pentru plata salariilor asistentilor personali ai persoanelor cu dizabilitati, cheltuieli de incalzire a scolilor, de iluminat public, cheltuieli care sunt absolut necesare a fi efectuate. Si va cer exigenta in evaluarea cererilor, pentru ca am inceput sa primesc si eu cereri adresate mie, direct, in care mi se cer niste sume de bani pentru categorii de cheltuieli care nu au nicio legatura cu cheltuielile de functionare. Si, de asemenea, sa aveti foarte mare grija: daca ei au cheltuit banii pe care ii aveau prevazuti la categoriile acestea de cheltuieli de functionare pe alte tipuri de cheltuieli, trebuie sa analizam foarte serios toate sumele de bani pe care le vom aloca. Ministrii de resort (MFP si MLPDA) vor lua in analiza, drept criteriu de evaluare, inclusiv alocarile anterioare care au fost facute din Fondul de Rezerva al premierului. Stiti foarte bine ca in ultimele saptamani ale Guvernului Dancila au fost alocati bani cu nemiluita catre diferite autoritati locale, bani care nu au fost alocati pe principiile pe baza carora vom aloca noi banii - si anume asigurarea cheltuielilor de functionare vitale pentru comunitatile locale. Iar daca sunt localitati care au primit bani, sa nu mai vina sa mai ceara bani, pentru ca, daca au efectuat o solicitare si li s-au alocat resurse financiare anterior, resursele ar fi trebuit sa fie suficiente; daca ei au cheltuit banii pe alte lucruri decat pentru cheltuielile de functionare, este treaba lor, sa isi rezolve din bugetele locale”.
In fine, dar nu in ultimul rand, in sedinta Executivului s-au mai aprobat o serie de hotarari (HG), pentru anumite obiective de investitii, care vor intra astfel in linie dreapta, cum ar fi hotararea (HG) pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 86/2011 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii „Reabilitarea a 10 poduri importante/strategice in zona Dobrogea”, HG privind declansarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privata situate pe amplasamentul suplimentar care fac parte din coridorul de expropriere al lucrarii de utilitate publica de interes national „Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare” si HG privind suplimentarea pe anul 2019 a sumei prevazute ca justa despagubire aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 282/2017 privind declansarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privata care constituie coridorul de expropriere al lucrarii de utilitate publica de interes national „Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare”, precum si completarea anexei nr. 2 la Hotararea Guvernului nr. 282/2017. Informatii suplimentare, la www.gov.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter