RO EN
السلة فارغة

Cosmin Marinescu: Exista premise pentru o crestere economica de peste 4% in 2021

Romania are premise bune de a inregistra o crestere economica de peste 4% in 2021 iar in 2022 ar putea reveni la nivelul economic dinaintea crizei de coronavirus, noteaza intr-o analiza Cosmin Marinescu, consilierul prezidential pe probleme de politici economice si sociale.
"In 2020, scaderea economiei Romaniei va fi una moderata in comparatie cu evolutiile altor tari. Chiar daca Romania nu a inregistrat o revenire in V, potrivit definitiei de manual bazata pe dinamica trimestriala, in 2021 exista premise bune pentru o crestere economica de peste 4%, conform estimarilor actuale, iar in 2022 vom putea reveni la nivelul economic de dinaintea crizei-corona. Odata cu atenuarea crizei sanitare, perspectivele economice vor reveni si ele in teritoriu pozitiv, iar varful dezechilibrelor bugetare din 2020 va fi resorbit in mod progresiv, in conditii de revenire a cresterii economice, cel mai probabil incepand cu trimestrul 2 al anului 2021. Cu toate acestea, raman o serie de provocari", subliniaza Cosmin Marinescu.
Specialistul mai noteaza ca reformele structurale si consolidarea fiscala nu mai pot fi amanate, deoarece Romania are de recuperat derapaje istorice, premergatoare crizei Covid-19, si care nu pot fi rostogolite la nesfarsit, in conditiile in care estimarile actuale deja indica atingerea in 2021 a procentului de 50% din PIB datorie publica.
"Calea de mijloc pentru Romania ar fi reprezentata de o ajustare a deficitului bugetar pe un trend de tipul 7-5-3, conform obiectivelor deja anuntate, eventual cu un plus de ambitie in functie de revenirea cresterii economice. De exemplu, o ajustare de circa 2,5 puncte procentuale, precum cea prefigurata in bugetul pentru 2021, pare a fi in linie cu dinamica estimata a ajustarilor de la nivel european. Una din provocarile constructiei bugetare pentru 2021 vizeaza insa gradul in care ajustarea bugetara nominala (cash si ESA) va reprezenta o ajustare consistenta si in termeni structurali, ca indiciu al unei consolidari fiscale sanatoase. Este deja imperativa imbunatatirea eficientei in colectarea veniturilor bugetare, printr-o administrare fiscala digitalizata, care sa atraga disciplina si transparenta in sistemul fiscal. Este totodata indispensabila optimizarea cheltuielilor bugetare, prin mecanisme obiective de prioritizare si eficientizare a folosirii banilor publici", mai noteaza Cosmin Marinescu in analiza sa.
El precizeaza ca pachetul consistent de fonduri europene din perioada de programare 2021-2027, inclusiv fondurile alocate prin Mecanismul de redresare si rezilienta, sunt cele mai „ieftine” si sigure surse de finantare a investitiilor si reformelor necesare, iar Romania are datoria de a exploata pe deplin aceste oportunitati.
In plan global, economia va continua sa internalizeze schimbari structurale si ajustari macroeconomice, transformari digitale si ample progrese tehnologice, iar criza-corona devine astfel o lectie de adaptare si flexibilitate a economiei, in regim disruptiv.
"Economiile tarilor lumii se confrunta, periodic, cu evolutii ciclice, crize economice, socuri generate de factori exogeni sistemului economic, asa cum se intampla si acum, pe fondul crizei sanitare generate de pandemia de Covid-19. Toate aceste evolutii au ca numitor comun nevoia de politici capabile sa sustina economia si sa antreneze corectiile necesare, pe masura dezechilibrelor. Insa solutiile trebuie identificate cu acuratete si adaptate la cauzele reale ale crizelor, altfel tratamentul economic va da gres", noteaza Cosmin Marinescu.
Analiza integrala realizata de Cosmin Marinescu si intitulata "Tablou de bord macroeconomic - Romania la extreme: de la criza financiara la criza-corona" este disponibila aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter