RO EN
السلة فارغة

GUVERN: Cum se va derula noul program „Casa Verde Plus”

Recent, ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, Cristiana Pasca-Palmer, a explicat modul in care va functiona noul program guvernamental „Casa Verde Plus”, conceput, pe de-o parte, in vederea revitalizarii proiectului „Casa Verde”, lansat inca din 2010, dar marcat ulterior de lipsa finantarii, dar si de contestatii si plangeri prealabile depuse de solicitantii ale caror cereri au fost respinse de Administratia Fondului pentru Mediu (AFM).
Procedura birocratica excesiva reprezinta, probabil, alaturi de sincopele in finantare, unul dintre cele mai importante motive pentru care „Casa Verde” a avut un succes limitat. De pilda, cele mai recente informatii disponibile pe portalul AFM arata ca abia in martie 2015 s-au respins anumite contestatii in cadrul programului privind instalarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regenerabila, inclusiv inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire - „Casa Verde” - pentru persoane fizice - versiunea 2011, conform listei publicate la data de 15 decembrie 2014. Astfel, multi beneficiari-petenti au avut de asteptat peste 12 luni pentru solutionarea contestatiei lor, dar - daca se ia in considerare timpul trecut de la depunerea dosarului (in 2011) - abia dupa patru ani unii au aflat ca, in pofida investitiei efectuate, nu vor primi nimic din partea statului roman.
In cadrul unei conferinte, ministrul tehnocrat de resort a precizat insa ca revigorarea programului „Casa Verde” va avea loc in acest an, prin lansarea unei linii de finantare in cuantum de 150 milioane de lei, dedicata noului concept „Casa Verde Plus”.
„Dupa cinci ani, reluam «Casa verde» in 2016 si, pe langa sistemele de incalzire care utilizeaza energie regenerabila, vom finanta si investitii care utilizeaza materiale pentru izolatie, cum ar fi canepa, lana sau piatra bazaltica, sistemele de acoperisuri, cele de eficientizare a consumului de resurse si sistemele de iluminat ecologice. Pentru inlocuirea sistemelor de incalzire vor fi alocate 95 de milioane de lei, iar pentru aceste elemente noi, de acoperisuri, izolatie, vor exista resurse evaluate la aproape 45 de milioane de lei. Pentru «Casa Verde» clasica, sa-i spunem asa, care a existat si in anul 2011, se finanta instalarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regenerabila, inclusiv inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire pentru persoanele fizice si juridice. Exista inca o serie de contracte semnate la vremea respectiva si pot sa afirm ca sunt alocate in jur de 44 de milioane de lei pentru finantarea si finalizarea acestor contracte”, a precizat Cristiana Pasca-Palmer.
Prin intermediul „Casa Verde Plus”, guvernantii spera si intr-o dezvoltare a afacerilor pe piata materialelor ecologice pentru constructii, ca urmare a diversificarii produselor a caror instalare va fi acceptata pentru cofinantare. Modul in care se va derula efectiv noul program devine public cel tarziu la finele lunii mai a.c., atunci cand, potrivit ministrului Mediului, vor fi definitivate ghidurile operationale.
***
Intr-o sedinta anterioara, Executivul a aprobat bugetul din 2016 al Fondului pentru Mediu si Administratiei Fondului pentru Mediu, cu venituri totale de 836,4 milioane de lei si cheltuieli totale de 838,6 milioane de lei. Existenta unui deficit, de 2,2 milioane de lei, nu a fost o problema, Cabinetul Ciolos luand decizia finantarii acestuia din excedentul consemnat in anii anteriori. Cu acelasi prilej, Guvernul a anuntat ca „programul «Casa Verde» este completat de «Casa Verde Plus», pentru care au fost alocate 45 de milioane de lei, din care vor fi finantate materiale ecologice, sisteme de acoperisuri verzi, sisteme de eficientizare a consumului de resurse si altele”, estimand si ca, in acest an, aproape 15.500 de persoane fizice vor beneficia de finantare. Informatii suplimentare, la www.gov.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter