RO EN
السلة فارغة

BT estimeaza ca PIB-ul Romaniei va creste cu o medie de 2,4% in 2020-2022

Economia mondiala a crescut pentru a sasea luna la rand in decembrie, dat fiind ca persistenta pandemiei a fost contrabalansata de mix-ul relaxat de politici economice. Cresterea industriei prelucratoare (motorul economiei) confirma intrarea intr-un nou ciclu economic. Pe de alta parte, serviciile au decelerat luna trecuta, in contextul persistentei pandemiei in Europa si America de Nord, arata o analiza a Bancii Transilvania, semnata de dr. Andrei Radulescu, Director Analiza Macroeconomica.
In SUA, economia a continuat sa creasca in decembrie cu un ritm in accelerare (in pofida intensificarii pandemiei), dinamica influentata de startul campaniei de vaccinare. Pe de alta parte, economia Zonei Euro (principalul partener economic al Romaniei) ascazut in decembrie, pe fondul restrictiilor pentru contracararea raspandirii pandemiei. PIB-ului Chinei (a doua economie a lumii) a decelerat de la 6,1% an/an in 2019 la 2,3% an/an in 2020, cea mai slaba dinamica din 1976, in contextul crizei sanitare.
"In Romania increderea in economie si perceptia de risc s-au ameliorat la final de 2020, ca urmare a startului campaniei de vaccinare si finalizarii contextului electoral, iar evolutiile macro-financiare recente confirma intrarea intr-un nou ciclu economic. Climatul pozitiv din pietele financiare internationale s-a consolidat la cumpana dintre ani (indicii bursieri inregistrand maxime istorice), aspect care exprima premise favorabile pentru dinamica economiei reale in trimestrele urmatoare", noteaza analistul.
In acest context, prognozele pe termen scurt si mediu pentru economia Romaniei au fost revizuite prin incorporarea celor mai recente evolutii macro-financiare, mondiale, europene si interne. Astfel, economia interna s-ar putea majora cu un ritm mediu anual de 2,4% in perioada 2020-2022, pe fondul cresterii investitiilor productive cu o rata medie anuala de 6,2% (cu impact de antrenare pentru celelalte componente ale PIB), se mai noteaza in document.
Premisele favorabile pentru investitiile productive sunt sustinute de dinamica pozitiva din 2020, persistenta costurilor reale de finantare la un nivel redus/ accesibil si implementarea programelor lansate de UE dupa incidenta crizei sanitare.
Pentru consumul privat (principala componenta a PIB) prognozele indica crestere cu un ritm mediu anual de 1,8% in intervalul 2020-2022, sustinuta de mix-ul relaxat de politici economice si de climatul pozitiv din sectorul bancar.
Pentru consumul public previzionam o dinamica medie anuala de 4,4% in perioada 2020-2022, pe fondul perspectivelor de ameliorare a ratei de absorbtie a fondurilor UE (cadrul comunitar 2014-2020, Next Generation si cadrul multianual 2021-2027).
"In economia financiara prognozam convergenta costurilor de finantare spre nivelul din Zona Euro si continuarea tendintei de apreciere pentru EUR/RON pe termen mediu. Consideram ca factorii de risc pentru evolutia economiei Romaniei in trimestrele urmatoare sunt: climatul macro-financiar international; dinamica crizei sanitare si mixul intern de politici economice; provocarile din perspectiva ordinii economice mondiale", mai noteaza dr. Andrei Radulescu.
 
Prognoze privind evolutia economica in 2021
Conform prognozelor macroeconomice publicate de Banca Mondiala la inceputul lunii ianuarie 2021, PIB-ul global ar putea creste cu ritmuri anuale de 4% in 2021 si 3,8% in 2022, dupa ajustarea cu o dinamica anuala estimata la 4,3% in 2020.
In acest scenariu grupul statelor dezvoltate s-ar putea majora cu 3,3% an/an in 2021 si cu 3,5% an/an in 2022, dupa declinul cu 5,4% an/an estimat pentru 2020.
Pentru grupul statelor emergente si in dezvoltare, Banca Mondiala prognozeaza crestere cu 5% an/an in 2021 si cu 4,2% an/an in 2022, dupa ajustarea cu 2.,6% an/an estimata pentru 2020.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter