RO EN
السلة فارغة

CFA: Datoria publica calculata ca procent in PIB este anticipata sa se majoreze la 53%

Indicatorul de Incredere Macroeconomica al Asociatiei CFA Romania a crescut in luna octombrie cu 5,6 puncte, la valoarea de 53 puncte. Potrivit unui comunicat al CFA Romania, transmis vineri Agerpres, aceasta situatie s-a datorat cresterii ambelor componente ale indicatorului.
"Anticipatiile de reluare a cresterii economice in 2024 pe fondul majorarilor de cheltuieli publice probabil au condus la sporirea increderii in economie. De asemenea, procesul dezinflationist va continua, insa intr-un ritm mult mai lent, rata inflatiei fiind anticipata sa ramana peste 6% la finalul anului viitor, principalul risc asupra procesului dezinflationist ramanand politica fiscala", a declarat Adrian Codirlasu, vicepresedintele Asociatiei CFA Romania.
Rata anticipata a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (noiembrie 2024) a scazut fata de exercitiul anterior si s-a situat la valoarea medie de 6,28%.
In ceea ce priveste cursul de schimb euro/leu, peste 76% dintre participanti anticipeaza o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0097 lei pentru un euro, in timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0541 lei pentru un euro.
Referitor la evolutia preturilor proprietatilor rezidentiale in orase, 47% dintre participanti anticipeaza o scadere a acestora, in timp ce tot 47% dintre participanti anticipeaza o stabilitate in urmatoarele 12 luni. De asemenea, 58% dintre participanti considera ca preturile actuale sunt supraevaluate, iar 29% ca sunt corect evaluate.
Valoarea medie a anticipatiilor pentru deficitul bugetului de stat din acest an este de 5,6%. Pentru anul 2023, valoarea anticipata de crestere a PIB real a inregistrat valoarea de 2,0%.
Datoria publica calculata ca procent in PIB este anticipata sa se majoreze la 53% in urmatoarele 12 luni.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter