RO EN
السلة فارغة

EY: Cresterea economica din tarile emergente impulsioneaza investitiile

In cadrul celei mai recente cercetari a Ernst & Young Global Limited (EY), intitulate „Votul investitorilor ramane in Europa - o cercetare EY a atractivitatii europene”, se arata ca, in pofida unor probleme socio-politice la nivel continental, precum si a impactului unor perioade electorale, care ar fi putut avea repercusiuni negative asupra economiei, „capacitatea de investitii in Europa pare a fi intacta”. „Dupa o expansiune economica medie de +1,7% in 2016, care a reflectat o rata de crestere ce a depasit-o pe cea din SUA (+1,6%), cele 19 tari care formeaza zona euro ar putea atinge o majorare de +1,7% a PIB in 2017, respectiv de +1,6% in anul urmator. Dar cele 11 tari din zona emergenta si aflata in curs de dezvoltare a Europei (membre sau nu in cadrul UE, pozitionate in sudul si sud-estul continentului) - grup format din Albania, Bosnia-Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Ungaria, Kosovo, Macedonia, Polonia, Romania, Serbia si Turcia - au impreuna o crestere economica de cel putin doua ori mai rapida ca in zona euro”, se precizeaza in studiul EY.
Referindu-se strict la investitiile straine directe (ISD) pe plan european, analistii EY au aratat ca, anul trecut, in Europa au fost anuntate nu mai putin de 5.845 de proiecte ISD (ceea ce reprezinta un nivel-record, in crestere cu 15% fata de 2015), acest flux masiv determinand si o sporire de 19% a locurilor de munca nou-create in cadrul proiectelor respective, pana la 259.673 de locuri de munca.
„Raportand 132 de noi proiecte ISD (comparativ cu 98 in 2015), in crestere cu +35%, Romania se afla pe pozitia a 12-a in topul statelor atractive pentru ISD, fiind totusi devansata de Turcia (ce ocupa locul al 10-lea) si de Polonia (locul al 5-lea), pentru a compara aceasta tara cu celelalte din regiunea emergenta a Europei. In fruntea clasamentului, format din 20 de state, se pozitioneaza Marea Britanie, cu 1.144 de proiecte ISD (+7%), iar la polul opus s-a plasat Portugalia, cu 59 de proiecte ISD (+26%). Insa, din punct de vedere al crearii de locuri de munca, Romania devanseaza aproape toate celelalte tari din regiune, precum si pe altele, mai dezvoltate, ocupand pozitia a 4-a, dupa Marea Britanie, Polonia si Germania, cu 17.545 de noi locuri de munca, reprezentand o crestere de +38% comparativ cu 12.746 de noi locuri de munca din 2015”, subliniaza expertii EY.
Raportand astfel locurile de munca nou-create la proiectele ISD din Romania, rezulta astfel implicit, pe de-o parte, ca multinationalele acorda o atentie deosebita tarii noastre, iar pe de alta parte, ca proiectele respective sunt de mari dimensiuni si au valori pe masura, in ceea ce priveste sumele alocate. Pentru a vizualiza raportul complet al EY, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter