RO EN
السلة فارغة

INS: Volumul lucrarilor de constructii s-a majorat cu 10,9%

Noile informatii ale Institutului National de Statistica (INS) confirma faptul ca activitatea specifica pietei autohtone de constructii s-a aflat pe un trend ascendent sustenabil in primele sase luni ale anului in curs, ceea ce inseamna, in consecinta, ca activitatea operatorilor din bransa s-a derulat la parametri superiori comparativ cu semestrul intai din 2014, desi cuantumul investitiilor in aceasta ramura a economiei nationale continua sa se afle sub potentialul real din sector. Astfel, premisa respectiva este atestata de majorarea ca volum a lucrarilor de constructii, raportata recent pentru perioada ianuarie-iunie 2015 de specialistii INS, o veste buna fiind data de confirmarea unei cresteri de peste 10%, ca serie ajustata. In plus, sporirea din iunie a.c. (atat pentru baza de raportare secventiala, cat si pentru cea anuala) s-a evidentiat mai ales ca urmare a progresului consemnat pe segmentul operatiunilor de constructii noi si in cazul proiectelor de intretinere si reparatii curente (ca elemente de structura), luandu-se in considerare si avansul relativ major inregistrat la constructiile ingineresti si la cladirile nerezidentiale, in timp ce segmentul constructiilor rezidentiale si-a intrerupt, deocamdata, tendinta ascendenta, consemnand o tendinta diametral opusa. Ca de fiecare data, informatiile sunt provizorii si vor fi supuse ulterior unui proces de revizuire, colectandu-se de la circa 1.809 agenti economici cu activitate principala de constructii.
In consecinta, daca se iau in considerare bazele de raportare anuale, in intervalul 1-30 iunie 2015 volumul lucrarilor de constructii a crescut cu +13% ca serie bruta (comparativ cu aceeasi perioada din 2014). In acelasi timp, pe seria indicilor ajustati cu numarul de zile lucratoare si in functie de factorul sezonier, prin metoda regresiva recomandata de regulamentele europene referitoare la indicatorii pe termen scurt, majorarea anuala s-a plasat la +13,5%. Totodata, in luna iunie 2015, s-a remarcat o situatie pozitiva in comparatie cu precedentele 31 de zile, de vreme ce sporirea pe baze de comparare secventiale – ca serie bruta – a fost de +21,9%, iar pe seria ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de factorul sezonier s-a constatat un progres de +3,5%. In acelasi timp, in primele sase luni a.c. (comparativ cu ianuarie-iunie 2014), volumul lucrarilor de constructii a crescut, pe total, cu +10,3% ca serie bruta sau cu +10,9% pentru seria ajustata.
Companiile din bransa au rezultate mai bune comparativ cu 2014
Desi in conformitate cu estimarile majoritatii operatorilor activi pe piata nationala de constructii (cuantificate de ARACO) acest sector se va stabiliza in acest an (dupa inflexiunea din 2014), consemnand – cel putin in ceea ce-i priveste pe antreprenori – o valoare de cel mult 9,7 miliarde euro (in contextul in care la nivelul lui 2009 se inregistrau aproape 12 miliarde euro), informatiile statistice actuale sunt ceva mai optimiste. Dupa cum arata datele INS, in perioada de referinta, constituita de luna iunie 2015, firmele specializate s-au confruntat cu mult mai putine dificultati legate de precaritatea comenzilor decat in cea de-a sasea luna a anului trecut, mai ales ca pragurile comparative au fost pozitive si, evident, superioare, intrucat au efectuat lucrari cu o cota ajustata de 113,5% din volumul specific lunii iunie 2014 (sau de 113% ca serie bruta), ceea ce inseamna ca premisele unei majorari substantiale sunt ceva mai apropiate din punct de vedere temporal. In acelasi timp, comparativ cu mai 2015, cotele actualizate din cele 30 de zile analizate au fost de 103,5% (pe seria ajustata) si de 121,9% (pentru cea bruta). De asemenea, in cazul in care se ia in considerare activitatea din primul semestru a.c., indicii respectivi confirma cote procentuale de 110,9% (ca serie ajustata) si 110,3% (ca serie bruta), fata de acelasi interval al anului trecut.
Conform INS, in iunie 2015, volumul lucrarilor de constructii, ca serie ajustata, a crescut cu +3,5% comparativ cu mai a.c., sporire evidentiata mai ales la procedurile ce presupun executia de constructii noi (+6%), in timp ce pentru complexul de lucrari de reparatii capitale la constructii existente (-6,5%) si in cazul lucrarilor de intretinere si reparatii curente (-6%) s-au raportat diminuari. Pe obiecte de constructii, in pofida unor estimari initiale (prezentate intr-o analiza anterioara), ce prevedeau continuarea unei ascensiuni sustenabile pe piata rezidentiala, efortul dezvoltatorilor din segmentul imobilelor de locuinte a fost mai putin consistent in comparatie cu demersurile celor ce realizeaza cladiri nerezidentiale, intrucat s-au inregistrat cresteri secventiala, oarecum neasteptate, doar la imobilele nerezidentiale (+6,3%) si la constructiile ingineresti (+4%), in timp ce pentru cladirile rezidentiale (-26,2%) a fost constatata o scadere a volumului lucrarilor, intr-un ritm extrem de accentuat.
Pentru seria bruta, datele secventiale aferente lunii iunie 2015 indica, insa, un progres de +21,9%, evidentiat mai ales la operatiunile ce presupun executia constructiilor noi (+24,9%) la procedurile de intretinere si reparatii curente ale cladirilor (+23,8%), respectiv in ceea ce priveste lucrarile de reparatii capitale (+4,9%). Totodata, pe obiecte de constructii, ca serie bruta, a fost raportata o diminuare la o singura componenta – si anume la cladirile rezidentiale (-7,9%), dar s-au remarcat cresteri la constructiile ingineresti, marcate evident de o apreciere a investitiilor specifice (+30,3%), precum si la imobilele nerezidentiale (+22,4%).
Dupa cum se arata anterior, in raport cu luna corespunzatoare a anului trecut, volumul lucrarilor de constructii din iunie 2015 s-a majorat atat pe seria ajustata, cat si pe cea bruta, ceea ce indica o situatie mai buna a pietei de profil fata de anul anterior. In comunicatul INS se mai subliniaza ca, in comparatie cu aceeasi luna a anului precedent, ca serie bruta, volumul lucrarilor de constructii s-a majorat in iunie 2015 in medie cu +13%, sporire reflectata cu precadere la constructiile noi, precum si la lucrarile de intretinere si reparatii curente (cu +16,4%, respectiv cu +10,9%), iar procedurile ce presupun derularea operatiunilor de reparatii capitale s-au apreciat la randul lor, insa intr-o masura in care se poate lua in calcul o stabilizare (+1,8%). Pe obiecte de constructii, s-a inregistrat un progres la aproape toate componentele, cu exceptia imobilelor rezidentiale (respectiv -23,9%), insa la cladirile nerezidentiale si la constructiile ingineresti s-au raportat sporiri sustenabile, de +43,8%, respectiv de +12,8%.
In conformitate cu seria ajustata, in luna iunie 2015, comparativ cu iunie 2014, intrucat sporirea indicelui s-a plasat la +13,5%, pe elemente de structura au fost semnalate majorari anuale cu precadere la lucrarile de constructii noi (+16,6%) si la cele de reparatii capitale (+12,8%), trend oarecum impulsionat si de cresterea raportata in cazul lucrarilor de intretinere si reparatii curente (+4,7%). Pentru aceeasi baza de raportare, dar pe obiecte de constructii, volumul lucrarilor s-a restrans numai la cladirile rezidentiale, cu -24,4%, dar la imobilele nerezidentiale si la constructiile ingineresti au fost constatate cresteri relativ importante, de +47,9%, respectiv de +3,3%.
Continua trendul de stabilizare a lucrarilor de constructii ingineresti
Specialistii INS mai anunta si ca, in ianuarie-iunie 2015, fata de perioada similara din 2014, cresterea in volum, pe total, cu +10,3% a lucrarilor de constructii (serie bruta) s-a datorat sporirii evidentiate la elementele de structura reprezentate de lucrarile de reparatii capitale (+14%) si la cele de intretinere si reparatii curente (+11%), volumul celor de constructii noi majorandu-se, la randul sau, cu +9,3%. Pe obiecte de constructii, au avut loc sporiri la toate componentele, mai ales la cladirile nerezidentiale (+13,5%) si la constructiile ingineresti (+10,1%), in timp ce imobilele rezidentiale au progresat cu +4,9% (indice care s-a temperat din cauza scaderilor masive consemnate punctual, in iunie 2015).
Ca serie ajustata, volumul lucrarilor de constructii a crescut, pe total, cu +10,9%, in ianuarie-iunie a.c., ca urmare a sporirii raportate la toate elementele de structura, cum ar fi lucrari de reparatii capitale (+19,9%), lucrari de constructii noi (+11%) si proceduri de intretinere si reparatii curente (+8,7%). Totodata, in functie de obiectele de constructii, volumul lucrarilor a crescut la cladirile nerezidentiale (+16,3%) si la imobilele rezidentiale (+12%), respectiv s-a majorat usor la constructiile ingineresti (+0,8%), ceea ce corespunde mai degraba unei stabilizari, insa situatia reflecta destul de realist – cel putin pentru moment – eforturile inconsistente ale statului in ceea ce priveste finantarea lucrarilor de infrastructura (inginerie civila).
Incepand cu 2015, Institutul National de Statistica pune la dispozitia publicului datele sursa pe care se bazeaza elaborarea analizelor proprii cu privire la evolutia volumului lucrarilor de constructii. Informatii suplimentare, la www.insse.ro, iar pentru descarcarea datelor sursa aferente lunii iunie si primului semestru a.c., click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter