RO EN
السلة فارغة

CE: Atenuare a trendului negativ al indicelui ESI din constructii in Romania

In editia pentru luna ianuarie 2019 a rezultatelor cercetarii privind indicatorul increderii in economie (Economic Sentiment Indicator - ESI), luat in considerare atat in general, cat si pe domenii de activitate (ESI in industrie, servicii, la nivelul consumatorilor – persoane fizice, in comertul de retail, in ramura de constructii si, separat, in servicii financiare), inclusiv pe baza unor date de la Eurostat, oficialii Directoratului-General pentru Afaceri Economice si Financiare (DGEFA) din cadrul Comisiei Europene (CE) au aratat ca, la nivelul zonei euro, ESI a scazut cu 1,2 puncte, la 106,2 puncte. Pentru intreaga Uniune Europeana, indicele ESI s-a diminuat in continuare, pana la 106,1 puncte, in regres cu -1,4 puncte, dar ambii indicatori se mentin deocamdata in parametri optimi si raman la niveluri relativ ridicate, cel putin pentru unele componente (ESI in constructii si, intr-o masura mai redusa, la nivelul consumatorilor).
„In zona euro, diminuarea ESI din ianuarie 2019 s-a datorat scaderii increderii in industrie, servicii si in comertul de retail (cu amanuntul), trend contrabalansat intrucatva de cresterea increderii in constructii, respectiv in randul consumatorilor. ESI s-a diminuat, insa, in aproape toate economiile importante ale tarilor din UE-19, mai precis in Germania (-0,8 puncte), Italia (-1,3 puncte) si Olanda (-4,1 puncte), dar s-a majorat in Franta (+0,5 puncte) si s-a stabilizat in Spania (+0,1 puncte). In zona euro, indicele de incredere in piata constructiilor (ESI in constructii sau CCI – Construction Confidence Indicator) a crescut in luna ianuarie 2018 cu +0,9 puncte, ca urmare a rectificarii in sens ascendent a estimarilor privind numarul de salariati  (reflectand o situatie ceva mai buna in ceea ce priveste forta de munca angajata in constructii) si, partial, pe fondul unei modificari ponderate in sens negativ a perspectivei managerilor in ceea ce priveste dinamica portofoliului de contracte si comenzi. In principiu, planurile de angajare a fortei de munca s-au rectificat in sens pozitiv, cu precadere, mai semnificativ in constructii, respectiv ceva mai ponderat in comertul cu amanuntul si s-au degradat relativ major in industrie, inrautatindu-se in servicii. Expectativele din ianuarie 2019 privind preturile de vanzare indica un trend ascendent ceva mai puternic in domeniul serviciilor, cu descresteri in constructii, in comertul de retail si, mai important, in industrie, fiind in linie cu cele exprimate de consumatori. Astfel, asteptarile consumatorilor privind pretul reflecta o posibila diminuare a acestuia pe toate palierele, de vreme ce optiunile, fata de cercetarea anterioara, s-au modificat”, se arata in studiul citat. In consecinta, pentru zona euro, indicii ESI din perioada februarie 2018-ianuarie 2019 se plaseaza la 113,6 puncte, 112 puncte, 112,2 puncte, 111,5 puncte, 111,8 puncte, 111,2 puncte, 111 puncte, 110,4 puncte, 109,7 puncte, 109,5 puncte, 107,4 puncte si 106,2 puncte, iar ESI sau CCI in constructii a fluctuat astfel: +4 puncte, +5 puncte, +4,3 puncte, +6,8 puncte, +5,4 puncte, +5,2 puncte, +6,2 puncte, +8,3 puncte, +8 puncte, +8,3 puncte, +7,3 puncte si +8,2 puncte (deci, cu praguri maxime in septembrie si noiembrie 2018, respectiv cu un nivel optim in ianuarie a.c.), indicii devenind pozitivi si fiind, evident, net superiori mediei de -17,1 puncte din sector, stabilita pentru perioada cuprinsa intre ianuarie 1990 si pana in ianuarie 2019. De asemenea, datele istorice indica un prag minim al ESI in constructii, la nivelul UE-19, de -45,3 puncte (in septembrie 1993) si unul maxim de +8,3 puncte (in noiembrie 2018).
ESI in constructii se situeaza la un nivel relativ optim al perioadei, in cazul Romaniei
In acelasi interval de referinta (ianuarie 2019), pentru Uniunea Europeana (UE-28), expertii DGEFA subliniaza ca actuala diminuare puternica, insa marginala, a ESI (-1,4 puncte), pana la un nivel relativ similar celui al UE-19 (adica 106,1 puncte), a avut loc pe fondul inrautatirii marcate a sentimentului increderii in economie la nivelul celor mai importante tari europene (care nu utilizeaza moneda unica), mai ales in Marea Britanie (-1,7 puncte), in timp ce ESI din Polonia a continuat sa se deterioreze ceva mai abrupt (-3,6 puncte). „In UE-28, premisele referitoare la dinamica sectoriala sunt, in linii mari, asemanatoare celor pentru zona euro, cu exceptia ramurilor de servicii si comert de retail, unde se reflecta o deteriorare mai putin pronuntata a increderii. Totusi, in contrast cu zona euro, increderea s-a stabilizat in randul consumatorilor si in constructii. O deosebire fata de UE-19 este insa aceea ca pentru forta de munca din constructii si din comertul cu amanuntul expectativele indica diminuari, in timp ce in industrie si in servicii se asteapta scaderi majore. In tot spatiul comunitar, estimarile managerilor privind dinamica fortei de munca sunt, astfel, usor diferite in raport cu cele din zona euro. Expectativele privind pretul indica, totodata, un regres masiv in sectorul de comert cu amanuntul si in servicii, iar in linie cu cele din zona euro, reflecta o restrangere usoara in industrie si in constructii, toate acestea fiind semnalate atat de consumatori, cat si de manageri”, se mai arata in raportul elaborat de DGEFA.
In plus fata de documentele anterioare, cel actual cuprinde, printre altele, rezultatele unui sondaj trimestrial (derulat in ianuarie 2019) cu privire la dinamica industriei producatoare (manufacturiere), precum si a celei din servicii. Pe scurt, in sectorul manufacturier din zona euro, rata estimata de utilizare a capacitatii de productie a ramas stabila, la 83,6%, in timp ce cota managerilor ce au declarat ca nivelul actual al capacitatii este mai mult decat suficient (in lumina portofoliului curent de comenzi si a estimarilor privind cererea) a crescut semnificativ (+3 puncte). Numarul estimat de luni-productie asigurate de comenzile curente s-a apropiat de 0,1 luni, in timp ce expectativele referitoare la noile contracte s-au deteriorat masiv (-6,4 puncte). In ceea ce priveste comertul exterior (cu tari din afara UE), managerii companiilor din zona euro sunt pesimisti, indicatorul ce reflecta asteptarile referitoare la volumul exportului inrautatindu-se intr-un ritm abrupt (-4,3 puncte), ca si declaratiile referitoare la pozitia competitiva a firmelor din zona euro, pe pietele straine din afara spatiului comunitar, din ultimele trei luni (-3,4 puncte comparativ cu octombrie 2018). In UE, indicatorii analizati au fost in linie cu cei din zona euro, mai ales ca rata de utilizare a capacitatii de productie nu s-a schimbat (83,2%). In fine, dar nu in ultimul rand, utilizarea capacitatii in servicii a crescut in zona euro (+0,6 puncte, pana la 90,7%), precum si in UE (+0,4 puncte, la 90%). Sunt, de asemenea, prezentate investitiile reale din industria manufacturiera (din trimestrul al patrulea 2018, reflectate intr-un studiu elaborat in intervalul octombrie-noiembrie al anului trecut). Acestea sunt asteptate sa se majoreze cu +4,5% in zona euro, la nivelul lui 2019, ceea ce reflecta o revizuire importanta in sens pozitiv. Referitor la investitiile reale din 2018, managerii din UE-19 apreciaza ca acestea s-ar fi majorat cu +5%, la acelasi nivel cu rata anuntata anterior. La nivelul intregului spatiu UE, se prognozeaza ca investitiile reale in industria manufacturiera se vor aprecia cu +3,8% in 2019 (usor sub nivelul din zona euro), iar estimarea actuala pentru ceea ce s-a intamplat in 2018 indica un salt de +4,5%. In functie de fiecare tara in parte, managerii apreciaza ca investitiile din 2018 s-au majorat in Germania, Spania, Olanda si Marea Britanie, au ramas aceleasi ca in precedentele 12 luni in Polonia si au scazut in Franta si Italia. Pentru 2019, se intrevad cresteri in Germania, Spania si Marea Britanie, respectiv in Franta si Polonia, precum si un declin in Italia sau in Olanda.   
Revenind la datele curente, prezentate de DGEFA, acestea reflecta faptul ca indicele ESI din UE-28 a evoluat intre lunile februarie 2018 si ianuarie 2019 astfel: 113,7 puncte, 111,7 puncte, 111,8 puncte, 111,9 puncte, 111,7 puncte, 111,5 puncte, 111,5 puncte, 110,7 puncte, 110,1 puncte, 109,3 puncte, 107,5 puncte si 106,1 puncte (seria fiind partial revizuita). Aceasta reflecta cu destula acuratete situatia de ansamblu a economiei UE, care se inscrie pe un trend ascendent, de recuperare graduala a pierderilor din perioada recesiunii, dar care se mai confrunta cu unele probleme sistemice, precum si cu aspecte exogene, cum ar fi tensiunile socio-politice si cele ce vizeaza comertul exterior, vizibile cu precadere in ultima parte a anului trecut. In particular, pentru sectorul de constructii din UE-28, cu o medie istorica de -17,8 puncte, un nivel minim al increderii de -44,1 puncte, conturat in iunie 1993 si unul maxim de +6,6 puncte, inregistrat in noiembrie 2018), ESI sau CCI s-a plasat la +2,3 puncte, +2,8 puncte, +3,2 puncte, +4,5 puncte, +4 puncte, +3,3 puncte, +4,2 puncte, +5,3 puncte, +5,7 puncte, +6,6 puncte, +5,1 puncte si +5,3 puncte in fiecare luna din intervalul februarie 2018-ianuarie 2019.
In cadrul unui tabel distinct, unde sunt prezentati toti indicatorii de incredere si de sentiment economic (ca serie ajustata), specialistii DGEFA cuantifica si informatiile pentru Romania. Se iau initial in considerare ESI general si pe ramuri ale economiei, ca punct minim si maxim de inflexiune, respectiv ca medie din ianuarie 1990 pana in ianuarie 2019, dupa care seria datelor continua cu perioada februarie 2018-ianuarie 2019. In consecinta, pentru tara noastra, potrivit datelor istorice, ESI minim s-a constatat in septembrie 1992 (cu 68,2 puncte), iar cel maxim in iunie 1996 (respectiv, 125,8 puncte). Totodata, pentru ca nivelurile minime si maxime sa poata fi comparate, media istorica si actuala a ESI in Romania si in toate celelalte tari este stabilita la 100 de puncte. In fine, dar nu in ultimul rand, seria datelor ESI din Romania in perioada februarie 2018-ianuarie 2019 ramane in linii mari pozitiva (desi in scadere in ultimul timp), cu fluctuatii de 101,9 puncte, 100,7 puncte, 100,2 puncte, 101,4 puncte, 101,3 puncte, 100,2 puncte, 100 puncte, 101,9 puncte, 101,8 puncte, 101 puncte, 101,3 puncte si 102,5 puncte pentru fiecare luna a intervalului analizat.
Cu o medie istorica si actuala de -14,2 puncte, ESI in constructii (sau CCI) pentru Romania reflecta in general o lipsa de incredere fata de ramura economica respectiva, dar mai putin accentuata ca in alte state membre ale UE (de exemplu, in Polonia, media este de -31,2 puncte, in Marea Britanie se consemneaza -19,7 puncte, in Italia media este de -22,2 puncte, in Cehia media totalizeaza -20,1 puncte, in Germania aceasta este de -24,1 puncte etc., multe date fiind rectificate). In orice caz, ESI in constructii nu este pozitiv, ca medie, in aproape niciun stat membru UE (cu exceptia Republicii Irlanda, cuprinsa in premiera in cadrul cercetarii, dupa mai bine de zece ani, unde o actualizare l-a adus la +2,2 puncte), acest indicator fiind cel mai bun doar in Estonia (-1,1 puncte), Olanda (-3,6 puncte) sau Slovenia (-9 puncte). Revenind, astfel, la situatia din tara noastra, nivelul de incredere minima in constructii s-a inregistrat in septembrie 1999 (respectiv, -60,4 puncte), iar cel maxim a fost consemnat in iunie 1996 (si anume +34,6 puncte). Totodata, intre februarie 2018 si ianuarie 2019, ESI in constructii, la nivelul Romaniei, a fost de -14,9 puncte, -14,1 puncte, -15,2 puncte, -13,9 puncte, -12,3 puncte, -11,7 puncte, -9,4 puncte, -8,4 puncte, -8 puncte, -6,7 puncte, -6,6 puncte si -7,9 puncte, astfel incat, actualmente, se plaseaza peste media de -14,2 puncte (ajungand si la un nivel relativ optim al perioadei analizate), ceea ce denota o crestere cu 6,3 puncte procentuale a increderii, pentru aceasta baza de comparare.
***
In consecinta, indicatorul de sentiment economic ESI este format din indicele increderii in industrie (cu o pondere de 40%), cel al increderii in servicii (30%), din indicatorul increderii consumatorilor (20%), respectiv din indicatorii de incredere in constructii si servicii (cu 5% fiecare), astfel incat media pe termen lung (1990-2018) echivaleaza cu 100 de puncte. De asemenea, ponderea fiecarei tari in parte a fost actualizata in ianuarie 2019. Pentru mai multe informatii, click aici, iar pentru a descarca raportul integral referitor la ESI si la ceilalti indicatori ai increderii (rezultate care includ si Romania), click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter