RO EN
السلة فارغة

CE: Romania nu indeplineste niciun criteriu pentru adoptarea monedei euro

Romania nu indeplineste niciunul dintre cele patru criterii economice necesare pentru adoptarea monedei euro: stabilitatea preturilor, soliditatea finantelor publice, stabilitatea cursului de schimb si convergenta ratelor dobanzilor pe termen lung. In plus, legislatia din tara noastra nu este compatibila in intregime cu normele uniunii economice si monetare. Datele sunt incluse in Raportul de Convergenta pe 2020, care include evaluarea Comisiei Europene cu privire la progresele facute de statele membre din afara zonei euro in directia adoptarii monedei euro.
Raportul se refera la cele sapte state membre din afara zonei euro care s-au angajat din punct de vedere juridic sa adopte moneda euro: Bulgaria, Cehia, Croatia, Ungaria, Polonia, Romania si Suedia. Rapoartele de convergenta sunt intocmite o data la doi ani, independent de aderarile posibile la zona euro aflate in curs.
 
"Raportul de convergenta arata progrese incurajatoare inregistrate de unele tari, desi raman inca mai multe etape de parcurs inainte ca acestea sa poata adera la zona euro. Ca intotdeauna, Comisia este gata sa sprijine aceste state membre. O etapa preliminara importanta din acest parcurs este aderarea la MCS II, ceea ce Croatia si Bulgaria se pregatesc in prezent sa faca. Salutam eforturile ambelor tari in aceasta directie", a declarat Valdis Dombrovskis, vicepresedinte executiv pentru o economie in serviciul cetatenilor.
La randul sau, Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie, a precizat: "In ultimele luni, ne-am concentrat pe combaterea discrepantelor economice din interiorul zonei euro si, la nivel mai general, de pe piata unica - un efect al caracterului inegal al recesiunii provocate de coronavirus. Analizam astazi gradul de convergenta a sapte state membre in directia dobandirii statutului de membru al zonei euro. Este in mod inevitabil un proces riguros, deoarece o zona euro extinsa trebuie sa fie si o zona euro mai puternica. Este in continuare important ca tarile respective sa depuna eforturi si pentru a asigura o convergenta reala in directia unor niveluri mai ridicate de productivitate si prosperitate - nu in ultimul rand prin reformele si investitiile orientate catre viitor pe care dorim sa le sprijinim prin instrumentul Next Generation EU".
 
Aderarea la zona euro este un proces deschis, care se bazeaza pe anumite norme. Raportul se bazeaza pe criteriile de convergenta, denumite uneori si "criteriile de la Maastricht", care sunt prevazute la articolul 140 alineatul (1) din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (TFUE). Printre aceste criterii de convergenta se numara stabilitatea preturilor, soliditatea finantelor publice, stabilitatea cursului de schimb si convergenta ratelor dobanzilor pe termen lung. Se analizeaza, de asemenea, compatibilitatea legislatiei nationale cu normele uniunii economice si monetare.
 
Principalele concluzii ale raportului
  • Croatia si Suedia indeplinesc criteriul referitor la stabilitatea preturilor.
  • Bulgaria, Cehia, Croatia, Ungaria, Polonia si Suedia indeplinesc criteriul referitor la finantele publice.
  • Bulgaria, Cehia, Croatia, Ungaria, Polonia si Suedia indeplinesc criteriul ratelor dobanzilor pe termen lung.
  • Niciunul dintre statele membre mentionate nu indeplineste criteriul privind cursul de schimb, deoarece niciunul nu este membru al mecanismului cursului de schimb (MCS II): este nevoie de cel putin doi ani de participare la mecanism, fara tensiuni grave, inainte de a adera la zona euro.
  • Croatia si Suedia indeplinesc toate criteriile de convergenta economica, in schimb nu indeplinesc criteriul privind cursul de schimb din motivul enuntat anterior.
Pe langa evaluarea conditiilor formale pentru aderarea la zona euro, raportul constata ca legislatia nationala din fiecare dintre statele membre enumerate, cu exceptia Croatiei, nu este pe deplin compatibila cu normele uniunii economice si monetare.
Totodata, Comisia a analizat si factorii suplimentari mentionati in tratat, care ar trebui luati in considerare la evaluarea caracterului durabil al convergentei. In urma acestei analize a reiesit ca statele membre din afara zonei euro sunt in genere bine integrate economic si financiar in UE. Cu toate acestea, unele dintre ele se confrunta in continuare cu vulnerabilitati macroeconomice si/sau se lovesc de probleme legate de mediul lor de afaceri si de cadrul institutional.
Impactul pandemiei provocate de coronavirus asupra rezultatelor raportului a fost limitat, intrucat majoritatea datelor istorice utilizate in raport se refera la perioada de dinainte de izbucnirea crizei, astfel cum se prevede in metodologia strict definita in tratat. Comisia a furnizat tuturor statelor membre o evaluare initiala a implicatiilor pandemiei in previziunile sale economice din primavara anului 2020 si propunerea sa ulterioara de recomandari specifice pentru fiecare tara, ambele contribuind la elementele din acest raport care au permis conturarea unei perspective de viitor.
***
Raportul de convergenta al Comisiei Europene sta la baza deciziei Consiliului UE referitoare la indeplinirea de catre un stat membru a conditiilor necesare pentru aderarea la zona euro.
Toate statele membre, cu exceptia Danemarcei, si-au asumat angajamentul juridic de a adera la zona euro. Prin urmare, Danemarca, care a negociat un acord de neparticipare la Tratatul de la Maastricht, nu este vizata de raport.
Pentru a consulta integral Raportul de convergenta 2020, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter